Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

S-a audiat guvernul Marcel Ciolacu – Află lista miniștrilor

Audierile în comisiile parlamentare a miniștrilor propuși pentru ocuparea portofoliilor din Cabinetul Ciolacu se desfășoară miercuri, între orele 10.00 și 16.45, confom programului stabilit de Parlament. Votul privind învestirea noului guvern ar urma să aibă loc joi, de la ora 12:00. G4Media transmite LIVE cele mai importante momente de la audieri.

Avizul comisiilor de specialitate este consultativ, însă au fost cazuri în trecut când miniștrii desemnați care au primit aviz negativ au fost retrași din componența Cabinetului propus pentru învestire. PSD și PNL au majoritatea necesară pentru a-și trece fără probleme miniștrii nominalizați de votul comisiilor, însă în unele cazuri pot apărea și contestări chiar din interiorul coaliției. Este cazul spre exemplu al ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, criticat atât din interiorul PSD, cât și recent de parlamentarii PNL din Comisia de sănătate.

Sinteza audierilor

Ora 16.50Luminiţa Odobescu (PNL) a primit aviz favorabil pentru funcţia de ministru al Afacerilor Externe, iar Angel Tîlvăr (PSD) a fost aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Ora 16.30: Ministrul propus la Investiţii şi Proiecte Europene, Adrian Câciu (PSD), a primit miercuri aviz favorabil în comisiile de specialitate, cu 23 de voturi pentru şi 10 împotrivă.

Ministrul propus a arătat că şi-ar dori ca opoziţia să nu atace unele proiecte la CCR şi că ar prefera să se dezbată mai mult în Parlament legile şi să ajungă la un consens politic şi să se treacă peste ceea ce înseamnă dorinţa fiecăruia de a ieşi în poză şi să înţeleagă că acesta este interesul României.

Ora 14.50Alexandru Rafila (PSD) a primit aviz pozitiv cu 25 de voturi „pentru”, 11 „împotrivă” și o abținere.

Nelu Tătaru (PNL), președintele Comisiei de sănătate din Camera Deputaților, i-a cerut lui Alexandru Rafila să pună în aplicare Planul național pentru combaterea cancerului, care este o lege în vigoare. „Aș vrea ca comunicarea cu noi să fie altfel. Avem o lege care trebuie pusă în aplicare. Aveți libertatea să faceți niște norme de aplicare așa cum le vreți la Ministerul Sănătății”.

Nelu Tătaru a precizat că, PNL fiind un partid corect în coaliție, va vota în favoarea lui Rafila, de la care însă așteaptă „foarte multe”:

„PNL e un partid corect în această coaliție. Vom vota un aviz pozitiv. Sperăm de la ministrul Rafila foarte multe.”

Ora 14.23: Atac dur al deputatului PSD Patriciu Achimaș-Cadariu împotriva colegului de partid Alexandru Rafila: „Vă acuz de neglijență criminală”

„Distrugeți tot ce funcționează. Ați distrus speranța oamenilor. Asta e cel mai rău, când omori speranța”, a continuat Achimaș-Cadariu.

„Am fost un susținător al acestei coaliții, dar cred că faceți o mare greșeală, dragi colegi. Clipiți de două ori. Nu trebuie să votați împotrivă, ieșiți din sală sau abțineți-vă”, le-a mai spus deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu parlamentarilor PSD și PNL.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a răspuns acuzațiilor deputatului Achimaș-Cadariu:

  • De când am venit la Ministerul Sănătății nu am mințit și nu am înșelat. Toți cei care induc în eroare și pacienții și medicii, să reflecteze, să lucreze împreună, ușa ministerului a fost tot timpul deschisă, domnul Achimaș-Cadariu a fost invitat la minister și când s-a lucrat la plan au fost zeci de amendamente ale ministerului care au fost respinse în bloc
  • a fi inițiator nu e echivalent cu cel care a redactat acest plan
  • am demisionat din funcția de președinte al comisiei de combatere a cancerului și l-am indicatpe domnul Achimaș
  • buna mea credință în ce privește acest lucru e dincolo de orice chestiune
  • vrem să facem un plan care să nu fie discriminatoriu
  • Ați văzut scrisoarea pacienților cu cancer de melanom care solicitau să fie incluși în acest plan și care au fost lăsați în afară?
  • finanțarea planului nu respectă legea finanțelor publice și legea bugetului de stat
  • Nu sunt oncolog, ci sunt un om de sănătate publică, cinstit și vreau ca pacienții să aibă acces la tratament

