Chiar dacă temperatura din termometre este încă ridicată, toamna este după colț și începe să își facă simțită prezența prin...
Oficial Media
Teatrul Tony Bulandra Târgoviște - Turneul Argonautas. Urmărind prin acțiunile noastre colaborarea dintre Orient și Occident, am realizat o coproducție...
Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița (IJJ Dâmbovița) a găzduit astăzi, 19 septembrie a.c., manifestările dedicate celebrării Zilei...
Corneliu Ștefan, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, alături de colegii din Uniunea Națională a Consiliilor Județene, Asociația Municipiilor, Asociația Orașelor și...
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Târgoviște își cere scuze public față de pacientul care a fost consultat cu întârziere de...
Deputatul PSD Dâmbovița, Ionuț Vulpescu, a făcut astăzi o prezentare succintă a proiectelor aflate în desfășurare în această perioadă, de...
Președintele PSD Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a susținut astăzi o întâlnire de lucru cu organizația social-democrată din Fieni, unde au fost...
Vă informăm că se va întrerupe furnizarea apei potabile în următoarele localități, pentru lucrări de igienizare la bazinul de stocare...
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița și Coders Lab - Academia de IT au plăcerea de a vă invita miercuri, 20 septembrie 2023, la Conferința: "Inteligența...
Odată cu întemeierea unei familii este important să existe o relație de încredere și o senzație de stabilitate, în afară...