Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Conferința națională pe tema imunoterapiei, organizată de Asociația OncoHelp la Timișoara

Asociația OncoHelp organizează la Timișoara conferința cu tema “Imunoterapia cancerului”, eveniment care va avea loc în perioada 20 – 23 februarie 2020. La eveniment vor participa în jur de 400 de medici oncologi, radioterapeuți, hematologi, și alte specialități conexe – intenția organizatorilor fiind aceea de a continua dezbaterile inițiate la nivel național pe tema imunoterapiei. Această conferință este organizată sub umbrela “OncoHelp Winter School” – eveniment educațional marca Asociației OncoHelp, aflat anul acesta la cea de-a treia ediție.

În cadrul conferinței le va fi oferită participanților o informare aprofundată asupra noutăților apărute în domeniul terapiilor imune în România, și se vor discuta aspecte legate de zona translațională a medicinei și posibilele evoluții ale acesteia. Având în vedere caracterul educațional de școală de iarnă se va insista mult asupra aspectelor practice și asupra interactivității întregului eveniment, iar conferința va fi prefațată de un curs de imunologie fundamentală, extrem de apreciat de participanții la edițiile anterioare.

Pe parcursul a patru zile, între 20-23 februarie 2020, Conferința “Imunoterapia cancerului” se desfășoară, ca și în anii precedenți, la hotel Timișoara și adună laolaltă oncologi din toate colțurile țării. Anul acesta am invitat din nou personalități de marcă ce vor evidenția progresele rapide ale terapiilor imune, sub forma unor prelegeri și discuții interactive. Sunt anunțate oficial patru dezbateri incendiare, în care combatanții vor lupta cu îndârjire pentru supremația propriilor convingeri. Desigur, orice alte dezbateri la sfârșitul prelegerilor sunt binevenite.

“A treia oară e cu noroc”, spune un vechi proverb. S-a menținut tendința ultimelor ediții în care tot mai mulți colegi ni s-au alăturat, în calitate de participanți sau speakeri. Anul acesta avem 66 speakeri și aproape 400 de participanți înscriși a declarat Conf. Dr. Șerban Negru, din partea Asociației OncoHelpPersonalități de marcă din domeniul oncologiei medicale românești și internaționale sunt invitate să susțină prelegeri, precum și prezentări interactive – astfel încât participanții vor avea ocazia de a împărtăși idei și exemple de bună practică. Pe lângă prelegerile științifice, evenimentul va include și expoziții de prezentare a produselor farmaceutice utilizate în terapia oncologică.

Imunoterapia reprezintă cel mai nou tratament inovator în lupta împotriva cancerului. Prin imunoterapie este activat sistemul imunitar al pacientului bolnav de cancer, astfel încât acesta devine capabil să recunoască celulele tumorale și să le distrugă. Se anticipează că, în viitor, imunoterapia oncologică va ocupa rolul principal în planul de tratament al mai multor forme de cancer, în timp ce modalitățile tradiționale de tratament  – chimioterapia, radioterapia sau terapiile țintite – vor ramâne pe plan secundar.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share