Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Interviu Varujan Vosganian. Întâlnirea cu moartea și ”Copiii războiului”

Drobeta- Turnu Severin a găzduit în zilele de 23 și 24 noiembrie cea de-a doua ediție a Zilelor Palatului Culturii “Theodor Costescu”, manifestare care a celebrat împlinirea a 93 ani de la înfiinţarea Palatului. Cu acest prilej au fost organizate o serie de activități culturale care au marcat evenimentul. 

Am fost prezenți la Zilele Palatului Culturii “Theodor Costescu” alături de Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște, cel care a prezentat pe scena severinenilor spectacolul ”Mofturile lui Nenea Iancu” în regia lui Mihai Constanin Ranin, un spectacol primit cu aplauze, în picioare. Liviu Cheloiu, șeful Serviciului Artistic al TTB, este inițiatorul acestor colaborări și contacte la nivel național și internațional și, de astă dată, a dus trupa în Cetatea Severinului, acolo unde a fost aplaudată minute în șir, de peste 700 spectatori.

Înainte de reprezentația târgovișteană, la ora 17.00 am luat parte la lansarea de carte ”Copiii războiului”, de Varujan Vosganian. L-am reținut pe autor după sesiunea de autografe, pentru a ne acorda un interviu și am conversat cu plăcere cu domnia sa, în liniștea de după evenimentul public.

Oficial Media: Povestiți-ne, vă rugăm, ce mesaje transmite cartea ”Copiii războiului”? Cine sunt copiii războiului?

Varujan Vosganian: Copiii războiului nu se referă doar la generația de după război, ci la copiii născuți ca niște copii ai războiului, din mame localnice și din tați aparținând trupelor de ocupație. Personajul central, Matei are un tată neamț pe care nu l-a cunoscut niciodată și o mamă româncă, una din cele care au suportat persecuțiile soldaților de-a lungul timpului. Personajul își povestește viața prin câteva scrisori pe care le trimite tatălui său pe care nu l-a cunoscut niciodată. Pentru că tatăl lui, o dată la 10 ani îi trimitea câte o scrisoare. Iar când personajul avea apropae 70 de ani primește încă o scrisoare, și își dă seama că de fapt nu erau pentru el și că el mai are încă un frate și începe să-l caute. Dar dincolo de asta, cartea este o istorie a României de după război care trece prin toate momentele simbolice, dramatice. Se vorbește despre foametea din 1945-1946, despre instaurarea comunismului la 1965, despre revoluția de la Brașov, despre mișcarea transcedentală, despre post-revoluție. Cred că fiecare cititor se poate regăsi în personajele cărții. Finalul cărții este o modulare a ființei umane. Uneori viața e o capcană, iar tu încercând să te folosești de putere ajungi să fii sclavul puterii și pierzi ceea ce este mai important în ființa umană. În literatură nu poti să fii altfel decât sincer. Nu poți să scrii decât despre ceea ce știi. Numele din carte sunt imaginare, dar faptele sunt reale. Cartea ”Copiii războiului” adaugă o pagină istoriei românilor. Sunt lucruri despre care se vorbește foarte puțin în România și despre care noi preferăm să nu le înțelegem. Cartea este plină de simboluri și exprimă epopeea zilnică pe care o trăiește poporul român.

Oficial Media: Care a fost cel mai important moment din viața lui Varujan Vosganian?

Varujan Vosganian: Momentul cel mai important din viața mea a fost întâlnirea cu moartea. După ce ne-au arestat la Revoluția din 89, ne-au dus la Eforie, la sediul Securității și ne-au ținut 7 ore cu mâinile ridicate și cu picioarele desfăcute, o poziție îngrozitoare, în care la un moment dat simți nevoia să te prăbușești. Colegii mei au pățit asta, însă eu aveam o constituție robustă. Apoi ne-au dus într-o cameră la subsol în care pereții erau pătați cu sânge, ne-au legat, ne-au bătut apoi ne-au băgat în dube și ne-au dus pe un câmp. Eram convins că o să mor și în momentele alea mi-am făcut un rezumat al întregii vieții, care părea una inutilă. Încă nu aveam copii, scrisesem câteva cărți care urmau să rămână în sertare… Cel care ai fost în fața morții, devine ulterior judecătorul tău și mai târziu nu te va lăsa să faci nimic de care să-ți fie rușine.

Oficial Media: Dar ce ați fi făcut dacă vi s-ar fi întâmplat de mai multe ori să vă întâlniți cu moartea?

Varujan Vosganian: Vorbeam despre datoria pe care o avem. Am cunoscut un pictor din Cluj, Lucian Matiș. (n.r. Lucian Matiș a fost un artist plastic clujean care a murit în timpul Revoluției române din 1989, la Cluj. În același eveniment au murit alte peste 20 de persoane. Unul dintre cei mai cunoscuți supraviețuitori ai momentelor tragice din timpul manifestărilor revoluționare de la Cluj a fost prietenul său, actorul Călin Nemeș.) Și în octombrie am fost într-o delegație la Cluj și m-am dus și m-am întâlnit cu el. La plecare era cu familia lui, soția și băiețelul care era mic și care stătea cu mâinile prinse de mamă. Singura imagine cu Matiș am avut-o cu el la Cluj înainte de a fi împușcat mortal. Este o datorie pe care o avem ca români și pe care n-am plătit-o. Nu se plătește nici cu bani, nici cu suferință, se plătește cu înțelegere. Cei care au murit pentru ca noi să trăim în locul lor, vor doar un singur lucru: să înțelegem așa cum trebuie lumea din jur. La fel am mai avut un alt prieten, Călin Nemeș care a murit de două ori. Prima oară la Revoluție când l-au crezut mort și a doua oară când a ales el să moară. Faptul că eu am murit de mai multe ori de atunci arată că nu am depășit o anumită frontieră care ar fi trebuit depășită în 1989. A fost un secol al revoluțiilor, al iluziilor. Din păcate secolul XX s-a încheiat doar în calendare, dar  în viața de zi cu zi nu s-a terminat încă.

