Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Colegiul Naţional Bănăţean sub aripa Primăriei Timişoara

Primăria Municipiului Timişoara a reuşit să transfere în custodia sa Colegiul Naţional Bănăţean ce se afla sub custodia Episcopiei Romano-Catolice.

În urma negocierilor purtate, între Primăria Timişoara şi Episcopia Romano-Catolică de Timișoara, primăria a reuşit să achiziţioneze campusul Colegiului Naţional Bănăţean, pentru care municipalitatea plătea lunar o chirie  de 15.000 de euro. Proprietarii, respectivului campus era  Ordinul Călugărițelor de la Notre Dame, reprezentat de Episcopia Romano-Catolică de Timișoara,  cerut inițial un preț de aproape 30 milioane de lei, considerat însă mult prea mare de municipalitate.

În urma negocierilor purtate de către viceprimarul Dan Diaconu, Primăria Timişoara a reuşit să ajungă la un preţ convenabil, de numai 4,6 milioane de euro, cu puţin peste 20 milioane de lei, sumă ce  va fi plătită în rate trimestriale, timp de trei ani de zile.  .

„Am reușit să încheiem întelegerea cu Episcopia Romano-Catolică pentru achiziția campusului Colegiului Naţional Bănăţean. Este vorba despre un teren intravilan de 13.129 mp și un total de suprafață construită desfășurată de 13.165 mp, șase corpuri de clădire”, a spus într-o conferinţă de presă, primarul Nicolae Robu

„Vreau să mulţumesc Episcopiei romano-catolice pentru deschiderea arătată. A fost o atitudine exemplară din partea domnului episcop, din partea Preasfinţiei sale episcopul romano-catolic şi din partea întregului aparat care a fost implicat şi mă simt dator şi îmi face plăcere să le mulţumesc pentru deschiderea exemplară pe care au arătat-o faţă de interesul public al Timişoarei. Ar fi foarte bine dacă şi alţii s-ar dovedi la fel de interesaţi de binele Timişoarei. Din păcate, la mulţi nu constat decât atitudini pur mercantile în interes propriu sau în interes de grup şi prea rar în interesul public”, a declarat Nicolae Robu.

 

Stejărel Ionescu

Distribuie acest articol Oficial Media
Share