29/09/2020

INTERVIU TACHE FLORESCU- ”Artiștii nu prea au o legătură pământeană foarte clară”

Oficial Media: În primul rând am dori să ne spui la ce lucrezi acum la Vâlcea, la Târgoviște, la București?
Tache Florescu: Avem foarte multe perspective și nu știm cum să le ducem până la capăt pentru că eu sunt în momentul acesta director artistic al Teatrului Ariel, acolo la Râmnicu Vâlcea, acum facem un proiect cu Mihai Constantin Ranin pe care îl cunoașteți cu toții, proiectul este ”Îmblânzirea scorpiei”, este o viziune absolut inedită și impresionantă și am norocul să fiu o dată reprezentantul teatrului Ariel, dar și actor în piesă, coleg încă o dată cu Liviu Cheloiu. Liviu o să joace Petruchio, Andreea Tănase, Catarina, eu o să joc un îndrăgostit tomnatic, un pețitor ușor refulat, dar este un personaj care îmi place foarte mult. Ranin m-a invitat să joc și nu mi-a trebuit mult să mă las convins să joc în piesa lui, pentru că îmi place atmosfera bună și cred că e o oportunitate de a închega un dialog și între noi artiștii și între cele două instituții teatrale, Teatrul Tony Bulandra și Teatrul Ariel din Râmnicu Vâlcea. Teatrele de provincie au un specific al lor, ele sunt puțin mai necunoscute, mai nemângâiate de marele public, pentru că asta e soarta provincialilor. Nu aș putea spune că este o mare diferență între ce se întâmplă la nivelul teatrelor Bucureștene și teatrele provinciale pentru că foarte mulți actori migrează în momentul acesta și asta este excepțional –artiștii nu prea au o legătură pământeană foarte clară- că există posibilitatea de a face lucruri importante din punct de vedere artistic și în teatrele de provincie. Și atunci am hotărât să unim niște energii și să încercăm să dezvoltăm proiecte mari, proiecte importante și acum asta se întâmplă. Adică o să vedem ce se poate lega pentru un proiect mai amplu, o să vedem ce se poate lega la nivelul celor două festivaluri, festivalul Babel pe care îl patronează Tony Bulandra și Interfestul pe care îl patronează Arielul, să încercăm să facem și o altă legătură pentru că distanțele sunt foarte mici, o legătură între actorii celor două teatre, să vedem dacă se poate și să urnim lucrurile într-un fel în care lumea să poată să beneficieze de ceea ce noi putem dărui, adică de spectacole mari, frumoase, care devin evenimente în viața spectatorului ca și în cea a artiștilor.

O.M.: Cum vezi astăzi relația actor-spectator?
T.F.: Pentru mine spectacolul de teatru este o combinație între două entități puternice, una de pe scenă, cealaltă din sală, cred că la spectacolul de teatru participă în aceeași măsură actorii, regizorul și spectatorii, ei creează un moment unic și ireversibil, momentul spectacolului de teatru. Ne sprijinim noi ca artiști pe public, pentru că odată cu ei creăm acea magie sau cum se spune, catarctică, pe care noi o resimțim în felul nostru iar publicul o resimte în felul lui. Și așa sper să plecăm la drum și să creăm aceste momente de grație împreună cu spectatorii. Spectatorii evident, târgovișteni, vâlceni și te miri pe unde o să ne mai ducem noi să prezentăm aceste spectacole, sunt partenerii noștri și atunci vom profita. Mai greu se creează parteneriatul cu zeii politici dar sperăm că vom putea să-i zgândărim și pe ei un pic. Ofrande prea multe nu avem și nici ei pentru noi.

O.M.: Știm că ești un militant pentru drepturile noastre elementare, un luptător împotriva exploatării și manipulării semenilor de către cei care ar trebui să le reprezinte interesele. Cât ai regăsit în ultimele piese tematica și mesajul în jurul cărora s-a construit proiectul ”Balcanicele”?
T.F.: În ultimele piese n-am avut posibilitatea să regăsesc mesaje din Balcanicele pentru că este o piesă mai specială; ea vorbește despre un imperiu al fricii pe care noi l-am depășit într-o formă și-l așteptăm într-o altă formă pentru că interiorul fricilor noastre este o amintire puternică, e vorba de anii 50, când s-a instalat aici teroarea peste care am trecut cumva. Generația mea chiar nu a avut contact direct cu acest imperiu, aici revine în permanență sub diverse forme. Am trăit câteva schimbări care nu au fost atât de dramatice, cum ar fi căderea regimului comunist care nu a căzut de tot și s-a ridicat într-o formă mai hidoasă și a devenit regimul tranziționist – să nu-i spun altfel!

O.M.: Asta la noi.
T.F.: Asta la noi, vorbesc de România, că acolo politicul a căpătat o formă pe care eu în spectacolul ”Balcanicele” o exploatez în câteva replici, într-un moment când spun că ”războiul e politică atunci când politicienii o iau razna”. La ultimul spectacol am vrut să adaug câteva cuvinte, îmi pare rău că nu am apucat.