Ora 14.17: Parlamentarii USR din comisiile de sănătate protestează cu pancarte la audierea lui Alexandru Rafila.

Ora 14.00Alexandru Rafila (PSD) este audiat în comisiile parlamentare pentru un nou mandat de ministru al Sănătății.

Ora 13.00Bogdan Gruia Ivan (PSD), propus de pentru postul de ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării în Guvernul Ciolacu, a primit aviz favorabil din partea comisiilor care l-au audiat, miercuri, în Parlament. El a notat că are “onoarea să fie cel mai tânăr” membru al guvernului. În privința cercetării, “prima prioritate” este actualizarea legislației pe baza căreia funcționează acest domeniu, precum și debirocratizarea”, a spus el.

Bogdan-Gruia Ivan a spus că inteligența artificială, tehnologiile cuantice și energia verde ar putea fi zone prioritare pentru domeniul cercetării, scrie Edupedu.ro.

Ora 12.30Radu Oprea (PSD), audiat pentru postul de ministru al Economiei, explică ce înseamnă „patriotismul economic”:

„Patriotism economic înseamnă să dezvoltăm industria românească, să sprijinim în continuare întreprinderile mici și mijlocii și să reușim să avem produsele de calitate pe care ni le dorim. Dacă ne uităm pe balanța comercială, vedem că deși în ultima perioadă a început un trend descendent, adică importăm mai puțin, încă suntem dezechilibrați.”

Ora 12.05: Ministrul nominalizat pentru a conduce Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a primit aviz favorabil de la membrii comisiilor de specialitate ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, reuniţi în şedinţă comună.

În favoarea numirii în funcţie a lui Grindeanu au votat 24 de parlamentari, împotrivă au fost şase, iar unul s-a abţinut, relatează Agerpres.

Ora 11.20Sorin Grindeanu (PSD) este audiat pentru funcția de ministru al Transporturilor. El a declarat că au fost semnate toate contractele pentru Autostrada Sibiu – Pitești și A1 Lugoj – Deva. Pe Autostrada Moldovei, A7, 12 din cele 13 contracte au fost semnate.

O prioritate pentru el este revitalizarea Portului Constanța pe componenta feroviară și 100 de linii reparate. În Portul Constanța și în zona adiacentă, investiții de aproape un miliard de euro pe componenta feroviară, a anunțat el, citat de Economedia.

Grindeanu afirmă că în 2022, la Ministerul Transporturilor, s-au semnat contracte de 10,3 miliarde de euro. Începând din 2023, CNAIR va inaugura minimum 100 de kilometri de Autostradă și Drum Expres.

Ora 11.19: Deputatul UDMR Szabó Ödön, la audierea Ligiei Deca pentru Ministerul Educației:

„În ceea ce privește programul de guvernare, am spus și o să spun în continuare, din perspectiva UDMR-ului, vom acorda votul, ca să fie clar, în această comisie ministrului. Este altceva ce se va întâmpla cu Guvernul în plen, dar în această comisie vom da un vot pentru ministrul Ligia Deca. Trebuie să spun că programul de guvernare, din perspectiva noastră, are cel puțin două probleme. Deși în programul de guvernare anterior existau pasaje întregi cu privire la învățământul în limbile minorităților naționale, în acest program nu se face vorbire deloc și doriți să aveți susținerea inclusiv a colegilor de la minorități. Nu există deloc o prevedere cu privire la învățământul minorităților naționale, ceea ce totuși reprezintă circa 6% din întregul sistem de învățământ. Eu cred că acest lucru trebuie, cel puțin printr-un angajament al dvs. în această comisie, să fie reglat.”

