25/10/2020

Profesor: Aș vrea să știu adevărul despre pandemie! Sunt plină de frustrări!

Este 17 septembrie. Au trecut deja 4 zile din acest an școlar. Am promis cuiva că voi face un fel de foileton despre fiecare zi, dar pur și simplu nu am avut timp.

Astăzi mi-am făcut timp pentru că sunt multe, foarte multe de spus.

Un început de an școlar trist și urât

Acest început de an școlar va rămâne în memoria tuturor ca unul din cele mai triste și urâte începuturi. S-a dovedit că procedurile MEC și MS au fost exact așa cum anticipam, noi cadrele didactice și o parte din părinți, adică haotice și fără logică.

Că oficialii din MS habar nu au ce înseamnă școala și nici despre particularitățile de vârstă ale copiilor nu mă miră. Mă revoltă, dar nu mă miră. În schimb, lipsa de responsabilitate, de coerență, de logică a experților plătiți cu bani grei din bugetul educației, este ceva ce nu pot tolera și nici acoperi cu acel “nu spălăm rufele în public”.

Fiind vorba de copii, menirea mea de dascăl este să mă gândesc la nevoile lor si la binele lor. Eu trebuie să am grijă de educația lor pe toate planurile. Am spus încă de la apariția ordinului comun că în forma publicată acesta nu va putea fi aplicat fără a crea haos.

Motivele haosului din școli

Principalul motiv este lipsa acută de personal didactic, nedidactic și auxiliar, dar și lipsa spațiilor școlare corespunzătoare. Ordinul este făcut pentru o școală ideală, dintr-o Românie dintr-un univers paralel. Intrarea copiilor în școli pe intervale orare s-a dovedit a fi un fiasco.

Din dorința de a ține copiii distanțați ordinul, adică experții în educație și sănătate, au creat acele aglomerări de copii și părinți din afara școlilor, acele cozi infernale (parcă era la unt în niște vremuri pe care le vrem uitate).

Știți ce s-a întâmplat în acele aglomerări? Copiii s-au îmbrățișat, s-au pupat, au râs, au glumit, au tușit, au strănutat, părinții s-au îmbulzit, s-au împins, s-au insultat unii pe alții, s-au plâns unii altora…

A fost un început trist și urât. Încercările educatoarelor, învățătoarelor, profesorilor de a aduce o rază de lumină, de bine, de confort, de normalitate nu au putut neutraliza urâțenia acelei zile.

Descentralizarea, este doar aruncarea răspunderii din ograda ministerului în cea a directorilor de școli

În buna tradiție românească, din teama asumării unor decizii, absolut toți factorii decizionali,  au luat și aplicat ordinul ad literam. Sub amenințarea proceselor și a amenzilor noului Dumnezeu pe pământ, DSP-ul, inspectoratele, directorii, primarii au luat prevederile și le-au implementat cât mai fidel, desigur în limita fondurilor disponibile.

Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, președintele României, a anunțat cu surle și trâmbițe descentralizarea. Este o descentralizare doar a deciziilor, nu și financiară. Ministrul educației s-a spălat pe mâini în ceea ce privește deciziile de orice fel (doar are de împărțit apă electorală prin București) dar ne-a urat un an plin de realizări.

Și totuși ministrul meu nu a mișcat un deget ca salariile să fie mărite conform legii, astfel încât să ajungă pentru ceea ce trebuie să facem în acest an școlar. Pentru că, din nou, profesorii vor scoate bani mulți din buzunar pentru a-și face treaba.

Este un an ratat, vă spune cu tristețe un profesor responsabil, o educatoare care a compensat , ca de 27 de ani încoace, lipsurile cu contribuții din bugetul propriu. Dar pentru prima dată nu a mai ascuns acest lucru părinților.

La numai câteva zile, școlile intră pe rând în scenariul roșu sau galben.

