Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Aurelian Cotinescu: Primăria Târgoviște nu a atras nici măcar un singur investitor major în ultimii 5 ani de zile

Aurelian Cotinescu, președinte PNL Târgoviște și candidat la funcția de primar la alegerile locale din toamnă, atrage atenția asupra modului de conducere și dezvoltare pe termen lung aplicate municipiului Târgoviște de foarte multă vreme. Liderul PNL aduce argumente pentru care guvernarea PSD nu a fost una care să ridice orașul și să-l aducă alături la modul real, de cele mai dezvoltate zone urbane ale țării – Oradea, Sibiu, Cluj, Brașov, Alba. 

Rămâne valabilă ideea că ”omul sfințește locul”, și dincolo de sigle, denumiri, partide și formațiuni poltice, au stat mereu oamenii, singurii capabili să schimbe ceva în bine sau în rău. Guvernările pe diferite culori vin și pleacă, însă ce reușim să construim va rămâne pentru generațiile care vin. Fiecare dintre noi are măcar un copil căruia să-i lase moștenire faptele sale.

Aurelian Cotinescu, declarații pe larg din conferința de presă:

”Ne-am întrebat de multe ori de ce Târgoviște a rămas cu mult în urma altor orașe din jurul nostru și mai ales în urma orașelor din Transilvania. Uităm mult prea ușor cum unii au condamnat acest oraș la sub dezvoltare, continuând să-i votăm. Am privit pasivi cum administratorii orașului s-au transformat în stăpânii orașului uitând să se preocupe real de dezvoltarea orașului nostru. Ani de zile am acceptat minciuna, dezinformarea, poleiala veșnică a tuturor greșelilor făcute de Administrația Locală și pe de altă parte privim săptămânal la această campanie veșnică a Primăriei Târgoviște, campanie de imagine făcută să pară că totul se mișcă, că totul arată bine în orașul nostru.

Vedem cum acest oraș în realitate este condamnat la subdezvoltare, la depopulare, la îmbătrânire. Și este o realitate care trebuie să o percepem cu adevărat la nivelul pe care îl trăim cu toții. Și de aceea mi-am propus să vă spun câteva lucruri care s-au petrecut cu puțin timp în urmă dar care reprezintă adevărul. Adevărul despre acest oraș.

Ce s-a întâmplat la COS Târgoviște, UPET, ROMLUX, SARO

Cu 30 de ani în urmă jumătate din populație lucra în întreprinderile emblemă ale județului nostru, ale orașului nostru – COS Târgoviște, UPET, ROMLUX, SARO sunt doar câteva dintre ele. Sub guvernare PSD. s-a început devalizarea industriei Târgoviștene. Și nu trebuie să uităm acest lucru.

În 2002, sub guvernare PSD. guvernarea Năstase a început privatizarea Combinatului de oțeluri speciale Târgoviște. Erau 10.000 de angajați. În primii 3 ani au fost dați afară 1000 de angajați. Au urmat alte concedieri colective cu demonstrații din partea angajaților în încercarea de a-și păstra locurile de muncă. Oamenii cereau doar să muncească.

20 august 2013, guvernare PSD, D.N. 72 Târgoviște –Găești este blocat de către salariați în încercarea disperată de a-și păstra locurile de muncă.

8 iulie 2015 guvernare P.S.D. începe demolarea efectivă a Combinatului de oțeluri speciale.

17 februarie 2017 Guvern P.S.D. demonstrații: angajații cer să-și păstreze locurile de muncă. Cer condiții corecte de muncă.

30 mai 2017, Ambasadorul Federației Ruse vine în vizită la Târgoviște. La Primăria Târgoviște. Primarul nu spune un cuvânt despre miile de angajați care aveau probleme reale la UPET și COS Târgoviște. Vorbește în schimb de apropierea relaților ruso-române.

17 iulie 2020, se anunță închiderea COS Târgoviște. 50 de ani de istorie în metalurgie sunt aruncați în ruine. 1200 de angajați urmează să fie disponibilizați.

Ce a făcut Guvernul Orban?

