Carmen Holban, deputat în Parlamentul României și vicepreședinte PSD Dâmbovița a fost prezentă în conferința de presă susținută de Marcel Ciolacu și Vasile Dâncu. Pentru domnia sa delegația liderilor de la centru în județul nostru reprezintă un vot de încredere dar și faptul ca organizația se află în primele 3-4 din România, după cum a declarat Vasile Dîncu.
Vezi articolul integral aici:
Vasile Dîncu: PSD Dâmbovița va fi între primele trei-patru județe din România ca performanță electorală
Carmen Holban afirmă că obiectivul este unul singur: Căștigarea alegerilor pe 27 septembrie – Consiliu Județean, Președinția Consiliului și obtinerea celui mai mare număr de primari și consilieri locali.
Mesajul doamnei deputat Carmen Holban
”Hotarârea, angajamentul, dedicația, convingerea si perseverența sunt trăsături de caracter importante pentru o echipă învingătoare și pentru un lider. Secretul este să ne concentrăm asupra viselor oamenilor care ne-au dat votul, asupra nevoilor acestora. Noi, social-democrații am făcut totul pentru a împlini nevoile cetățenilor și în continuare avem strategii, ne utilizăm timpul la maxim în slujba oamenilor.
În politică și în administrație nu există noroc; ca să primești girul electoratului trebuie să lucrezi cu bucurie pentru semeni, trebuie să simtă că le este mai bine. Așa am reușit și în trecut, așa vom reuși și la aceste alegeri. Cu multă muncă, dedicație și devotament.”, ne-a declaraT doamna deputat Carmen Holban după întâlnirea cu liderii PSD.
Ultimele articole:
“Elevii și cadrele didactice trebuie să dea dovadă de maximă atenție în acest an școlar”. Declarație de presă, deputat Carmen Holban
Preşedinţia Consiliului Judeţean va fi câştigată de către Corneliu Ştefan, declară deputatul Carmen Holban
”O importantă delegație a Partidului Social Democrat, formată din președintele Marcel Ciolacu, secretarul general Paul Stănescu și președintele Consiliului Național Vasile Dîncu s-a aflat astăzi în județul Dâmbovița, pentru a susține candidații noștri la alegerile locale din 27 septembrie.Obiectivul PSD Dâmbovița este câștigarea scrutinului de peste 12 zile la nivel județean, prin obținerea celui mai mare număr de primari, consilieri locali, consilieri județeni și președinția Consiliului Județean, precum și clasarea în primele trei organizații ale PSD din țară, așa cum a afirmat liderul Organizației, Corneliu Ștefan.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a subliniat că echipa PSD Dâmbovița este una solidă, închegată și determinată să câștige alegerile locale cu succes, cât și cele parlamentare.
Să fie într-un ceas bun!
Doamne ajută!”, a mai scris parlamentarul pe contul de facebook.
Citește și:
Deputat Carmen Holban: Lista pe care o are acum de consilieri locali este o listă alături de care Cristian Stan va face bine în continuare pentru târgovișteni
Preşedinţia Consiliului Judeţean va fi câştigată de către Corneliu Ştefan, declară deputatul Carmen Holban
Carmen Holban precizează urgența proiectelor din domeniul sănătății pentru Dâmbovița
Deputat Carmen Holban: Revoltă față de Guvernul care apără pedofilii și violatorii
Corneliu Ștefan, candidat PSD pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița
Material realizat la comanda PSD Dambovita; CMF: 21200019
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
5.522 de vehicule prezintă pericol iminent de accident în urma verificărilor realizate de Registrul Auto Român
Cum poți să cumperi titluri de stat online cu dobânzi neimpozabile și avantajoase
Aproape 1000 de localități din 38 de județe din țară vor fi conectate la internet
Donald Trump deportează membrii periculoși ai unor bande în El Salvador. Închisoarea nu permite vizite, educație sau activități recreative. Deținuții nu au voie să iasă în aer liber
Au fost aprobate fondurile pentru biletele de tratament balnear pentru pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii
O nouă categorie de pensionari va primi un sprijin financiar de Paște și Crăciun
LIFE STYLE
Relaxarea e mai aproape decât crezi! Cum să îți creezi propriul ritual de relaxare acasă în funcție de personalitatea ta?
Venus retrograd în Berbec, 2 martie-13 aprilie. Dorință de independență și impulsivitate
Bijuterii premium la prețuri accesibile – Stil și eleganță pentru tine
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
SPIRITUALITATE
Acolo unde sunteți testați, acolo sunt problemele
Atunci când o persoană elimină ura, supărarea și judecata din subconștient, începe să se vindece
Disprețul pentru un alt om reprezintă dorința de a-l ucide, dorință care se transformă într-un program de autodistrugere
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ce reprezintă părțile corpului tău
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Trecem la ora de vară în acest weekend
”Vom merge înainte cu toate marile proiecte energetice asumate”
Conacul Mocioni din Foeni, deschis pentru cultură. Investițiile continuă