Ora 11.13Florin Barbu (PSD), ministru propus al Agriculturii în Guvernul Ciolacu, a declarat miercuri la audieri că va cere la Bruxelles ca mierea și carnea să fie incluse pe lista cu produse ucrainene pentru care este interzis importul în România, scrie Economedia.ro.

Florin Barbu a primit aviz favorabil pentru funcția de ministru al Agriculturii.

Ora 11.06Alina Gorghiu (PNL), avizată pozitiv în comisiile parlamentare pentru funcția de ministru al Justiției. Votul s-a dat în timp ce parlamentarii opoziției îi solicitau lui Gorghiu să le răspundă la întrebări. Președintele de ședință, senatorul PNL Niculescu-Țăgârlaș a lăsat-o pe Alina Gorghiu să răspundă doar la întrebările adresate de parlamentarii PSD și PNL, nu și la cele ale opoziției, invocând că a expirat timpul.

Ora 10.55: Scandal în comisiile juridice la audierea Alinei Gorghiu. Ședința este condusă de senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Țăgârlaș, care a impus ca grupurile parlamentare să adreseze doar câte o întrebare de fiecare grup de la Senat și de la Camera Deputaților. Senatorul PNL Cristian-Augustin Niculescu-Țăgârlaș a refuzat să o lase pa Gorghiu să răspundă pe rând întrebărilor și a anunțat la final, în vociferările parlamentarilor USR, de la Forța Dreptei, AUR și neafiliați, că ministra propusă la Justiție trebuie să răspundă în maximum 6 minute, pentru că trebuie închisă ședința.

Ora 10.30Ligia Deca, în comisii: Media creșterilor salariale, de luna aceasta – 30% pentru personalul didactic și 33,9% pentru nedidactic. Ca priorități, ministrul nu anunță nicio noutate, doar evocă obiectivele din PNRR, scrie Edupedu.ro.

Ora 10.08: Au început primele audieri. Alina Gorghiu este audiată pentru funcția de ministru al Justiției.

„Numărul de pensionări. Uneori a fost introdus în spațiul public un discurs ușor panicard. Mă disociez de acest discurs, dar o privesc ca pe o îngrijorare care trebuie tratată serios. Prin tratarea serioasă a problemei și prin dialog instituțional vom găsi soluțiile pentru rezolvarea acestei probleme sau măcar să nu se agraveze”, a afirmat Alina Gorghiu, în timpul audierii.

Ea a menționat că lupta anticorupție este prevăzută în programul de guvernare și a promis că se vor asigura resurse materiale și umane pentru DNA și DIICOT.

Ora 9.50: Deputatul PNL Dan Vîlceanu a anunțat, marți dimineață, în ședința grupurilor parlamentare ale liberalilor, că nu va vota pentru Guvernul Ciolacu, potrivit surselor G4Media.ro.

Ora 9.00: Deputatul PSD Patriciu Achimaș-Cadariu a anunțat, într-un comunicat de presă, că nu votează un guvern din care face parte Alexandru Rafila, la rândul său deputat PSD, după ce ministrul Sănătății a lansat un alt plan pentru combaterea cancerului decât cel votat de Parlament. Achimaș-Cadariu susține că nu s-a întâmplat nimic notabil în Sănătate în ultimii doi ani.

Votul privind învestirea noului Guvern condus de Marcel Ciolacu a fost programat pentru joi, de la ora 12.00.

Cabinetul condus de Marcel Ciolacu, format din

Prim ministru: Ion Marcel Ciolacu (PSD)

Viceprim ministru: Marian Neacșu (PSD)

Vicepremier și ministrul Afacerilor Interne: Cătălin Predoiu (PNL)

Miniștrii PSD:

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Mihai Grindeanu

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Marius Constantin Budăi

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Oprea

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Ionuț Barbu

Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila

Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Gabriela Firea

Distribuie acest articol Oficial Media
Share