Soluțiile propuse de experți nu sunt logice și nici viabile. Este clar că nu există nicio logică în a ține copiii în școală distanțați. în condițiile în care dincolo de poartă școlii este clar că își doresc o viață normală și acționează ca atare.

Când intră în școală, copiii respectă regulile, dar se vede clar că îi deranjează.

Școala la care s-au întors cu mare nerăbdare li se pare o “porcărie” (citat din clasici), o detenție, un mediu pe care îl urăsc.

Care este menirea profesorilor în concepția experților MEC și MS

Profesorii s-au transformat în agenți de pază, nu au voie să îi mângâie, să îi aline, să se plimbe printre ei, nu le pot da fișe, să le verifice temele. În principiu, aproape nimic din ceea ce trebuie să facă un profesor.

Personal, sunt într-o derută totală, plină de frustrări. Aș vrea să știu adevărul despre pandemie, aș vrea să am încredere în autorități și comunicatele lor. Dar sunt doar întrebări fără răspuns.

Ministrul meu nu comunică deloc. Nici nu are timp. E ministru, profesor (bănuiesc cu normă întreagă de vreme ce este diriginte) și diriginte la o clasă a V-a. Cum le poate face pe toate bine e greu de spus, dar poate are o rețetă pe care noi ceilalți nu o avem.

Ieri, președintele a anunțat că s-a dat drumul la angajările pe care directorii le cer cu disperare de 7 luni. Ei au anticipat ceea ce autoritățile s-au făcut că nu văd. Până  când se va publica în Monitorul oficial, până când în teritoriu se vor face calcule, trec alegerile și…pentru că vom trece pe „roșu” nu va mai fi nevoie să facem angajări. Sau mă înșel?

Dacă…

Dacă aceste angajări s-ar fi făcut din timp, atunci haosul primelor zile de școală nu ar fi existat.

Dacă s-ar fi căutat soluții pentru suplimentarea spațiilor școlare nu am mai fi avut aglomerarea de acum din clase.

Dacă nu ar fi existat aglomerarea, nu am fi fost nevoiți să ținem atâtea ore copiii și profesorii cu măști.

Cineva îmi spunea că nu este drept să arunc vina doar pe acest guvern. Nici nu fac asta. Mereu am spus că sunt derapaje care se mențin de 30 de ani.

Dar…vorba unui clasic în viață…ghinion!!

Dacă îți place la guvernare pe vremuri bune, să îți placă și în vremuri grele. Ca în căsnicie…la bine și la rău.

Aș fi vrut la primarii în funcție să renunțe la borduri, statui, asfaltări utile sau inutile și să înțeleagă că prioritatea priorităților este școala și siguranța copiilor și profesorilor.

O școală în siguranță ar fi asigurat prezența părinților în economia aflată acum în cădere liberă.

Aș vrea să știu care este adevărul: cel spus de aceleași autorități în luna martie sau cel spus acum în ultimele luni?

Nu vreau să mi se spună că din cauza mea vom ajunge ca „în Italia”. Dacă vom ajunge este doar din vina lor. În 6 – 7 luni tebuia să se ia măsurile prin care să se asigure că asta nu se va întâmpla. Banii folosiți pentru tot felul de manevre mai mult sau mai putin legale trebuiau dirijați către educație și dacă mai era nevoie către sănătate.

as vrea ca ministrul meu să nu mă certe că nu îi dau soluții și o critic. Eu am dat soluții, dar soluțiile mele costă. Ori ministrul meu nu a găsit de

Sunt educatoare, sunt învățătoare, sunt profesor…

Menirea mea este să educ copiii în spiritul valorilor umane valabile de mii de ani, indiferent de molime și pandemii.

Menirea mea este să educ copiii pentru viața socială, să le dezvolt spiritul de observație, independența și încrederea în sine.

Menirea mea este să îi încurajez să gândească liber, să își susțină ideile cu argumente, să accepte când nu au dreptate, să fie oameni.

“De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.”

Constantin Noica

Distribuie acest articol Oficial Media
Share