Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Toți românii alături de Diana Șoșoacă! VIDEO – Nu o lăsați să lupte singură

Obligația purtării măștii reprezintă o îngrădire a drepturilor și libertăților fundamentale, are aspect de botniță, afectează comunicarea orală, identificarea persoanelor, afectează demnitatea umană, prezintă risc asupra sănătății întrucât sunt studii științifice medicale care evidențiază riscul major asupra sănătății persoanelor cărora li se obturează respirația normală cu înmulțirea infecțiilor în cavitatea bucală și reducerea capacității plămânilor.
Curtea Constituțională a României a decis în Decizia 457/2020 asupra stării de alertă, menționând că aceasta contravine exigențelor generale ale statului de drept, în forma adoptată actuală:

”68. În R̫o̫m̫ân̫i̫a̫, derogările specifice stării de urgență sunt reglementate la nivel constituțional, inclusiv sub aspectul puterilor sporite oferite executivului, adică Președintelui României, iar nu Guvernului. A „construi“ prin lege o instituție nouă – „starea de alertă“, cu un regim evident mai puțin restrictiv decât starea de urgență reglementată de legiuitorul constituant – dar care să permită eludarea cadrului constituțional care guvernează legalitatea, separația puterilor în stat, condițiile restrângerii exercițiului unor drepturi și al unor libertăți, contravine exigențelor generale ale statului de drept, astfel cum sunt consacrate de Constituția României.”

Președintelui României, Klaus Werner Johannis. Fostul prim-ministru Ludovic Orban a fost persoana care a condus distrugerea României pas cu pas, din funcția de conducător al Guvernului, iar acum continuă distrugerea

Astfel că, starea de alertă este neconstituțională. Orice alte dispoziții adoptate de executiv și de Parlament în virtutea stării de alertă, sunt vădit neconstituționale și încalcă drepturile și libertățile fundamentale cetățenești.
Este de menționat că până la acest moment, pe teritoriul României nu s-a declarat epidemie, astfel că nu se putea certifica pandemia și în R̫o̫m̫ân̫i̫a̫. Tot ceea ce se întâmplă la acest moment în R̫o̫m̫ân̫i̫a̫ nu are decât conotații pur speculative, de interes economic al unor grupuri de interes formate din politicieni corupți și trădători, partide trădătoare ale poporului român, toate acestea ducând la un grup infracțional organizat de ordin politic la cel mai înalt nivel, unde afacerea măștilor, aparatelor RT – PCR, aparaturilor medicale etc pentru așa-zisa pandemie de sars-c̫o̫v̫-2 produce profituri uriașe de sute de milioane de euro.

Nu trebuie uitat că în timpul stării de urgență, cât și ulterior, farmaciile soției dlui ministru Tătaru aveau rezerve de măști care erau vândute la prețuri astronomice, astfel că de la 0,60 lei o mască înainte de pandemie, s-a ajuns la prețuri între 30 și 100 de lei bucata. Achiziționarea acestor măști s-a făcut cu puțin timp înainte de intrarea în starea de urgență, artizanul principal și cel care a distrus R̫o̫m̫ân̫i̫a̫ cu dispozițiile sale catastrofice fiind secretarul de stat Raed Arafat. Nimic nu se putea realiza dacă nu exista acordul și permisiunea

Acești politicieni corupți și trădători de neam și țară nu au făcut altceva decât să impună sclavizarea și îngenuncherea unui întreg popor și manipularea prin televiziunile „șpăguite„ cu peste 70 milioane de euro pentru a vinde poporului minciuna c̫o̫v̫i̫d̫-19 și a induce și menține panica, frica de un virus care are rata de mortalitate la nivel mondial sub 1%.
Polițiștii și jandarmii bat oamenii pe stradă, în instituții, în centre comerciale, îi încătușează și îi culcă la pământ pentru o contravenție : lipsa măștii. În acest timp conducerea Poliției și Parchetului de la Caracal este în aceeași schemă după ce două fete au fost omorâte cu zile, în timp ce polițiștii și procurorii stăteau liniștiți în fața casei în care acestea își pierdeau zilele ; 3000 de copii au dispărut în starea de urgență fără ca poliția să miște un deget ; un psihopat amenință că omoară 2 amărâți de zugravi dintr-o locuință și chiar își pune în practică amenințările, iar poliția și jandarmeria privesc cu nonșalanță omorul cu premeditare, la care sunt complici prin inacțiune, un copil m̫o̫a̫r̫e̫ la școală, face infarct din cauza măștii care i-a obturat respirația etc…

R̫o̫m̫ân̫i̫a̫ este omorâtă pas cu pas, cu măști care distrug viața, cu vaccinare căreia i se face reclamă la televiziunile private aservite și plătite din bani publici, fără a se aduce la cunoștința populației riscul inclusiv de deces al vaccinării, copiilor li se induce spaima de viruși și bacterii, care sunt cu milioanele, iar sistemul imunitar nu se întărește decât prin libertatea de a respira, plimbări și sport în aer liber și în soare, îmbrățișări, comunicare directă etc.

În tot acest timp în Parlamentul României, Guvernul României, instituțiile statului, birourile poliției și jandarmeriei, în absolut toate birourile instituțiilor, masca este opțională și este purtată doar de o mică parte dintre angajați, care și aceștia și-o dau jos din cauza incapacității de respirație. Chiar și în spitale masca este opțională, chiar subsemnata în timp ce mă aflam cu dna dr. Mahler în incinta Spitalului Marius Nasta din București, la secția ATI – c̫o̫v̫i̫d̫, dintr-un salon a ieșit un medic fără mască și a continuat să se plimbe prin spital fără mască.

