Comisia propune achiziționarea a până la 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin BioNTech-Pfizer - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Comisia propune achiziționarea a până la 300 de milioane de doze suplimentare de vaccin BioNTech-Pfizer

În data de 8 ianuarie, Comisia Europeană a propus statelor membre ale UE să achiziționeze încă 200 de milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19 produs de BioNTech și Pfizer, cu opțiunea de a achiziționa alte 100 de milioane de doze.

Acest lucru ar permite UE să achiziționeze până la 600 de milioane de doze din vaccinul care este deja utilizat în întreaga UE.

Dozele suplimentare vor fi livrate începând cu al doilea trimestru al anului 2021.

UE a achiziționat un portofoliu amplu de vaccinuri cu tehnologii diferite și a obținut până la 2,3 miliarde de doze din cele mai promițătoare vaccinuri candidate pentru Europa și vecinătatea sa.

În plus față de vaccinul BioNTech-Pfizer, un al doilea vaccin, produs de Moderna, a fost autorizat la 6 ianuarie 2021. Se preconizează că altele vor fi aprobate în curând.

Acest portofoliu de vaccinuri ar permite UE nu numai să acopere nevoile întregii populații, ci și să furnizeze vaccinuri țărilor învecinate.

Pentru mai multe informații:

Vaccinuri anti-COVID-19 sigure în Europa

Date de contact pentru presă

  • Eric MAMER
Distribuie acest articol Oficial Media
Share