Sărbătoarea LUCEAFĂRULUI  de la Lainici, din Defileul Jiului

În a treia zi de Paști, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, Mănăstirea Lainici din județul Gorj a prăznuit pe Sf. Cuv. Irodion.

În seara zilei de 6 mai 2024, Părintele Mitropolit Irineu a fost primit de obștea monahală, în frunte cu părintele Arhim. Ioachim Pârvulescu, starețul Mănăstirii Lainici, și a participat la Slujba Privegherii în cinstea Sf. Irodion.

În ziua de 7 mai, Înaltpreasfințitul Dr. Irineu a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, alături de Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei și Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

În cadrul sfintei slujbe, tânărul Chircu Dănuț Gabriel a fost hirotonit diacon pe seama Parohiei Viișoara, din Protoieria Craiova Sud, județul Dolj.

Mitropolitul Irineu al Olteniei a oferit racle cu fragmente din moaștele Sfântului Irodion pentru a fi așezate în mai multe biserici din țară închinate acestui sfânt următoarele parohii: Parohia Craiovița II (Pr. consilier Camen Dan), Parohia Albeni (Pr. Șuncă Mihalache), Parohia Filiași III (Pr. Petre Mădălin Ștefan), Parohia Moțăței (Pr. Glăvan Cătălin Ștefan), Parohia Bircii (Pr. Stan Mircea) și Parohia Bucovăț (Pr. Sprîncenatu Adrian Marian). Din partea sfintei mănăstiri, parohiile au primit și racla de lemn, unde s-au așezat sfintele moaște.

În prima parte a cuvântului său,  Înaltpreafințitul Dr. Irineu a vorbit despre realitatea Învierii Mântuitorului Iisus Hristos și despre lumina cea necreată: „Lumina care a strălucit la mormânt și a orbit pe soldații romani este lumina slavei dumnezeiești. Nu este o lumină asemănătoare cu a soarelui, ci este Lumina neînserată, Lumina neapusă, este lumina necreată. Această lumină a strălucit din trupul Mântuitorului Hristos, pentru că firea umană, luată din Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, este pătrunsă în întregime de harul și de puterea dumnezeiască. Prin învierea din morți, trupul Mântuitorului Se arată întru totul strălucit și pătruns de harul dumnezeiesc, încât firea umană a Domnului este una cu dumnezeirea, păstrând totuși caracteristicile firii umane. Această lumină poate fi văzută și de noi oamenii. Ni s-a dat și nouă această împărtășire, această posibilitate să-L vedem pe Dumnezeu în slavă încă din această lume. Prin înviere am primit lumina împărătșită de Dumnezeu prin Sfintele Taine. Această lumină se dezvoltă în interiorul sfinților cu fiecare nevoință în parte. Lumina pe care au văzut-o femeile mironosițe la mormânt este cu adevărat tezaurul sau bogăția pe care Biserca noastră Ortodoxă o are, din care lumină și slavă dumnezeiască se împărtășesc cei credincioși prin Taina Botezului. Cei care se străduiesc permanent au această lumină în mintea, sufletul și inima lor”.

În a doua parte a predicii, Părintele Mitropolit a evidențiat viața aleasă a Sfântului Cuvios Iorodion, starețul Mănăstirii Lainci, și i-a îndemnat pe toți cei prezenți să-l cinstească și să-l cheme mereu în rugăciuni: „Sf. Irodion este sfânt purtător de lumină, luceafăr al Olteniei. Strălucitor de slavă cerească pentru că el cu adevărat s-a învredncit să primească și să rămână în această lumină. Evanghelia care se citește mereu la sfinții cuvioși, de la Sf. Ev. Luca, ne pun înainte Fericirile, rostite de Mântuitorul Hristos înaintea Sfinților Apostoli și a celor care Îl urmau. Aceste Fericiri sunt un program de lucru, adică ce trebuie să facem noi ca să dobândim Împărăția lui Dumnezeu. Aceste Fericiri sunt o regulă de credință și ascetică pe care călugărul trebuie să le îndeplinească, adică să le lucreze. Viața călugărească este o permanentă nevoință. Deși Fericirile sunt adresate tuturor, în mod special cei din mănăstiri trebuie să trăiască în fiecare zi în acord cu ele. Ținta sfinților și a noastră este dobândirea harului Duhului Sfânt. Așadar, părintele și sfântul nostru, Irodion, și-a curățit inima și și-a făcut-o sălaș al lui Dumnezeu, așa cum spune Mântuitorului: Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

