ANA ASLAN: “Să dăm viață anilor și ani vieții”

”Să fii veșnic tânăr nu înseamnă să ai 20 de ani, înseamnă să fii optimist, să te simți bine, să ai un ideal în viață pentru care să lupți și pe care să îl cucerești – cu aceste vorbe spuse de Ana Aslan te întîmpină website-ul Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie, institut care îi poartă numele, chiar dacă a pierdut gloria de altădată.
În perioada trecută, celebrități din lumea întreagă, actori, miliardari și șefi de stat veneau la București în căutarea secretului tinereții. Veneau la Ana Aslan, medic specialist în Gerontologie, inventatorul tratamentului cu Gerovital H3, care promitea întîrzierea procesului de îmbătrânire. Printre clienți s-au numărat John F. Kennedy, Salvador Dali și Charles de Gaulle.
La 22 ianuarie 1952 a fost înființat primul institut de geriatrie din lume, având ca obiect de activitate cercetari de gerontologie clinică și asistență medicală a vârstei a treia. Institutul Național de Geriatrie și Gerontologie „Ana Aslan” a fost conceput de academician profesor doctor Ana Aslan (1897-1988) și înființat printr-o hotărâre guvernamentală.
Ana Aslan a evidențiat importanța procainei în ameliorarea tulburărilor distrofice legate de vârstă, aplicând-o pe scară largă în clinica de geriatrie, sub numele de Gerovital (Vitamina H3, brevetată în peste 30 de țări), produs biotrofic original românesc si, în același timp, primul medicament creat să întârzie procesul de îmbatrânire, elaborat între anii 1946 și 1956, după numeroase cercetări clinice și experimentale.
De-a lungul anilor ce-au trecut de atunci, un număr impresionant de șefi de stat, de celebrități internaționale din lumea academică, culturală și artistică i-au trecut pragul, numărându-se printre pacienții acestui institut conceput cu atâta dăruire, pasiune și profesionalism de Ana Aslan.
 Parhon sesizează rapid diferența între vârsta biologică și vârsta cronologică, astfel că destinația inițială, aceea de azil pentru bătrâni, construit după planurile marelui  , sub patronajul reginei Elisabeta, se schimbă, devenind în 1974 Institut Național, iar în 1992, fiindu-i atribuit numele Anei Aslan.
 Anul trecut în mai s-au împlinit 34 de ani de la moartea Anei Aslan, femeia care a descoperit elixirul tinereții, care a învins bătrânețea, care a urcat treaptă cu treaptă pe scara istoriei care, de altfel, o consemnează ca primul cardiolog și primul profesor de clinică medicală și nu în ultimul rând, femeia care a înțeles bătrânețea, încercând toată viața să inverseze cursul vieții.
Ana Aslan s-a născut în prima zi de ianuarie, în Brăila, oraș cosmopolit pe acele vremuri, port la Dunăre. Ana a fost copilul cel mai mic al familiei Aslan, care a mai avut doi băieți și o fată. Toți cei patru copii ai familiei s-au bucurat de o educație aleasă. Băieții au fost licențiați ca ingineri la Politehnica din Dresda, iar sora mai mare a fost pasionată de artă.
Influența mamei asupra micuței Ana a fost puternică – de la ea a învățat câ nimic nu e imposibil să obții, atîta vreme cît nu renunți. Moartea tatălui, cînd ea avea 13 ani, a afectat-o profund și a fost, fără îndoială, unul din motivele care au îndemnat-o să-și dedice mai tîrziu întreaga viață găsirii leacului ce poate aduce întîrzierea procesului de îmbătrânire ce vine cu diferite boli.Tot ea spunea că nu se moare de bătrînețe, ci de boală.
