25/11/2020

Ți se spune „scriitoarea”. Unii, (răutăcioși, desigur) îți mai spun și directoarea. De câte ori îți amintești te pufnește râsul. Întotdeauna ai crezut că ai o voce diafană. Se pare că nu…dar asta e altă poveste.

Oglindă, oglinjoară….

Când te uiți în oglindă (a cam început să facă riduri…oglinda, nu tu), vezi că încă ai puterea să zâmbești astfel încât dincolo de zâmbet să nu se vadă nici tristeți, nici suferințe, nici vise, nici dorințe. Cineva îți spunea acum vreo două săptămâni că se vede că nu ai griji. Nu faci decât să scrii, să te plimbi și să zâmbești.

Bravo oglindă! Îți faci bine treaba!

Dacă ar avea cineva curiozitatea să te întrebe cum reușești i-ai răspunde:

-Cu ceva dulce…și cafea.

Miracolul numit cafea…

Nu cafea dulce. Cafeaua se bea amară, foarte tare, aromată (de aceea preferi cafea arabica. Mai este cea de la Azuga, dar e cam departe). Filologul spune că el o face mai bună decât tine, dar rămâne de dovedit. Xena va fi arbitrul.

O zi bună începe cu o cafea excepțională, dar amară. Sunt cercetători (vă dați seama cât timp au?) care spun că oamenii care sunt foarte sensibili la gustul amar al cafelei consumă mai multă cafea decât cei care o preferă dulce.

Revin…O zi reușită începe cu o cafea bună pe care o pregătești chiar tu. Iei o gură după ce ai prins între palme cana ta preferată (de fapt ai o colecție întreagă), caldă şi fină; închizi ochii şi îți amintești perfect când şi de unde ai luat-o sau de la cine ai primit-o. Şi zâmbești la gândul că ceştile de cafea au devenit simboluri pline de amintiri.

Când călătorești, tot mai rar în ultimul timp, plăcerea ta cea mai mare în călătorii este să cauți şi să descoperi cafenelele cele mai bune şi mai frumoase, în care să îți petreci dimineţile. Dimineţile de vacanţă încep în locuri mici, poate pline de poveste, cu ochii în cafea, cu vorbe dulci pe buze sau cu degetele pe tastatură. Ești fericită!

După momentul de extaz la prima oră începe dansul. Zilele sunt tot mai stresante. Nesiguranța, incertitudinea, suprasolicitarea în numele grijii pentru interesul copiilor te aduc la sfârșitul orelor de curs în stadiul de legumă ofilită. Nici măcar cafeaua nu te aduce pe linia de plutire. Deci…dulceeeee!

Ciocolata, tentație sau necesitate?

Cum intri în casă mergi pâș-pâș până la sertarul cu ciocolată. Iei o ciocolată amăruie. Ah! Nu mai ai din aia elvețiană. Merge și Kandia sau Heidi. Rupi câteva pătrățele și….raiul în cerul gurii.

Dacă zeii ar fi cunoscut-o, ar fi dat la o parte nectarul și ambrozia și ar fi fost niște eterni fericiți, uitând de răfuieli, invidii, capcane, răzbunări. O „plăcere interzisă”, care hrănește și, totodată, poate fi o amenințare la adresa siluetei.

Cu toate astea ciocolata este în topul preferințelor femeilor și chiar a bărbaților. Cei care o iubesc se descriu ca dependenți nu numai de această „ispită”, dar mai ales de dispoziția bună pe care o creează.

Este cel mai plăcut, cel mai la îndemână mijloc de a intra într-o stare de bine. Vine în atâtea combinații, texturi, varietăți încât pare dificilă orice alegere.

Ciocolata este amintirea copilăriei, bucuria lucrului interzis, este atât de bună….

Așa că ceri iertare nutriționiștilor și…te bucuri de ciocolată. Ești fericită!

În unele zile simți că nu mai ai viață. Nici privitul în oglindă nu te ajută. Nu te ajută nici cafeaua, nici ciocolata. Si totuși simți nevoia acută de dulce. Și atunci recurgi la dulcele suprem: înghețata.

Și înghețata creează dependență…

Tu ai puține dependențe dar sunt beton. Cafeaua foarte tare (spun prietenii că stă lingurița în picioare), ciocolata și înghețata.

Se spune că cel mai faimos vânzător de îngheţată din Paris – un italian care are părăvălia chiar pe Ile Saint-Louis – închide în fiecare an în luna august, ca să plece în vacanţă. Cum, negustor de îngheţată închide în august? Un act nesăbuit, ar spune mulţi. Când piaţa explodează de cerere, negustorul închide şi pleacă în vacanţă? E nebun? Nu…

Din moment ce faima lui este că are cea mai bună îngheţată din Paris, ştie el ce face. Dar, ce face, de fapt? Răspunsul este că înţelege rostul îngheţatei dincolo de ceea ce înţelegem toţi, la prima mână. De aceea este şi cel mai bun…

Abia după ce vara apune, îngheţata redevine ceea ce este de fapt, își regăsește rostul. În toiul verii, când se vinde în cantităţi enorme, îngheţata ne ajută să suportăm canicula. Ne răcorește cu o aromă oarecare și ne salvează de căldură. Rolul ei principal pe perioada verii este aceea de a aduce un aport rece organismului nostru încins.

Când vine toamna, însă, aşteptările noastre de la îngheţată se schimbă, începem să-i redescoperim adevăratele calități și, astfel, înghețata redevine ceea ce este: un desert rafinat, ușor, o bucurie a gustului, cu o textura cremoasă, catifelată. Odată cu venirea iernii ea devine și mai rafinată și mai elegantă, ca o adevărată doamnă.

Cea mai elegantă doamnă este cea mai subtilă, cea mai rafinată, iar înghețata ei este îngheţata de ciocolată. Este o înghețată clasică, respectabilă, ca o mare doamnă între doamne, sigură de prestigiul ei în comparație cu alte genuri de înghețată ce au nevoie să țipe și să se agite ca să se facă remarcate, înghețata de ciocolată ne face să descoperim cu adevărat că ”niciodată toamna nu fu mai frumoasă…iar iarna niciodată mai romantică…”.

Cafea, ciocolată și înghețată…

Iar tu ca o adevărată doamnă, mănânci înghețată de ciocolată, fină, catifelată. Când? În serile târzii, indiferent că afară este frig de crapă pietrele, sau cald de mori, tu te răsfeți cu o înghețată de ciocolată. În așteptare este o cafea tare, o ciocolată și…fericire… de ce fericire?

Pentru că toate acestea sunt pline de calorii și pentru că trebuiau să poarte un nume. Un nume care să spele sentimentul de vinovăție….le-ai dat numele: fericire.

Dar nu orice fericire. Este o fericire cu muuuulte calorii.

Concluzia:

FERICIREA ARE MULTE CALORII!

Distribuie acest articol Oficial Media
Share