Guvernul Orban a încercat încă din luna martie să găsească soluții pentru angajați și să reactualizeze contractul colectiv de muncă expirat în luna februarie. Dar nu s-au adus documente care să arate cu adevărat că partenerul polonez reprezintă cu adevărat o soluție de preluare a Combinatului. O altă formă de ajutor guvernamentală a fost șomaj tehnic plătit pentru cele două luni. În acest moment lucrurile sunt foarte complicate. Și din păcate ne aflăm în ceasul al 13 lea. Este poate prea târziu ca acest Combinat să fie salvat. Și nu trebuie să ne mințim. Este foarte greu să se găsească o soluție reală pentru acești angajați și pentru Combinat.

Ministerul de Finanțe, Primăria Târgoviște și Compania de apă au de recuperat bani

Înțelegem că Ministerul de Finanțe are de recuperat o creanță de aproximativ 10 milioane de euro. Înțelegem că Primăria deși nu spune nimic, are de recuperat căteva milioane de euro împreună cu Compania de apă. Nu înțelegem cum 7 ani de zile de guvernare P.S.D. și 5 ani de Primărie P.S.D. nu s-au făcut suficiente demersuri pentru a recupera măcar o mică parte sau poate total aceste datorii. Ne întrebăm de ce. O firmă românească privată dacă are 1 leu datorie prima oară este somată, ulterior este executată. Și știm cu toții treaba asta și știți foarte bine cum Ministerul Finanțelor imediat trimite hârtie, somație.

Primăria trebuia să prevadă iminentă disoluție a COS Târgoviște. Puteau să pregătească din timp. Puteau să caute investitori importanți care să vină în zona noastră, în Târgoviște astfel încăt angajații disponibilizați să poată să fie transferați ușor-ușor către alte companii, către alte firme astfel ca oamenii să nu rămână pe drumuri. Putea Primăria Târgoviște să inițieze negocieri cu guvernele P.S.D. pe care le-a avut în toți acești ani astfel încât pe baza datoriei pe care Ministerul de Finanțe o avea de încasat de la COS și pe baza datoriei pe care Primăria și Compania de Apă o aveau de încasat de la COS să reușească preluarea unei părți din acest combinat astfel încât să poată transforma într-o zonă industrială. Și acolo să vină investitori care să reușească să preia forța de muncă disponibilizată.

Zona industrială este ca o ciumă pentru administrația locală

În toate orașele din țara aceasta nimeni nu așteaptă suportul guvernului pentru asemenea cazuri. Se caută soluții locale. Primăriile, Consilile Județene, caută soluții locale. Nimeni nu a dezvoltat parcuri industriale în orașele mari apelând la guvern. Le-au dezvoltat cu forța locală. Administrațile au făcut toate demersurile astfel încât zona industrială să se dezvolte în permanență. La noi, zona industrială este din păcate lăsată deoparte. Este ca o ciumă pentru Administrația Locală. Fug de această responsabilitate.

Primăria Târgoviște nu a atras nici măcar un singur investitor major în ultimii 5 ani de zile. Nici măcar unul. Sunt orașe din Ardeal care au ca temă în departamentele Primăriei atragerea de investitori majori, cel puțin unul pe an. În rest investitori mai mici. Așa s-au dezvoltat parcurile industriale în orașele importante. Noi nu avem asemenea departament.

În schimb, ne anunță Primăria cu mare tam-tam și cu mare bucurie că vine McDonald s în Târgoviște. Trebuie înțeles un lucru McDonald s are poate 20, 30 de angajați, dar salariile sunt în general modice. Nu compensează cu nimic faptul că Oțelăria se închide și cei 1200 de angajați nu-și vor găsi locuri de muncă. Este doar praf în ochi. Este ceea ce face în fapt Administrația Târgovișteană. Mai nou se laudă edilul orașului cu deschiderea Mall. Deschiderea Mall este încă o dată o investiție privată. Nu ține în nici un caz de Primărie. Este de fapt un parteneriat cu Consiliul Județean, C.J. preluând terenul de la U.M. și punându-l la dispoziția investitorului. Primăria nu are nici un aport în acest proiect. De aceea se și numește Dâmbovița Mall și nu Târgoviște Mall.