A urmat primii ani de școală la Brăila, iar după moartea tatălui, mama ei a vîndut proprietatea pe care odeținea și s-a mutat cu copiii la București, unde, în 1915, Ana a terminat cursurile de la Școala Centrală. Fire aventuroasă, temerară, pe cînd era adolescentă, a fost fermecată de zborurile lui Aurel Vlaicu și s-a visat pilot. La 18 ani, cît avea cînd a terminat liceul, s-a hotărât să urmeze medicina. Chiar dacă mama ei a fost o femeie educată, poate fi de înțeles opoziția ei la alegerea acelei profesii care, în acele vremuri, nu era pentru femei. După trei zile în care fiica Ana nu a pus în gură mîncare, mama ei a cedat și și-a dat acordul, iar la 13 octombrie 1915 Ana Aslan s-a înscris la Facultatea de medicină din București. Războiul a făcut ca proaspăta studentă să învețe mult mai mult din practică – zi de zi s-a aflat în spital, printre cei care au avut nevoie de îngrijiri. A fost trimisă la Iași, unde a avut grijă de răniți, a asistat la operații, a învățat, a ajutat. A aflat acolo că, uneori, o viață poate fi salvată cu dăruire, cu o idee originală, cu o doză de încăpățânare, chiar și atunci cînd lipsesc multe altele. În 1919 a continuat studiile la București și a lucrat în echipa neurologului Gheorghe Marinescu, un deschizător de drumuri, întemeietor al școlii de neurologie din România, cel care, în 1929, a publicat lucrarea „Bătrânețe și reîntinerire”. La concursul de medicină internă a obținut cea mai bună notă dintre cei 32 de studenți care s-au prezentat. Remarcată și felicitată de Daniel Danielopolu, șeful comisiei, susținutâ de Constantin Parhon, fondatorul școlii de endocrinologie, Ana Aslan a prins aripi și treptat și-a construit o carieră extraordinară. Despre cei doi îndrumători, Danielopolu și Parhon, Ana Aslan spunea cu recunoștință și respect: „Fără ei n-aș fi ceea ce sunt”.
Un om special în viața medicului Aslan a fost Constantin Parhon, de la Institutul de Endocrinologie, care îi poartă astăzi numele.
„Raporturile mele privilegiate cu el s-au datorat endocrinologiei. Era obsedat de problemele îmbătrânirii și inițiase numeroase experiențe pe animale. Credea în întinerire și susținea cu ardoare că viața nu este un drum cu sens unic și că întinerirea biologică este posibilă. Parhon era un spirit universal. Știa tot: neurologie, botanică, psihiatrie, zoologie. Caracter blînd, ierta cu ușurință. Își înțelegea și iubea semenii„,  așa îl descria Ana Aslan pe profesorul Parhon.
După mai bine de 25 de ani de carieră, Ana Aslan s-a mutat la Timișoara, unde lucra ca medic, dar preda și studenților. Riguroasă și exigentă cu studenții , a fost profesorul care se interesa mereu de elevi. Cînd aceștia lipseau de la cursuri, întreba de ei. Așa a ajuns la un student care nu mai venise la cursuri de mult timp. Tînărul nu se putea mișca, fiind afectat de artroză ce nu răspundea tratamentului și se afla într-o stare de criză de cîteva săptămâni. A mers să-l viziteze la spital și, cu permisiunea lui, i-a administrat procaină. Efectul a fost instant și aproape miraculos – în următoarele minute și a îndoit piciorul. După cîteva ședințe de tratament, tînărul a ieșit din spital pe picioarele lui. Acel moment a fost decisiv pentru începerea cercetărilor și pentru istoria a ceea ce se va numi Gerovital H3. S-a întors la București, unde s-a întîlnit cu profesorul Parhon, care, după ce i-a fost prezentat rezultatul, a ajutat-o să continue investigațiile într-un cămin de bătrîni. Au urmat ani de muncă în care a experimentat, studiat, evaluat mii de pacienți, îmbunătățit pînă la formula finală. A avut-o alături și pe farmacista Elena Polovrăgeanu și mulți alți colaboratori la fel de dedicați.
Ana Aslan, o vizionară ce-a debutat într-o lume ostilă a comunismului și a sfârșit prin a marca o epocă în dezvoltarea gerontologiei și geriatriei,  o amfitrioană perfectă și-o colaboratoare foarte exigentă, lasă pentru o istorie întreagă o moștenire de necontestat, împărțindu-se toată viața între celebritate, munca de cercetător, medic, militant social și director de institut, dedicându-și întreaga viață acestuia și celor ce i-au trecut pragul, până la sfârșitul vieții.

About Post Author

Distribuie acest articol Oficial Media
Share