Actorul Octavian COTESCU și necesitatea de a domina cu privirea - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Actorul Octavian COTESCU și necesitatea de a domina cu privirea

S-a născut într-o zi de 14 februarie la Dorohoi în celălalt capăt al României, iar inima a încetat să-i bată într-o zi de 22 august 1985, la Sinaia. În teatru a fost un interpret original al personajelor din opera lui Teodor Mazilu. A rămas în memoria cinefililor prin cele peste 50 de roluri în film.Octavian Cotescu a fost un excepţional pedagog, printre studenţii săi numărându-se Horaţiu Mălăele, Mariana Mihuţ, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soţie), Dan Condurache şi Maria Ploae și alții.

Talentul l-a adus din Dorohoi la Iași, apoi la București, la jumătatea veacului trecut, pe scena Teatrului Bulandra, când regizorul Moni Ghelerter l-a sfătuit să-și schimbe numele în Cotescu, după ce în prealabil doamna Bulandra propusese Coteanu. În chema Octavian Coteț. La fel a procedat și soția sa, Valeria,  care și și-a schimbat numele din Clonț în Seciu, după o rudă a mamei sale.

A jucat alături de actori ca: Toma Caragiu, Ștefan Bănică Senior, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu (coleg de promoție), Rodica Tapalagă, Ion Besoiu, Ileana Predescu, Dan Nuțu sau Florian Pittiș. Cu Lucia Sturdza Bulandra, a jucat în spectacole memorabile până la moartea acesteia, în septembrie 1961.

Octavian Cotescu era dotat cu o extraordinară inteligenţă scenică şi era recunoscut ca un mare artist, puternic şi vulnerabil în acelaşi timp. Puternic pentru că avea curajul de a vedea că fiecare clipă a existenţei sale este dedicată unui scop nemăsurat de greu de atins.

Era un mare încăpăţănat al refuzului drumurilor uşoare, un constructor generos al propriilor sale obstacole şi un perfecţionist înrăit. Vulnerabil, pentru că trăia într-un dialog continuu cu propriile lui îndoieli, într-o sublimă ceartă cu el însuşi, deşi tocmai din această vulnerabilitate şi din aceste îndoieli – sfidând paradoxul – şi-a extras puterea.

Se bucura de o zi de muncă cu soare, de o carte bună, de un chip frumos, de succesul unui confrate, de reuşitele studenţilor. Dăruia cu generozitate şi îşi ajuta toţi cunoscuţii.

Reuşea să contopească într-o proporţie unică bonomia cu ironia, blândeţea cea mai pură cu observaţia cea mai caustică, toleranţa nesfârşită cu fermitatea punctului de vedere. Mânuia bisturiul sarcasmului şi realiza o vivisecţie a nocivităţii. Avea un simţ al rostirii poantei. Te fura, te duce în lumea poeziei cu totul, ca un vrăjitor.

Era un profesor extraordinar. Ştia să-i dea senzaţia oricărui student, fie critic, actor sau regizor, că un mare artist adevărat te urmăreşte atent şi te cunoaşte bine, că exişti şi contezi pentru el, că în apropierea lui te afli în siguranţă, că ai toată libertatea de a fi  şi de a rămâne tu însuţi.

Pentru Cotescu, evoluţia scenică nu a însemnat evoluţie de mijloace tehnice, ci evoluţie interioară, cunoaştere, viaţă epuizată, adică concret „trăit” şi stors de semnificaţii.

Pus în faţa unor roluri din galeria personajelor negative, cu multe carenţe, căuta o latură omenească, o perspectivă umană. Găsea de fiecare dată ritmul necesar privirii, mişcării, vorbirii, adecvat fiecărei stări.

Când interpreta un rol, decupa spaţii scenice proprii în ambianţă, umplând scena, văzându-se stăpânul absolut al lumii de acolo. Transmitea o linişte aparte, crea o atmosferă relaxantă, curată, şi parcă răspândea lumină.

