Începând de vineri 24 iulie, timp de zece zile Timişoara va fi gazda Festivalului Internaţional ISWinT, care se află deja la cea de-a XXII-a ediţie.
Ce este de fapt ISWinT-ul?
: este „ un festival internaţional dedicat studenţilor din toate colţurile lumii. Conceptul lui a luat naştere în 1994, din ideiile îndrăzneţe ale unor studenţi entuziaşti care au crezut în unitate, multiculturalitate şi prietenie „ – coordonator al proiectului „ISWinT 2015”, Victor Dobrescu.
Organizat de „Liga AC”- Liga Studenţilor din Facultatea de Automatică şi Calculatoare, pentru a veni în sprijinul studenţilor care se implică în activităţi şi concursuri extracuriculare oferindu-le oportunitatea de a interacţiona cu companiile din domeniul IT&C. „Este cel mai longeviv proiect al Ligii AC şi de 21 de ani marchează finalul fiecărui an universitar prin implicarea tinerilor din toată lumea în activităţi multicuturale în oraşul de pe Bega”– Eliza Vânătu – preşedintele Ligii AC.
Liga AC are deja un număr de peste 2200 de membri şi peste 105 000 de beneficiari direcţi în decursul celor 24 de ani de activitate.
În fiecare an există o temă aparte care defineşte conceptul general în care se vor desfăşura activităţile şi Workshop-urile. De-a lungul timpului ISWinT-ul a evoluat de la an la an , numărul total al participanţilor de-a lungul celor 21 ani depăşiind 1800 de studenţi din peste 60 de naţiuni, anul acesta vor participa tineri din peste 30 de ţări, anunţîndu-şi deja prezenţa peste 500 de persoane.
Tema propusă în acest an este „Develop Yourself: Design the Future” , iar punctul culminant va fi parada oficială a participanţilor pe străzile oraşului care vor îmbrăca tricouri galben cu verde, culorile oficiale ale festivalului.
Prin astfel de activităţi se caută transformarea oraşului de pe Bega într-un centru multicultural internaţional.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban: Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre!
Dan Alexandru Tică, PNL: Sărbători binecuvântate în pace și lumină
Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița: Lumina Învierii Domnului să vă aducă pace în suflet!