Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Eveniment la Clinica de Mari Arși de la Timișoara

După atâtea aşteptări în sfârşit la Clinica de Mari Arși de la Timișoara , vor fi deschise în această săptămână primele trei boxe din cele cinci aflate în pregătire, cu toate dotările necesare aparaturii de tratare a bolnavilor, celelalte două boxe urmând să fie date în folosinţă până la sfârşitul acestei luni.

„O parte din aparatură este sosită, iar o parte din aparatură urmează să sosească. Clinica este dotată la ora actuală, astfel că ea poate să fie utilizată. Săptămâna trecută, Direcţia de Sănătate Publică Timiş a luat probele biologice, rezultatele sunt excelente, nu a fost nici cea mai mică problemă din acest punct de vedere. Trei boxe vor fi funcţionale din această săptămână, iar celelalte două, probabil, la finele lunii octombrie”, a precizat  Marius Craina, managerul Spitalului Județean de Urgență din Timișoara.

De asemenea conform declaraţiei managerului Marius Craina, va începe şi  procedura de angajare şi pregătire a personalului medical ce va deservi acest compartiment este.

România nu are în acest moment, până la inaugurarea clinicii din cadrul Spitalului Județean din Timișoara, condiții pentru a trata nici măcar un singur pacient „mare ars”.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share