Arăta de parcă trăise toată viaţa acelei lumi şi păstrase din ea tot ce era mai bun şi frumos şi pentru că utiliza costumul într-un fel propriu.

A fost cel mai bun interpret al pieselor scrise de către dramaturgul Teodor Mazilu. Reuşea să creeze acei proşti din galeria proştilor, în care ingenuitatea se îmbina cu şmecheria, rostind truismele atât de convingător încât păreau „rupte din adevăr”. Ca să construiască personajul, îşi găsise un râs. Pornea de la un amănunt, găsea un tic şi de la el trasa întreaga linie. Comenta personajul într-o manieră unică în timp ce juca.

A fost căsătorit cu actrița Valeria Seciu şi împreună au avut un fiu, Alexandru, căruia Dan C. Mihăilescu îi dedică un capitol în cartea sa, după călătoria pe care a făcut-o la Muntele Athos, unde, spre surprinderea sa, l-a întâlnit şi cunoscut. “Părintele Daniil (Cotescu) a plecat la Sfântul Munte în 2000, pe când se numea încă Alexandru. Atunci, rămânerea lui acolo a făcut oarecare vâlvă, poate şi datorită faptului că este fiul uriaşilor actori Octavian Cotescu şi Valeria Seciu. Între români, când se vorbeşte despre el, nu se uită niciodată să se spună acest lucru, care stârneşte o anumită uimire, dar şi o admiraţie aparte. Părintele Daniil a făcut în ţară două facultăţi, mai întâi una tehnică, apoi Teologia. Era ataşat comunităţii sufleteşti de la mănăstirea Stavropoleos. Acum, trecut de 40 de ani, părintele Daniil este un călugăr cu totul şi cu totul frumos şi luminos, cu o ţinută voievodală. Îmi plăcea să-l privesc cântând atât de cu har, la strana din stânga. Îmi plăcea să-i aud vorbele cumpănite, pline de miez şi de duh, adesea cu un dram din acel umor călugăresc inspirat de Duhul (…). El ne-a înlesnit mai multe întrevederi cu părintele stareţ, el ne-a tradus cuvintele acestuia, el avea grijă de noi ca să fim bine aşezaţi la trapeză, el ne-a desluşit multe din tainele mănăstirii… ” (Dan C. Mihălescu – “Oare m-am întors de la Athos?”)

Octavian Cotescu, despre

Dramaturgul Teodor Mazilu “M-a învăţat ce înseamnă a fi generos şi modest până la umilinţă în faţa vieţii şi a artei. Îi rămân recunoscător, pentru că nu şi-a conceput arta decât în relaţia dură cu viaţa, într-un superb echilibru între coordonare şi necruţare, care l-a proiectat definitiv în istoria literaturii noastre. Îi voi fi recunoscător pentru că mi-a arătat că arta nu poate trăi fără nelinişte şi îngândurare. Şi-i voi mulţumi întotdeauna pentru puterea cu care a susţinut condiţia de creator a actorului, la care s-a uitat întotdeauna curios şi mirat, îngăduitor şi fascinat, luându-l alături şi trasmiţându-i acea atât de profundă şi atât de caracteristică stare a lui, stare de iubire.”

Despre teatru: „În teatru se lucrează în echipă. Aşa ajungem de la  echipă, la spiritul de echipă, la noţiunea de animator de teatru, pentru că marile spectacole s-au realizat acolo unde a existat un spirit de echipă, un crez unic, o solidaritate, în sensul unui scop artistic.”

„Nimeni nu se poate împlini  într-o profesie dacă are vocaţie pentru aceasta şi curajul de a se confunda cu orice dificultate, indiferent de ce natură ar fi ea.”

„Am descoperit apoi un lucru esenţial pentru cariera mea ulterioară: necesitatea de a domina cu privirea; privirea  nu înseamnă fixitate, ea este un fluid care trece de la un individ la altul şi care îşi exercită influenţa prin mişcare… Deci eu nu cu o privire pot să-l fascinez pe un partener, ci cu actul anterior privirii; ea este o acţiune care, ca oricare alta, trebuie să aibă la bază, ca argument definitoriu, actul gândirii.”