Am mai fost pus față în față cu moartea când am fost propus comisar european și mergeam la Bruxelles. Iar in drum spre aeroport m-a sunat regele Mihai să merg să ne vedem. In 1990 am mers și l-am vizitat și m-a impresionat foarte mult. Regele mi-a spus atunci un lucru pe care nu l-am uitat niciodată și care explică într-o anumită măsură starea de ambiguitate în care nu găsim ”Steaua Nordului” din politica românească. Regele imi spunea ”am plecat în 1948 într-o lume complet nouă, nu știam ce să fac… fusesem educat să fiu rege”. Și mă întreb câți dintre cei care conduc România au fost educați pentru asta, să fie miniștri, parlamentari…și când o să vină ziua în care au bibliotecă, pian în casă, părinți care să se ocupe de educație!? Și atunci când am plecat la Bruxelles, în urma mea a început un adevărat carnagiu. Am fost acuzat că sunt iredentist, că voiam unirea cu Basarabia, că sunt spion, extremist de dreapta și că voiam să-i închid pe țigani în ghetouri, că sunt mafiot… Și singura consecință pe care o sufăr și astăzi este că fata mea a avut un dezechilibru nervos care nu i-a trecut cu totul nici pănă astăzi. Culmea este că Băsescu care este la rădăcina acestei situații ar fi trebuit să aibă față de fiică-mea un cu totul alt comportament.  Traian Băsescu a spus niște lucruri mizerabile despre mine în campania electorală din anul 2000. De două ori am dat pe cineva în judecată: prima dată pe Băsescu și apoi pe securistul acela răspopit, Liviu Turcu si Marius Tucă, cei care au făcut declarații depre mine că sunt spion. L-am dat în judecată pe Băsescu pentru că mizeriile pe care le-a spus nu puteau fi în niciun fel dovedite. Apoi s-a întâlnit cu mine și m-a rugat să opresc procesul și m-a întrebat ce vreau în schimb. I-am spus să-și ceară scuze fetei mele printr-o scrisoare. Procesul s-a oprit dar nici până astăzi nu și-a cerut scuze, în plus, i-a ”făcut cadou” această sensibilitate nervoasă.

Oficial Media: De ce nu intră în politică oamenii de cultură?

Varujan Vosganian: Și pe mine mă întreabă oamenii. Domnule, nu e păcat de dumneavoastră, ce mai căutați în politică? La noi politica arată astăzi ca scenele luptelor cu frișcă din filmele mute. Să presupunem că într-un film mut cineva vine cu hainele de lucru, altcineva vine în smoking. După ce încep bătăile cu frișcă, nimeni nu mai știe care a venit în smoking și care în salopetă. Din clipa în care intri în politică trebuie să-ți asumi că vei fi altcineva decât ești. În politică începi să fii celălalt, începi să fii altul. Și știți de ce, pentru că se lasă următorul sentiment, că toți sunt la fel. Dacă la o nuntă toți se îmbată, poți să spui în felul următor- e o nuntă cu bețivi sau o nuntă de bețivi. Despre clasa politică se spune că este o nuntă de bețivi.

 Scurta biografie Varujan Vosganian

Varujan Vosganian s-a născut la Craiova, la 25 iulie 1958. Copilăria și adolescența și le-a petrecut la Focșani. A absolvit Liceul „Alexandru Ioan Cuza” din Focșani, apoi Facultatea de Comerș a Academiei de Studii Economice și Facultatea de Matematică a Universității București. Este președintele Uniunii Armenilor din România și prim-vicepreședinte al Uniunși Scriitorilor. Este senator de Iași și între decembrie 2006 și decembrie 2008 a fost ministru al Economiei și al Finanțelor. Lucrările sale includ trei volume de poezie – Șamanul albastru (1994), Ochiul cel alb al reginei (2001), Iisus cu o mie de brațe (2005) –, precum și volumul de nuvele Statuia comandorului (1994), pentru care a primit Premiul Asociației Scriitorilor din București. Cartea șoaptelor a primit Premiul „Ion Creangă“ al Academiei Române (2009), Premiul „Cartea anului 2009” acordat de revista România literara, Premiul revistei Convorbiri literare, sectiunea proza (2009), Marele Premiu pentru Proza – Trofeul „Mihail Sebastian”, Premiul revistei Observator cultural, secțiunea proză (2009), și a fost nominalizat la Premiile Uniunii Scriitorilor din România. Romanul a fost tradus în spaniolă, italiană, armeană și ebraică și urmează să apară în germană, franceză, suedeză și bulgară.

 

Cristi Iordache & Oana Grigore

Distribuie acest articol Oficial Media
Share