O.M.: Fraza, oricum, este memorabilă. Momentul este de mare impact pentru spectacol, în ansamblu.
T.F.: Fraza este memorabilă și îți permite să te gândești la ea după ce spectacolul a trecut, ea rămâne cumva o cicatrice, pentru că asta este; politicienii o iau razna și victimele colaterale trag ponoasele.

C.I.: Acesta e modelul de piesă care poate milita pentru un crez social și care poate da o direcție, direcția pe care mulți dintre noi o văd și din păcate politicienii prea puțin o aplică. Cum a fost primit ”Balcanicele” în afara scenei Teatrului Tony Bulandra?
T.F.: Din păcate Balcanicele nu are o soartă din asta itinerantă, s-a jucat la Bacău într-un festival și cam atât, deși ar fi fost posibil să jucăm și la Paris și în altă parte, nu vreau să comentez de ce nu s-a întâmplat.

O.M.: Totuși, în ultimii 3 ani de zile este printre cele mai bune spectacole pe care le-a creat Tony Bulandra, asta în opinia noastră.
T.F.: Eu nu cred, am mai văzut spectacole la Tony Bulandra….toate spectacolele aduc ceva, trebuie văzute în această dimensiune ale unui puzzle cultural și nu se pot crea ierarhii.

O.M.: Are o temă care poate deranja anumite medii politice și religioase și chiar face asta. O revoltă pe care Alexander Hausvater a avut mult curaj să o pună în scenă.
T.F.: Hausvater este un tip foarte puternic el ca om și dacă e puternic atunci își permite revolta. Oamenii slabi nu se revoltă, oamenii slabi iau poziția ghiocel și au mentalitatea supraviețuirii sub orice formă și cu orice preț. Supraviețuirea nu e trăire, revolta chiar dacă este o scintilație, un moment în viața lui, ea este absolut necesară. Eu am un băiat de 17 ani care trăiește revolta și mă uit la el cu o bucurie extraordinar de mare pentru că orice greșeală și orice revoltă, chiar dacă nu-mi convine mie, e binevenită. Pentru că își testează propria personalitate. Noi suferim de această lipsă de personalitate și de identitate într-un mod aproape bolnav. Oamenii nu mai pun preț pe demnitate, pe onoare, pe coloană vertebrală dreaptă… este un dialog între verbul ”a fi” și ”a avea”. Acest dialog între ”a avea” și ”a fi” e de când lumea. Raportul însă s-a schimbat foarte mult în favoarea lui ”a avea”, care nu înseamnă deloc fericire. ”A fi” aduce fericirea. Și atunci ”a avea” îl poate ajuta pe ”a fi”. Dar invers este absurd. Și complet lipsit de sens. Să trăiești ca să ai. Să ai ca să trăiești are o oarecare logică.

O.M.: Ce mai este pe la Teatrul Evreiesc?
T.F.: Teatrul Evreiesc are un moment bun, sperăm să se reia Păpușa. E o piesă care m-a făcut să îmi reamintesc de ce m-am apucat de teatru, piesă pusă în scenă tot de Hausvater, care mi-a deschis niște ferestre de care nu eram conștient și se reia. Și dacă sunteți curioși e programat în aprilie, pe 11-12 și în mai cred și vă invit să-l vedeți și apoi mai putem sta de vorbă.

O.M.: Cu drag venim. Dacă ai pe undeva proiecte noi, teatru și film ..
T.F.: Eu sunt la dispoziția destinului, acum filme sunt, joc în filmul lui Nae Caranfil, ”6,9 pe richter”, care a avut premiera acum o lună, un rol drag și ne jucăm acolo cu Văncică și facem un cuplu un fel de Anton și Romică.