„În arta noastră trebuie să ştii să fii umil, nu tu alegi, tu eşti cel ales.”

Pedagogie teatrală. Cerea de la studenţi asimilarea unei bune tehnici interioare. Ura diletantismul, mimarea, reprezentarea exterioară şi demonstrativă, grimasa, artificiile, efectele.

“În calitatea mea de membru în consiliile de admitere, (la Actorie) am căutat  să depistez ceea ce este fabricat special pentru a câştiga un concurs, şi cu cât este mai confecţionat să-l elimin din competiţie. Între aspiranţii cu posibilităţi sunt deseori nişte prăpăstii imposibil de ignorat. Când vrei să faci teatru trebuie să spui, necondiţionat adevărul, în fiecare clipă. Mă simt jignit să rostesc cuvinte de laudă veleitarismului şi minciuna.”

Despre regizorul Liviu Ciulei. „De la Ciulei am învăţat un lucru indispensabil pentru profesia de actor, şi anume ştiinţa relaţiilor dintre personaj şi scenă. A relaţiilor, aşa cum dramaturgul nu le poate aşterne pe hârtie, o bogăţie a lumii interioare a personajelor în afara replicilor propriu-zise. Am învăţat apoi absoluta necesitate ca actorul lucid, conştient, să aducă în orice gen de teatru adevărul pe scenă…”

„Ce înseamnă să-l citeşti azi pe Shakespeare, Ciulei spune: să-l înţelegi, să-l primeşti, să-l priveşti, aşa cum înţelegi, cum primeşti, cum priveşti viaţa! Shakespeare nu e literatură, e viaţă!”

„Ciulei găseşte raţiunea de a fi prin cultură.  Respinge mimarea culturii, snobismul memorizării, fuge de clişee. Se întoarce spre tineri cu o mare generozitate, cu o foarte mare nevoie intimă de a dărui, dar şi cu ambiţia de a primi.Este regizorul pasionat de munca cu actorul. Ştie cum să-ţi dea senzaţia descoperirii unui univers nou, bucuria de a-l explora. Pedagogia lui e subtilă, cuceritoare!

 Public. „Publicul are o nelinişte continuă. Înţeleg prin aceasta starea lui de extaz, dar şi cea de indiferenţă; nevoia de a fi generos, dar şi nevoia lui de a fi necruţător; puterea lui de a fi judecător suprem, dar şi modestia lui de a recunoaşte că nu ştie totul; refuzul lui de a i se explica totul, dar candoarea lui de a asculta cuminte, până la capăt, toate explicaţiile; orgoliul lui de a răspunde singur la întrebările care i se lasă deschise, dar şi răbdarea cu care primeşte răspunsurile formulate înaintea întrebărilor. Nu putem plăti această nelinişte a publicului decât cu propria noastră nelinişte. În ce mă priveşte, am faţă de public o imensă spaimă de a nu greşi.”

Relaţia cu partenerul de scenă era lege. Demonstra studenţilor cât de extraordinară este legătura fiecăruia cu ceilalţi. Le spunea: „Închipuie-ţi că actorul care-ţi dă replica e în acea clipă unica fiinţă a lumii, singura care poate culege sentimentele tale.”

Succes. Ce înseamnă a avea succes? „Răspuns: a constata că ai fost înţeles. Vă daţi seama că o primă condiţie a succesului este a avea ceva de spus!”

În anul 1993, la Editura Meridiane, a apărut volumul care îi este dedicat, „Octavian Cotescu”, îngrijit de Ileana Berlogea și Ion Toboșaru.

Lui Octavian Cotescu i s-a decernat Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” . Numele său figurează pe banda din jurul  celebrului Gong al Thaliei, care se află pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame) din Piața Timpului din București, din 2013.

(Sursa: Fragmente extrase din volumul „Octavian Cotescu”, Editura Meridiane, Bucureşti, 1983)

Foto Cinemagia; wikipedia

Distribuie acest articol Oficial Media
Share