Au trecut 5 ani de la trecerea în nefiinţă a Mitropolitului Banatului , Nicolae Corneanu, ocazie cu care Mitropolia Banatului şi Academia Română din Timişoara au comemorat trecerea acestuia la cele veşnice. Cu această ocazie astăzi a avut loc dezvelirea unui bust pe Aleea Personalităţilor din Parcul Central, Timişoara, operă realizată de sculptorul Aurel Gheorghe Ardeleanu.
Cu această ocazie în aula Academiei Române a fost organizat un simpozion comemorativ numit “Trepte spre veșnicie”.
La dezvelirea bustului au vorbit personalităâi de marcă a municipiului de pe Bega, fiind ţinută şi o slujbă de pomenire de către un sobor de preoţi, alături de Mitropolitul Ioan. Bustul se află faţă în faţă cu bustul lui Eugen Tudoran, cu care a fost un bun prieten, împreună înfiinţând secţia de teologie de la UVT.
După dezvelire, bustul a fost sfinţit de către Mitropolitul Ioan al Banatului, la ceremonie luând parte alături de alte personalităţi ale Banatului şi primarul urbei de pe Bega, Nicolae Robu.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Zilele patrimoniului de la Povergina: Sărbători culinare în miezul verii
Facultatea de Economie şi de Administrare a Afacerilor (FEAA) din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a devenit membră a comunității „European Foundation for Management Development” (EFMD)
Concediul în TUNISIA – TOP ȘASE motive pentru care ar trebui să alegi această destinație în 2024