O.M.: Il aduceți și aici în Târgoviște?
T.F.: Habar nu am dacă se poate veni cu proiecția să facem o gală, mi-ar fi drag, dar nu știu dacă se poate face, am încercat asta la Vâlcea dar nu am reușit pentru că sunt probleme de distribuitor… Joc in multe filme, părți mici, nu am avut roluri foarte importante în filmele americane, nici nu stăpânesc foarte bine limba engleză, dar e interesant că în filmele străine ai posibilitatea să joci lângă niște mari actori la care te închini așa din când în când. Eu am jucat, de exemplu, cu Andy Garcia, cu William Defoe, cu Roger Moore, Jean Monroe- una dintre actrițele pe care le iubesc și le respect. E o experiență extraordinară pentru că ei vin și fac filme aici, noi suntem ”suporting actors” cum spun ei acolo, dar suporting mai de jos, adică din partea a doua a castului. Singurul care a reușit să spargă norma a fost Marcel Iureș care a intrat în zona de legendă. Maia Morgenstern, nu chiar atât de mult dar cu niște apariții importante în film… și Oana Pellea are câteva apariții importante. Mai nou e un actor de la Cluj, Levente care are o prezență importantă și tot apare. Cred că dacă ar exista o mai bună organizare a cinematografului românesc din punct de vedere al infrastructurii -adică e vorba de protejarea sălilor de cinematograf, a sistemului de distribuție a filmelor românești,- am beneficia și noi de o mică industrie de film absolut necesară, pentru că facem filme, le prezentăm prin festivaluri, luăm premii importante, lumea ne bagă in seamă, dar noi nu avem săli de cinematograf, deci publicul nu are acces la filme. Și atunci le văd la televizor -ceea ce este un surogat de a vedea un film- un film e creat pentru un ecran mare, pentru o sală de cinema. ”6,9” e un film foarte frumos. Urmează să aibă premiera. Un film făcut de Cătălin Saizescu și vă las surpriza, atâta vă spun, că este despre un subiect absolut dramatic, incendiul de la neonatologia Giulești, un subiect dur și care va răscoli probabil. Cam atât. Proiecte vor fi, încă o dată spun, sunt la mâna destinului, vin roluri mai mici, mai mari, suntem soldați cumva noi, artiștii, și mai ales noi, actorii.

O.M.: Da, dar sunteți cei care puteți da o direcție și de aceea cum spuneam, voi sunteți modele pentru tinerii actori și deopotrivă, pentru publicul de toate vârstele.
T.F.: Eu fiind și dascăl de actori am contact permanent cu generația asta tânără pe care poți s-o identifici cum vrei, prin telefonie mobilă, prin necitit de literatură, au și niște tare pe care noi nu prea le acceptăm. În schimb sunt reconoscibile toate calitățile umane pe care le-am avut și noi la vârsta lor. Vreau să vă spun că întâlnirea mea cu studenții este covârșitor de importantă pentru mine; de fiecare dată când mă duc la curs dau examen în fața lor. Și deși rolurile ar trebui să fie invers, raportul se schimbă imediat pentru că eu încerc să fac un tip de școală de seducție și atunci toată energia mea se consumă în a fi admirat de ei și apoi ei să urmeze din admirație căile sau drumurile pe care eu le deschid. E un mod și de a provoca dar e și o mare responsabilitate pentru că bieții oameni tineri au nevoie de modele. Eu nu mă consider prea model pentru alții, dar am avut modelele mele la rândul meu care aveau și una și alta. Și o viață artistică interesantă și o existență parfumată cu diverse lucruri pe care le putem numi vicii, dacă vreți. Tine de o formă de inefabil a existenței umane …chefuri, întâlniri. Omul nu poate fi judecat numai într-un fel, e o combinație de tot felul de lucruri și de valori. Și îmi amintesc cu mare plăcere de momentele în care eram acceptați de exemplu alături de marii actori, de Stefan Iordache, Gheorghe Dinică, și ne acceptau la masa lor pentru că a fi la masa unor mari artiști e ca și cum ai fi la masa zeilor. Iar acolo nu conta atât de mult ce bei, ce mănânci, ce se întâmplă, ce se fumează și ce se cântă, ci felul în care trăiai momente unice. Pentru că nu se termină niciodată pe scenă actul artistic. El are o vibrație dincolo de scenă. Actorul nu face o meserie contabilicească -să zic așa,- el e bântuit de niște demoni care ies la lucru când nu te aștepți și demonii aceștia vin și în momentele de care vă povesteam. E o sărbătoare permanentă. Munca se desfășoară dincolo de program, ideile vin unde nu te aștepți: în troleibuz, într-o bibliotecă, într-o cârciumă, ascultând ceva, e o educație emoțională.

  • Cariera Constantin Florescu
  • Actorul Constantin Florescu s-a nascut pe 11 septembrie 1962. Este fiu de invatatori.
    Era un tanar nehotarat, asa ca s-a plimbat prin trei licee si trei facultăţi dar a absolvit Academia de Teatru si Film din Bucuresti, sectia actorie, clasa profesorilor Olga Tudorache si Adrian Pintea.
    A jucat in lung metraje romanesti si straine ca : “Undeva in est”, “Le derniere plan”, “Ingerul necesar”, “Prin cenusa imperiului”, “Singuratatea florilor”, “Ilustrate cu flori de camp”, “Modigliani”, ” One Point O”, “Calatoria lui Gruber”, ” The Wind in the Willows”, “The Armistice”, “Space race”, “Amelia” etc., in seriale de televiziune: “La urgenta”, “Burlacii”.
    Preda actoria la Universitatea Hyperion.
  • In 2010 l-a putut urmari in rolul principal, Samuel Finkelbaum, din piesa “Papusarul”, regia Al. Hausvater, jucata la Teatrul Evreiesc de Stat, dar si in filmul “Nunta in Basarabia”, distins cu Premiul Special al Juriului la Tallinn si Premiul Publicului la Festivalul Filmului de Comedie Cluj.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share