Pe de altă parte am auzit și că Arctic ar fi adus în Târgoviște de către actuala Administrație. Primul lucru, Arctic este o investiție privată la Ulmi, în Comuna Ulmi. Nu are nici o legătură cu Târgoviște. Ei si-au ales terenul la Ulmi. Nu înteleg de ce Administrația Locală pe baza celor 20 hectare pe care le au la dispoziție, nu au atras investitorul astfel încât Arctic să facă invesțiția la Târgoviște. Să plătească taxe și impozite la Târgoviște, să asigure locuri de muncă pentru Târgovișteni.

Sondajul cu cei 65 de votanți. Târgoviște pe locul 3 la cele mai bune orașe din România?

Mai nou Primăria se laudă cu un sondaj hilar în care au votat 65 de Târgovișteni, dar nu ne spune domnul primar dacă cei 65 sunt membri de partid P.S.D. sau doar o mică parte sunt membri de partid, ideea este că acest sondaj care îl face atât de mândru, ne clasează pe locul 3 la cele mai bune orașe din România.

Suntem înaintea, atenție, Cluj, Brașov, Alba, Baia Mare, Iași. Arătăm extraordinar. Traim extraordinar în acest oraș. Uitați cât de bine trăim. Suntem înaintea lor, i-am depașit. Ni se dau pe Facebook numai cuvinte elogioase, așa cum îi plac actualei Administrații și ni se spun numai lucruri de laudă. Dar hai să vă citesc căteva lucruri în ceea ce apare acolo în sondaj:

„Târgoviște pare un oraș adormit. Din păcate Târgoviște se află în afara planurilor de dezvoltare a infrasctructurii de mare viteză pentru următorul deceniu.„ Pentru că alții fac planuri medii și lungi pentru dezvoltarea orașului. La noi nu există asemenea planuri. Facem părculețe, facem canalizare, apă, știți cum este mentalitatea primarului de comună. Dăm cu vopsea, marcăm parcările…

Această lipsă a conexiunilor de transport de mare viteză poate duce la un exod al oamenilor talentați și la continuarea trendului de îmbătrânire a populației. Pentru că trebuie să vedem cu toții, populația tânără, aptă de muncă emigrează către exteriorul țării sau chiar către orașe din interiorul țării unde câștigă mai bine și aici a rămas o populație îmbătrânită. Acesta este adevărul.

Să lăsăm deoparte demagogia, minciuna și această campanie veșnică de imagine a actualului primar

Mai spun ei, va trebui să se reinventeze orașul nostru, un oraș mult mai prietenos cu locuitorii săi. Păi cum am iesit pe locul 3 dacă orașul nu este prietenos cu locuitorii săi? Uneori faptul de a fi prea mulțumit de orașul tău se poate transforma întro- capcană. Iar domnilor din Primărie, trebuie spus că ne țineți pe toți în această capcană. În această capcană că orașul este ok. Nu, orașul nu este în regulă. O spunem noi și o spun și alții.

Oricât ar vrea unii să evite adevărul acesta ne ajunge pe toți din urmă. Se acționează ca într-o Primărie de Comună și este total adevărat. Dacă vrem dezvoltarea reală a orașului nostru va trebui să restabilim un palier superior unde trebuie să ne punem gândurile și forța creativă a tuturor locuitorilor pentru ca acest oraș să se dezvolte. Trebuie să nu ne mai mințim în primul rând. Trebuie să acceptăm realitatea, trebuie să vedem că da, s-au făcut grădinițe, școli, creșe, renovări etc. dar lucrurile astea nu sunt suficiente pentru dezvoltarea reală a acestui oraș.

Și dacă vrem ca noi să trăim aici și dacă vrem ca și copiii noștri să trăiască în acest oraș în continuare și să nu emigreze și să nu rămânem un oraș îmbătrânit, atunci va trebui să ne schimbăm percepția. Să fim atenți la realitate și să lăsăm deoparte demagogia, minciuna și această campanie veșnică de imagine a actualului primar.” a concluzionat Aurelian Cotinescu, președinte PNL Târgoviște.

Imagini din conferința de presă:

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share