După Sfânta Liturghie, cu binecuvântarea și în prezența Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, a avut loc Sinodul Mitropolitan la care au participat toți membrii ierarhi. Pe ordinea de zi, principala temă a fost analizarea pregătirii evenimentelor dedicate canonizării sfinților cuvioși din Oltenia: Cuv. Visarion Toia de la Lainici, Cuv. Gherasim Iscu de la Tismana și Cuv. Ioan, întâiul stareț al Mănăstirii Hurezi. Sfântul Preacuvios Irodion Ionescu s-a născut în Bucureşti, în anul 1821, şi a primit la botez numele de Ioan. Chemarea lui Dumnezeu a răsunat cu putere în inima sa încă din fragedă pruncie şi, la numai 20 de ani, tânărul cu viaţă de ascet îşi găseşte adevărata menire închinoviindu-se ca frate în lavra Cernicăi. Dincolo de porţile mănăstirii, fratele Ioan face cunoştinţă cu o altă realitate la care se adaptează foarte repede. Luptele duhovniceşti devin în scurt timp fapte cotidiene, iar postul şi rugăciunea – adevărate moduri de viaţă. După ce a trecut prin aproape toate ascultările, datorită aleselor sale calităţi, tânărul Ioan a primit la 3 decembrie 1846 îngerescul chip al călugăriei, pecetluindu-l cu numele de Irodion. Mănăstirea Cernica era locul de suflet al Sfântului Ierarh Calinic, ani de zile veghind la binele obştii de aici. În această adevărată pepinieră de sfinţi, Cuviosul Irodion s-a făcut remarcat prin viaţa sa aleasă: postea foarte mult, îşi împlinea cu osârdie pravila şi canonul, nu lipsea niciodată de la slujbe, noaptea o petrecea în lacrimile rugăciunii, iar ziua lucra alături de părinţi la ascultările cele mai grele. La numai câteva zile după călugărie, pe data de 22 decembrie 1846, cuviosul a fost uns ca preot şi duhovnic pentru întreaga obşte a mănăstirii. Experienţa uceniciei lângă Sfântul Calinic îi conferea un mare echilibru în luarea deciziilor, iar virtuţile pe care le avea îl făcuseră unul dintre cei mai căutaţi duhovnici. Odată cu învestirea Sfântului Calinic ca Episcop de Râmnic în anul 1850, Cuviosul Irodion a trebuit să părăsească Cernica pentru a se stabili la Mănăstirea Lainici, devenind duhovnicul sfântului. Deşi avea o experienţă duhovnicească vastă, cuviosul părinte s-a supus întru totul rânduielii pe care a întâlnit-o aici. Cu acordul unanim al obştii, la data de 15 iunie 1854, cuviosul părinte a fost instalat de Sfântul Calinic în egumenia Mănăstirii Lainici. Între 1854 şi 1900, Sfântul Irodion a cerut de cinci ori să fie eliberat din ascultarea de stareţ al mănăstirii şi tot de atâtea ori a revenit la solicitarea şi nevoile obştii. Strânsese în jurul lui o obşte generoasă, mai mare decât cele de la Cozia sau Tismana. Sfântul Episcop Calinic de la Cernica venea foarte des la Lainici. Îl numea pe Sfântul Irodion „Luceafărul de la Lainici” şi, deşi îi fusese ucenic, începe să ceară sfaturi şi să se spovedească la acesta. Mai mult, Sfântul Irodion ajunsese să fie căutat de mulţi credincioşi, făcând minuni încă din timpul vieţii: alunga duhurile rele, de multe ori,  le spunea oamenilor păcatele lor şi ale înaintaşilor lor.

Pe 3 mai 1900, Sfântul Irodion a trecut la Domnul. După trecerea sa la Domnul, la mormântul său se petreceau multe minuni. Sfintele sale moaşte au fost descoperite cu post şi rugăciune, sub purtarea de grijă a IPS Irineu, Mitropolit al Olteniei.

„În biserica din ceruri slujind acum Sfinte Irodioane, Părinte, şi cu vrednicie locuind împreună cu Sfântul Calinic, lumină neînserată, te rugăm cu căldură,  mijloceşte la Tatăl cel Ceresc pentru sufletele noastre, să aflăm milă şi har în vremea judecăţii”.  

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media