DEFINITII: Cum am devenit supusul libertatii - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

DEFINITII: Cum am devenit supusul libertatii

rasarit la vf omu

Libertasul supervietuirii. Am numit nonlibertate tot ce nu este libertate definită, directă şi raportată la mediul exterior, nu şi starea de constrângere a individului prin sine.
De ce nu cred în libertatea majoritatii oamenilor? Înainte de a răspunde vreau să vă ofer imaginea ei aşa cum o percep primar şi imediat.
Libertasul este acţiunea fiinţei după propria voinţă? Nu.
Necesitatea naturală este de a păstra armonia existenţei în relaţia cu mediul privat, social şi cosmic. Se emit concepte de ordonare a dorinţei. Individul este îndemnat să-şi stăpânescă pasiunile, dar nu va ucide, mă întreb? Va ucide o stare. Exercitându-şi puterea asupra ei, devine stăpân şi „niciun om care este stăpân nu poate fi liber”, spunea Rousseau.
Eu nu pot limita problematica libertăţii doar în plan fizic, grosier, câtă vreme omul este definit ca fiinţă cugetătoare. A vrea, a dori, necesitatea naturală şi nonnaturală, toate acestea sunt de fapt condiţionări ale sinelui. Chiar şi asceza, insensibilitatea la o serie de stimuli ca durerea, plăcerea şi tot ce se traduce prin simţuri nu poate fi totală, întrucât capacitatea psihică n-ar mai avea legătură cu expresia vitală, nu va mai fi parte a universului, în consecinţă, incompatibilă fiinţării. Apatia înţelepţilor stoici, concept avansat de Epictet, este minimă ori inexistentă – altfel ne-am afla în faţa unei mari erori. Nu se poate deveni în lipsa acţiunii, în lipsa relaţionării cu mediul şi răspunsului la stimuli, pe care în mod expres înţeleptul trebuie să-i asimileze pentru a-i prelucra şi a oferi produsul
devenirii sale superioare.
Înţelepţii trăiesc două realităţi antitetice; pe una o exploatează iar celeilalte i se supun. Astfel, pot împărţi libertasul conform tuturor afirmaţiilor de mai sus, în libertate şi nonlibertate.
Ştiu, voi fi aprig combătut, mai ales de adepţii eudemonismului, cei care văd libertatea ca pe o alegere raţională sau religioasă, dar numai a binelui esenţial şi util armoniei universale. Însă tocmai acest aşa-zis liber arbitru, această alegere, este ea însăşi o constrângere indirectă prin influenţa exercitată în planul conştiinţei individului. Posibilitatea de a se ieşi din sfera umanităţii fără acest act de privaţiune, este, de asemenea, foarte probabilă.
Deci unde se află adevărul? Avem nevoie de libertate, dar ea nu este libertas decât laolaltă cu nonlibertatea.
Nu vreau să aduc în discuţie libertatea din perspectiva vreunei credinţe sau a oricărei idei religioase, căci acolo ea este ca şi inexistentă, acolo se înregistrează cel mai înalt grad al exploatării umanului din om.
Cu toate acestea, îmi accept nonlibertatea în absenţa unei cunoaşteri supreme. Mă supun eticii cu o emotie dincolo de mine. Cred în Dumnezeu pentru că fiinţa cugetătoare ce sunt simte nevoia protectiei si nu vede universul fără Creator. Dar nu sunt liber şi nu aş fi nici dacă mi-aş suprima simţurile, prin simplul fapt că aş deveni sclavul propriului meu egoism, lăsându-l să aleagă moartea, despre care oricum nu ştiu nimic (nu ştiu dacă nu cumva chiar şi ea generează elemente de constrângere).
Aşadar mă complac în libertasul propriu, mă supun libertăţii şi nonlibertăţii.
Mă supun libertatii mele.

*libertas – grafie proprie autorului, ca rezultat al simbiozei dintre libertatea (definita) si nonlibertatea realitatii obiective.

@Cristi Iordache.

Acest supliment nu inlocuieste o dieta bogata in propriile dumneavoastra teorii.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share