Reflecții de profesor „de România” - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Reflecții de profesor „de România”

Lecții din copilărie

Cred că v-am mai spus…și dacă nu, vă spun acum. Mi-am iubit și respectat enorm bunicii. Bunicul din partea mamei un bătrânel sfătos și înțelept, cel din partea tatei vesel și șugubăț. Eu, vedeta familiei. Recitam zeci de poezii, făceam socoteli în gând, vorbeam o limbă străină (era limba maghiară, dar în sătucul din lunca Dunării suna a străin), nu vorbeam urât, eram cuminte, rușinoasă….ce mai…mândrețe de pus la rană.
Dar cel mai mult bunicii mă iubeau pentru că învățam și citeam. Bunicii mei știau puțină carte, de aceea erau bucuroși că eu învăț. Când vorbeau despre învățători lăsau capul ușor în jos a respect.
Despre învățătorii care se întorceau în satele de baștină să-i  învețe carte pe pruncii sătenilor, vorbeau ca despre niște sfinți. În schimb despre cei care ajunși la oraș au uitat de unde au plecat…. Îmi spuneau mereu pilda cu cel care întors în sat după câțiva ani, a întrebat un sătean cum se numește „grebla” și la ce folosește. După ce i-a stâlcit de câteva ori numele, a călcat pe ea și coada l-a lovit în nas, drept care a  înjurat în neaoș grai românesc spunând greblei, greblă.
Cam lungă paranteza, dar veți vedea de ce.

Români și…români

După ’89 în România a apărut o categorie de cetățeni căreia România a început să îi pută. La început au fost cei care își fluturau portofelul cu euro și se scremeau din toate puterile să își amintească „como se dice” la noi în România la macaroane.
Curând s-a trecut la nivel medical. Medicii plecați prin străinătăți cu buzunare doldora de banii din plicurile bolnavilor se întorceau acasă uitându-se de sus la colegii lor rămași în țară.
Ei, dar a venit rândul profesorilor. Și buna tradiție românească, pilda greblei a ajuns la high level.
De ce?
Pentru că toți cei ajunși la catedre prin alte țări au devenit experți în educație…românească. Care educație, desigur, pute. Și nu numai ei au devenitexperți. Toți cei care s-au învârtit de câte un curs, conferință internațională cu patalama, au venit să ne dea lecții, nouă fraierilor din școlile românești.
Apropo…Am și eu un curs cu patalama de prin țări la care ne uităm noi ca la icoana Maicii Domnului. Oi fi și eu expert?
En fin!
Nu unul, nu doi, zeci de astfel de profesori s-au apucat să ne dea lecții începând cu refrenul „aici în…”.

Lecții „de aici”

Ultima, de care am citit eu, o „belgiancă”. Cum își începe „lecția de expert”?
„Aici nu se învață un comentariu dat de profesor. Aici, elevii își fac propriile comentarii, nu cu expresii pompoase sau vocabular academic, ci cu propriile lor cuvinte”. Bineînțeles metodele sunt mirobolante, nu au treabă cu concurența, este doar lapte și miere.
După câte știu eu, nici la noi nu se învață comentarii. Sau dacă se învață nu sunt de niciun folos. Subiectele de la examenele naționale se bazează pe texte la prima vedere și urmăresc tocmai interpretarea proprie. Cât despre limbaj…știu și eu ce să zic? O definiție trebuie formulată academic și nu ca la piață sau club.
Dar ce știu eu?
Ce să știu eu, neexpertul care se luptă cu lipsurile din sistem și cu incompetența decidenților?
Toți cei care vorbesc despre mine neexpertul, uită să vorbească despre condițiile pe care le au în acele „aici “.
În niciun „aici” profesorul nu scoate bani din buzunar pentru materialele didactice de care are nevoie la clasă.
În niciun „aici” profesorul nu lucrează în spații școlare care încalcă toate principiile pedagogiei moderne.
În niciun „aici” nu se lucrează în clase suprapopulate.
Ca să dau un exemplu pe care îl cunosc „pencă” am discutat cu colegi din niște „aici” de top europene… La o grădiniță cu o grupă de 30 de copii există un adult la fiecare șase copii, din care două sunt cadre didactice principale și trei cadre didactice secundare. Educatoarele prezintă vinerea consilierului educativ lista de materiale didactice de care au nevoie în săptămâna următoare și luni dimineață le au în săli. Eu mi le fac singură în weekend, din bugetul propriu.

De-ale de „aici” și „de-acolo”

În niciun „aici” nu este haosul de la noi. Structura anului școlar este aceeași de zeci de ani. La noi suntem fericiți dacă se schimbă o dată pe an. De „par examplu” în ultimul an s-a schimbat de vrei cinci ori…și încă se mai poate schimba.
În niciun „aici” programele școlare nu sunt schimbate în fiecare an, dacă nu de două ori pe an, ca să nu mai vorbim de legea educației. Într-o „aici” nordică profesorii erau supărați că se schimbă legea după 50 de ani. Conținuturile au fost adaptate și actualizate,  programa la fel, dar în esență a rămas neschimbată 50 de ani.
În niciun „aici” părintele nu intră în școală să ia profesorul de guler că de ce i-a dat lui Gigel un 4 la istorie. Orice problemă ar avea părintele până să ajungă la profesor e cale lungă.
În toate „aici” există chiul și acte de indisciplină. Cu singura diferență că părinții răspund pentru faptele copiilor lor. Într-o “aici”, părinții primesc mail-uri despre faptele copiilor lor. Fiecare din ele, în funcție de gravitate au un termen în care părinții trebuie să răspundă, dar nu mai mult de 24 de ore . Primul „ignore” se lasă cu avertisment. Al doilea cu amendă, al treilea poate duce la exmatricularea copilului din școala respectivă și condamnarea părintelui la muncă în folosul comunității.

Profesor de România

Mai spun experții aceștia că în acele „aici” selecția profesorilor este una „la sânge”. Mi se pare normal de vreme ce au asigurate toate condițiile și sunt plătiți decent, unii chiar regește.
Acolo nu le spune nimeni că măririle de salarii vor fi amânate la Sfântul Așteaptă.
Acolo nu sunt pe post de „hopa-mitică” la cheremul oricui.
Pornisem de la greblă și de la înțelepciunea bunicilor mei.
Am învățat de la ei să mă comport în așa fel încât oricând să pot păși în lume cu fruntea sus. Să cobor privirea când omul din fața mea merită respect sau am comis o greșeală. Dar mi-au spus să nu las capul jos niciodată. Pentru că deși „capul plecat, sabia nu-l taie” , „capul plecat are nasul în…..”
Rog experții ca atunci când vorbesc despre mine și munca mea dându-și ochii peste cap, să nu uite că un profesor dintr-o “aici” pus în locul meu, nu va rezista o lună.
În loc de post scriptum…eu zic să nu vă faceți planuri de vacanță. Până la vacanță mai subt trei săptămâni. Câte nu se pot schimba în acest timp….
Distribuie acest articol Oficial Media
Share