Oamenii mor în spitale din cauza lipsei tratamentului bolilor de care suferă. Sunt tratați cu anticoagulante, antiinflamatorii și vitamine, la care se adaugă un antiviral – remdesivir, scump și fără efecte sau lopinavir, dar nu se aplică tratamentul care a dus la vindecare în Franța și USA, anume plaquenil (hidroxiclorochina) asociat cu azitromicina sau ivermectina. Se spune că așa este protocolul, iar medicii nu au voie să aplice alte tratamente, indiferent că omoară oamenii cu zile (doar câțiva medici curajoși și care chiar își exercită profesia cu abnegație și profesionalism recurg la tratamente care salvează vieți, cu riscul de a fi surprinși că încalcă protocoalele), dar Raed Arafat și acoliții săi criminali trebuie judecați pentru omor calificat, având în vedere că aceștia au impus protocoalele ucigașe și au interzis tratamentele salvatoare.

Într-o proporție c̫o̫v̫ârșitoare, populația României poartă mască de frica amenzilor, în niciun caz din cauza temerii de un virus care a ajuns să înlocuiască fără temei legal și suport științific toate bolile care produc, de fapt și de drept, decesul. Acele comorbidități sunt de fapt adevăratele cauze ale decesului, nu un virus nedetectabil. Să nu uităm că în Portugalia, Curtea de Apel din Lisabona a anulat carantina a 4 persoane, menționând că aparatul RT-PCR nu poate sta ca bază la instituirea carantinei.
Inventatorul testului RT PCR – Kary Mullis, cu care se “depistează” C̫O̫V̫I̫D̫ 19 menționa : “Testul nu poate depista dacă ești bolnav sau dacă te vei îmbolnăvi !”. Acesta l-a inventat pentru a ajuta in înțelegerea mai bună a virusului HIV și a precizat înainte de a muri ( interesant … de pneumonie, anul 2019 ): “ Sunt zece mii de retrovirusi. Dacă interpretezi testul necorespunzator in cercetarea lor, poti obține ce rezultat vrei, chiar o iluzie !”.

Acum înțelegeți de ce din ce în ce mai mulți medici spun că acest c̫o̫v̫i̫d̫-19 este doar o iluzie, iar oamenii sunt omorâți cu zile în spitale din cauza unor protocoale impuse la noi de Raed Arafat, care duc la decesul oamenilor?

Chiar dinaintea pandemiei actuale, la personalul medical s-au raportat numeroase reacții adverse ale purtării unei măști chirurgicale. Între 2002 și 2004 (pandemia SARS) datorită măștilor N95 numeroase cadre medicale au manifestat reacții cutanate: acnee, prurit facial (=mâncărime), exantem, urticarie de contact, dermatită de contact acută.

Aceste afirmații pot fi foarte simplu probate : un salon cu bolnavi în aceeași situație să fie tratat cu alternativa salvatoare menționată mai sus, la care să se adauge Vitamina C intravenos în doze mari și un salon cu bolnavi în aceeași stare tratați după protocoalele impuse de Raed Arafat et co. Supravegherea și administrarea tratamentului să se realizeze de către medici verticali de tipul dnei dr. Adina Alberts, dlui dr, Razvan Constantinescu și dl dr, Vasile Astărăstoae de la Iași, Dragoș Dinulescu de la Campina, Dl. Dr. Ioan Cordoș din București, Dna. Dr. Monica Pop etc. Se va vedea că vor supraviețui cei cărora li se administrează tratamentul menționat mai sus, iar cei tratați după protocol vor sucomba ca și până acum. Există interesul ca oamenii să moară în continuare pentru a menține starea de alertă și starea actuală. În fapt, toți aceștia care au impus masca și protocoalele c̫o̫v̫i̫d̫-19 sunt criminali care trebuie să răspundă penal.

Însă acum, oamenii obișnuiți acuză diverse probleme la nivelul feței după purtarea unei măști. Principala cauză o reprezintă natura ocluzivă, spațiul închis, protector, care duce la un mediu umed, cald, unde se acumulează transpirația și sebumul. Astfel se explică apariția inflamației (roșeață, durere, căldură). Persoanele cu leziuni acneice pot observa o înrăutățire a bolii.
Există persoane care afirmă că au o alergie la măștile de protecție.

Majoritatea persoanelor care sunt alergice la componentele măștilor au un teren alergic cunoscut, respectiv știu că au alergii. Menționez doar CÂTEVA substanțe raportate drept cauza unei dermatite de contact:
thiuram (prezent în elasticul cu care se fixează masca de urechi)
dibromodicyanobutan (C6H6Br2N) (bromină, larg folosită în diverse ramuri ale industriei)
cocospropylenediamin-guanidinium-diacetat (folosit la dezinfecția instrumentarului și aparatelor medicale, cum ar fi masca folosită în anestezie)
formaldehidă (prezentă în componentele unui lot de măști N95)

Senator neafiliat  IOVANOVICI-ȘOȘOACĂ

Informează-te corect! Vino pe canalul Telegram al echipei Oficial Media!


Urmariti-ne pe OficialMediaChannel

O informație corectă! Susține proiectul ADEVĂR PENTRU CITITOR! 

LIFE-STYLE

POLITICĂ

CULTURĂ

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share