Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Istoria pe dos: Zborul și alte „descoperiri moderne” erau cunoscute de mii de ani în India

 În acest articol încercăm să descoperim operele obscure ale unor înțelepți indieni din antichitate, care aveau cunoștințe avansate despre niște concepte despre care istoria convențională ne spune că au fost descoperite abia recent. Se pare că lucrurile care ne-au fost prezentate ca fiind avansate sau moderne au, de fapt, câteva mii de ani vechime. În mod straniu, aceste descoperiri nu își găsesc locul în cărțile de istorie.

Nu este o surpriză că în știința convențională predomină un curent auto-glorificator, care își asumă cinstea de a fi dezvoltat nenumărate invenții care astăzi ne ușurează viața. Totuși, din cauza episoadelor lipsă din istorie și în mare parte pentru că sistemul educațional este dat peste cap de eterna „reformă”, nu suntem conștienți că cele mai multe dintre aceste invenții așa-zise moderne sunt, de fapt, vechi de mii de ani și că își trag rădăcinile din civilizații antice extrem de avansate.

bhaskara II

Bhaskara al II-lea, geniul născut cu sute de ani înaintea vremurilor sale sau continuatorul unei tradiții științifice oculte, vechi de mii de ani?

De exemplu, știați că legea atracției universale a fost postulată cu sute de ani înainte de Isaac Newton? Cu toate acestea, știm din cărțile de istorie că Newton a „descoperit” gravitația. Adevărul, firește, este cu totul altul. Bhāskara al II-lea (cunoscut și ca Bhāskarāchārya) a fost un matematician și astronom indian care a trăit între anii 1114 și 1185, iar opera sa a însemnat o contribuție neprețuită la cunoștințele matematice și astronomice universale ale secolului XII.

Chiar și astăzi, tratatele sale matematice „Lilavati” și „Bijaganita” sunt considerate fără egal în lumea științifică. În operele sale, acest geniu medieval a analizat subiecte astronomice de foarte mare complexitate, precum poziționarea planetelor, eclipsele sau cosmografia. Însă opera sa cea mai importantă este revoluționara teorie a gravitației, elaborată cu aproximativ 500 de ani înainte de Isaac Newton!

În lucrările sale, Bhāskara al II-lea scria:

„Obiectele cad datorită unei forțe de atracție a Pământului. Pământul, planetele, constelațiile, Luna și Soarele se mențin pe orbite datorită acestei forțe.”

De ce nu ne-au fost predate aceste lucruri în școală? Probabil că explicația are mult de-a face cu dominația britanică asupra Indiei și interesele Londrei de a-și impune supremația în absolut toate domeniile. Nu se „cădea” ca indienii să fi fost mai avansați decât „farul civilizator” al Occidentului. Iar cum învingătorii scriu întotdeauna istoria, așa aflăm și noi abia astăzi că adevărul științific este o piatră prețioasă pe care o putem admira din când în când, atunci când binevoiesc cei care controlează informația.

Descrierei de mașini zburătoare. Rachete și avioane din antichitate

Vimana

Pictură, „Rama este primit în Ayodhya”. Vimana sunt reprezentate de trei ori în această imagine. Două sunt în zbor, iar a treia este pe sol. Foto: Wikipedia.org

De asemenea, știm din istoria oficială că frații Wright au inventat avionul. Cu toate acestea, există mai multe indicii care conduc spre o altă concluzie și sugerează că tehnologa zborului era la îndemâna oamenilor în vremurile în care se petrece acțiunea în epopeile Ramayana  și Mahabharata.

Maharishi Bhardwaj a descris mașini zburătoare incredibile, care erau capabile să dispară sau să călătorească spre alte planete. Vaimanika Prakarana, scrisă de Maharishi Bhardwaj, se referă la aeronautică pe parcursul a opt capitole, o sută de titluri și 500 de sutras (subiecte, fire epice – în sanscrită).

În această lucrare, Bhardwaj descrie „vimana” – sau aparate de abor – ca fiind de trei tipuri: cele care călătoresc dintr-un loc în altul (pe distanțe mici), cele care călătoresc dintr-o țară în alta și cele care călătoresc între planete. Curios, și aceste texte (de altfel, fundamentale pentru cunoașterea universală ) lipsesc cu desăvârșire din manuale școlare și majoritatea cărților de istorie. De ce?

Teoria atomică, o altă descoperire „modernă” de acum 2.600 de ani, din India

Potrivit cărților de istorie, lui John Dalton, chimist și fizician englez, îi este atribuită teoria atomică modernă. Adevărul, însă, arată altfel. Se pare că această teorie a fost elaborată cu 2.500 de ani înainte de Dalton, de înțeleptul indian Kashyap. Oamenii îl numiseră „Kanad”, de la rădăcina „Kan”, care în sanscrită înseamnă „cea mai mică particulă”, după ce filosoful fusese văzut culegând grăunțe de pe jos în timpul unui pelerinaj.

Tot Kashyap a fost cel care a propus ideea că „anu” (atomii) se pot combina între ei sub influența unor factori externi, precum căldura, dând naștere unor substanțe diferite. Bineînțeles, și această mențiune lipsește din majoritatea cărților de istorie…

Cum ar fi putut arăta aceste Vimana? Vă invit să vizionați un scurt videoclip în care sunt descrise mașinile zburătoare prezentate pe pereții templului din Ellora (Acesta ar putea fi subiectul unui articol dedicat. Acest enorm și misterios templu monolitic a fost sculptat în întregime dintr-o singură bucată de piatră, nu se știe prin ce tehnică.)

sursa

Distribuie acest articol Oficial Media
Share