Înaltpreasfințitul Părinte Pimen a murit miercuri, 20 mai 2020, la ora 00:50, în urma unui al doilea atac de cord, informează Doxologia, portalul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
Părintele Pimen, născut la 25 august 1929, avea 90 de ani, era cel mai în vârstă membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. Acum exact o lună fusese internat la Spitalul Matei Balș din București, cu simptome de pneumonie acută și infectare cu coronavirus.
Cu o zi înainte, de Sfintele Paști, Arhiepiscopul Pimen a oficiat Sfânta Liturghie și s-a împărtășit cu Sfintele Taine din același potir cu mai mulți părinți dar nici unul dintre cei 25 de preoți din diferite parohii, care au fost identificați în cadrul anchetei epidemiologice efectuate de autoritățile sanitare sucevene, nu au contactat coronavirus, scrie evz.ro.
Bătrânul ierarh și-a ales ca loc de înmormântare Sihăstria Putnei, un schit al Sfintei Mănăstiri Putna, de care ÎPS Pimen a fost atât de legat și unde a fost ghid și stareț. Trecerea la cele veșnice a Înaltului Pimen survine într-un moment dificil pentru viețuitorii Mănăstirii Putna după ce monahii Mănăstirii au fost internați forțat la Spitalul din Suceava, fără a fi testați, cu toate că majoritatea erau evident asimptomatici și deși Mănăstirea are spațiu de izolare, pe care de altfel l-a pus la dispoziția sucevenilor încă de la începutul crizei și a carantinei.
Povestea incredibilă a unei femei internată forțat. ”Astronauții” au ridicat-o la 2 noaptea
Pandemia ne-a schimbat obiceiurile în 40 de zile
Alexandru Rafila: Măștile NU se poartă pe stradă!
Viorel Cataramă demontează mascarada c0vid. Dacă e să fac pușcărie, atunci…
Demascare: Coronazeus sau planul ”fricii”. S-au scurs informații de la Cancelarul Sebastian Kurz
Masca ne face mai mult rău decât bine!
Cât de prost să fii ca să vorbești despre măști!? Atât cât trebuie
Declarații șocante! Teste CORONA pozitive la o capră și un fruct – video
Viorel Cataramă negativ la testul pentru coronavirus. Ce urmează!?
Profetiile stiintifice despre societatea post-coronavirus. Adevaratul scenariu in cinci etape
Planul unor minți bolnave:
Medic american afirmă pe un post TV că totul este o escrocherie
Exclusiv- ULTIMA ORĂ -Cel mai important editorial al acestor vremuri:
Distrugerea bisericii și a libertății de conștiință – Fenomenul Pitești-Stanford I
Epidemiolog renumit către Angela Merkel: ”numărul deceselor Covid este fals”
Citește și:
Mesajul unui profesor despre HAOSUL din educație: Tabletele mult promise sunt bune pentru video call!
S-a terminat bandalia? Alexandru Rafila spune că al doilea val va fi așa și așa, mai la iarnă
Noua Declarație a Drepturilor Omului. Nu vreau pașaport ca să-mi sărut copilul!
Nu înțeleg de ce nu poți ieși din localitate. Adică în afara localității stau virușii în „cohorte” și te atacă?
Dictatura politico-medicală are o spoială de știință – Dr. Vasile Astărăstoae: video
Mi-a fost falsificat testul. M-au internat fără voia mea- acuză managerul Spitalului Județean
Dr. Răzvan Constantinescu spune că sunt mai mulți doctori decât pacienți. ”Unii se maimuțăresc în costume de scafandri spațiali”
Distrugerea bisericii și a libertății de conștiință – Fenomenul Pitești-Stanford 2
Învățătoarele aduc de acasă pâine, margarină, gem și suc de mila pruncilor. Pandemia minții
Noua Declarație a Drepturilor Omului. Nu vreau pașaport ca să-mi sărut copilul!
Criza actuală între o boală a trupului sau invenția unor minți bolnave:
Dr. Rashid Buttar afirmații devastatoare despre situația actuală: ”Fauci a ajutat la crearea Covid 19”
O sinteză completă a pierderii libertăților, poate cea mai gravă din istorie:
O erodare a libertăților nemaivăzută de la Al Doilea Război Mondial
Europa fierbe:
Proteste sâmbătă în Germania:“Libertatea nu e totul, dar totul fara libertate e nimic”
Suedia a reușit fără izolare. Experimentul dă semne că merge
Virusul se stinge singur. În câteva zile ne reluăm viața socială, declară imunologul Le Foche
“Savoir, penser, rêver. Tout est là.”
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Este obligatoriu să ai relații cu rudele partenerului?
Subprefectul județului Dâmbovița (PNL), Adrian Chițescu, și-a anunțat demisia din funcție
Parlamentul European își începe cea de-a zecea legislatură