Faptele minunate ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir

Creștinii ortodocși îl sărbătoresc în data de 26 octombrie pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir. Cunoscut popular și ca Sfântul Dumitru, el a fost un martir creștin, sfânt militar care a trăit în secolul al treilea.

Sfântul Dimitrie, izvorâtorul de mir, a viețuit în vremea împăraților Dioclețian și Maximilian. Originar din Tesalonic, el a devenit cunoscut pentru dreapta sa credință. Din acest motiv el a fost întemnițat de împăratul Maximilian și a trecut la cele veșnice în jurul anului 306, în temniță.

În secolele al VI-lea şi al VII-lea, un arhiepiscop de Tesalonic, Ioan, a alcătuit viaţa Sfântului Dimitrie şi minunile pe care acesta le-a făcut. Cum era obiceiul, fiecare arhiepiscop al cetăţii rostea de ziua sfântului o cuvântare, mărturisind minunile săvârşite de sfânt. Aceste relatări ale lor despre ceea ce a făcut sfântul (vindecări ale unor persoane, apărarea oraşului de barbari sau de incendii, de cutremure, precum şi alte fapte minunate) au fost adunate de un mare învăţat francez, Paul Lemerle, bizantinolog renumit, care au fost publicate în două volume în anul 1981, iar în ele găsim faptele extraordinare ale Sfântului Dimitrie, importante şi pentru populaţia românească, fiindcă în sudul Dunării a existat populaţie valahă, menţionată şi ea în acest contex (luptele cu barbarii, cu slavii, care erau răspândiţi în Peninsula Balcanică, şi mai ales minunile pe care el le-a făcut în acest areal).

Una dintre cele mai cunoscute minuni este cea care s-a săvârşit cu un mare demnitar, guvernator al oraşului Tesalonic, Marian. Acesta era un om drept, un creştin adevărat. Diavolul a încercat să-l momească cu felurite ispite, ba cu mândria, ba cu lăcomia, ba cu clevetirea. În schimb, el a rezistat la toate. Văzând diavolul aceasta, după o perioadă îndelungată de încercări, l-a atacat în sănătatea trupului. Marian s-a îmbolnăvit aşa de tare, încât paralizase cu desăvârşire, nici limba în gură nu mai putea să şi-o mişte, nicidecum să mai mănânce sau să vorbească. În aceste condiţii, întâmplarea s-a petrecut în secolul al V-lea, un cunoscut i-a spus că Sfântul Dimitrie l-ar putea ajuta. L-au dus la biserica sfântului din cetate. Acolo l-au pus jos şi după mai multe ore de rugăciune intensă el s-a făcut sănătos, plecând pe picioarele lui. Fiind o persoană foarte importantă, s-a auzit în tot oraşul de această minune. Sfântul Dimitrie a devenit patronul oraşului, şi nu numai al oraşului, dar şi al întregii creştinătăţi balcanice, pentru că sărbătoarea lui de la 26 octombrie a devenit un fel de sărbătoare naţională, aşa cum erau Panatheneele ateniene unde se adunau toate cetăţile, sărbătorind în comun anumite zeităţi. Aşa s-a extins cultul Sfântului Dimitrie. Veneau la aceste sărbători oameni chiar şi din Occident. Istoria consemnează persoane din Munţii Alpi, de la Dunăre şi de peste Dunăre, participanţi la aceste adunări. Există un scriitor din secolul al XII-lea, anonim, care în lucrarea sa, Timarion, ne spune că cetăţenii din regiunile dunărene, din Moesia, dar şi din Scytia şi dincolo de Dunăre, participau la aceste sărbători care erau însoţite şi de un târg. Târgul acesta contribuia şi el la venirea foarte multor oameni.

De ce i se spune Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir?

Moaştele lui şi mirajul minunilor pe care le-a făcut, precum şi mirul care curgea din moaştele lui şi era strâns în nişte căzi de sub altar au adus cultului închinat sfântului o strălucire deosebită. La sărbătorile lui, dar şi în alte împrejurări era trecut peste moaştele sfântului uleiul care se scurgea în câteva vane de marmură aflate sub altar şi care căpăta un miros bun, frumos, în acelaşi timp devenind vindecător. Oamenii mergeau ca să ia acest mir în vase mai mici de lut sau de sticlă pentru vindecări.

Prestigiul acestui mare sfânt a făcut ca împăratul Justinian să trimită o delegaţie acolo şi să ceară o parte din moaşte. Se relatează că delegaţia respectivă a făcut un tunel subteran pentru a ajunge la trupul lui şi în momentul în care s-au apropiat de acesta, o flacără puternică s-a ridicat de acolo, iar cei trimişi să ia din trupul sfântului s-au înspăimântat, oprindu-se din lucrarea lor. Au luat numai pământul care era ars de această flacără şi l-au dus împăratului spunând că nu este posibilă luarea moaştelor. Acest lucru se întâmpla în secolul al VI-lea. Mai târziu, în timpul lui Mauriciu (582-602) a dorit şi el să aibă ceva din moaştele Sfântului Dimitrie, cunoştea tradiţia potrivit căreia sfântul era un apărător împotriva barbarilor, iar Mauriciu s-a luptat mult cu barbarii de la Dunăre, ţinând piept slavilor şi avarilor care nu au mai putut pătrunde mai departe în Peninsula Balcanică.

surse: crestinortodox.ro, huff.ro

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media