Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Mesajul unui profesor despre HAOSUL din educație: Tabletele mult promise sunt bune pentru video call!

Rodica Nina Secelean, educator – profesor pentru învățământul preșcolar, a transmis un mesaj pe pagina personală de facebook, în care își arată revolta, nemulțumirea și ”neputința” de a mai fi profesor în situația în care elevii, profesorii și părinții au fost ”forțați” să învețe online, de acasă, dar fără a se gândi cineva dacă acest lucru este posibil, sau cum se face?!

Despre neajunsurile unui sistem de învățământ ”gratuit” care a fost dintotdeauna ”sublim, dar lipsește cu desăvârșire”, în ochii celor care ne conduc după sloganul ”Doar promisiuni și vorbe deșarte care să aducă voturi”.

Mesaj integral:

”A venit rândul ministeriabililor să îi blagoslovesc. Acum câteva minute mi s-a umplut paharul. Și dacă nu spun ce am de spus, mă sufoc.
De 30 de ani aștept să se întâmple ceva în acest sistem a cărui parte activă sunt. De 30 de ani, fiecare schimbare de guvern ne-a fericit cu alt ministru și alte reforme. Uneori, același guvern ne-a fericit cu 2-3 miniștri pe sistemul “fără număr”. Cei mai mulți profesori universitari ca Marga, Miclea, Andronescu (jur că nu mi-i amintesc pe toți), alții nedefiniți că Funeriu, iar ultima, dar nu cea din urmă, Anisie, provenind din preuniversitar. Sincer, nu prea mi-am făcut speranțe, dar am fost trasă de urechi că eram Toma Necredinciosul, si i-am acordat credit. N-a durat decât până și-a închinat mandatul părinților și elevilor. Au urmat o serie de acțiuni care nu numai că ne-au năucit pe toți, dar ne-au și băgat în ceață, dar ne-a arătat că doamna avea orice intenție, numai de a face ceva constructiv, nu. Ascultat pe la uși, luatul cu asalt al unui profesor în plin proces instructiv-educativ, umilirea cadrelor didactice, m-au făcut să înțeleg că singura preocupare a noului ministru era colectarea de voturi pentru partidul domniei sale, ceea ce, din punct de vedere politic, este de admirat.

Dar pe mine ca profesor asta mă lasă rece. Pe mine mă interesează că un mare număr de copii nu dispun de mijloacele necesare învățării la distanță. Tabletele mult promise sunt bune pentru video call, dar pentru redactarea unor teme, referate, prezentări…nu prea. Pentru acestea este nevoie de unități PC sau de laptop. În plus e nevoie de o multifuncțională. Nu obligatoriu, dar ar fi ideal. Cel mai important este însă ca aceste mijloace să aibă programe de operare preinstalate, cu licență, iar dacă au sisteme free, Linux, Ubuntu..copiii să știe să le utilizeze. Este valabil și pentru profesori. Nu văd de ce ar trebui să știu eu să folosesc platforme educaționale, să creez jocuri și activități interactive online, atâta timp cât eu la școală/grădiniță NU AM nicio dotare de secol XXI. Personal, am instalat internet pe banii mei, calculatoare (3 buc) din banii mei, televizoare din banii mei, DVD – player din banii mei, imprimantă și multifuncțională din banii mei, videoproiector, tot din banii mei. Acum, acasă lucrez pe echipamentele mele, curentul meu, netul meu. Este ok ! Nu mă plâng, dar m-am cam săturat să fiu folosită drept scut pentru neputința ministerului de a-și face treaba. Au trecut două luni și noi încă auzim că se vor lua măsuri și că ministerul moare de grija copiilor și a noastră. Deocamdată știm doar că vom avea examene de EN și BAC în condiții de siguranță (care sunt acelea concret, habar nu avem nici noi, dar nici ministerul). Astăzi aflu că ministresa mea a avut o videoconferință cu învățătorii din Sibiu. Sehr schön! De ce nu cu cei din Vaslui? Sau cu cei din Tulcea? Sau cu cei din Teleorman? Sau cu cei din Suceava? Aflu cu stupoare că dacă elevii nu au mijloacele necesare pentru a participa la lecții la distanță, profesorul/învățătorul/educatoarea să își ia bocceluța în băț și să meargă din poartă în poartă să facă…ce? Sunt colegi care fac asta de două luni, dar, pentru numele lui Dumnezeu, suntem în secolul XXI și cică suntem țară membră a UE.

Dar minunile nu se termină aici. Într-un interviu acordat la Realitatea (Dacă nu e DIGI, e Realitatea) aflu că părintele trebuie să își dea acordul pentru calificativul/nota pe care profesorul îl/o acordă elevului.
???????

Adică….Exercițiu de imaginație:
Doamna își ia teancul de cărți, laptopul , telefonul cu date mobile, eventual și o imprimantă, adidași sau cizme de cauciuc, după caz și pleacă la drum. Se roagă la Dumnezeu să aibă semnal și curent!! Ajunge, bate la poartă și se roagă de Gigel și de mama lui să o lase să îi predea fotosinteza. În timp ce ea vorbește, Gigel se joacă cu pisica, mama dă mâncare la găini și intră în casă tocmai la timp ca să rezolve cu Gigel o temă pe care doamna îi dă un…B. Haida, de!! Cum așa? De de nu FB? Oameni buni! Suntem nebuni?
Suntem într-o situație nouă, fără precedent, dar atâta bâlbâială este impardonabilă. Unde sunt experții în “Românie educată “? Unde este Ștas? Unde sunt deștepții care se băteau cu pumnii în piept că fac și dreg? Unde sunt evaluatorii ARACIP să le dăm în cap cu toate criteriile lor de evaluare a unităților școlare? Unde sunt sindicatele a căror datorie era și este să vegheze la respectarea legii și a drepturilor membrilor lor de sindicat care, ce să vezi, sunt 99 % profesori?

Când o să înțeleagă toți miniștri și toți trepădușii din minister că elementul cheie al sistemului este corpul profesoral?
Când o să se înțeleagă că pentru a cere trebuie mai întâi să dai?

Ca să îmi ceri să fac lecții pe calitate la distanță, în mediul virtual, ar fi trebuit să mă pregătești. Nu acele cursuri de doi lei din facultate, nu acelea de un leu plătite din buzunarul meu cu sute de lei, în cea mai mare parte în contul unor asociații obscure fără nicio legătură cu educația, dar având rude “la Ierusalim” vorba românului, ci cursuri ținute de profesioniști plătite de tine, drag minister, pentru că este în interesul tău să ai oameni de calitate, care să pregătească oameni de calitate.

Cum să îmi ceri mie calitate când mă obligi să fac “evaluări prietenoase” și, mai nou, să cer aprobare pentru nota/calificativul dat de mine în baza unor criterii stabilite în conformitate cu programa școlară și particularitățile de vârstă și individuale ale elevilor mei?
Cum să îmi ceri să fiu demn când tu îmi calci demnitatea în picioare cu nonșalanță și nu iei poziție când sunt umilită și arătată cu degetul ca un răufăcător?
De ce nu faci o selecție a corpului profesoral pe criterii corecte?
De ce îmi ceri mie să respect legea când tu ești primul care o încalcă?
Mai sunt aproape patru luni până în septembrie.
Ai luat măsuri sau vreo decizie care să mă asigure pe mine și pe părinți că în noul an școlar vom avea 10-12 copii în clasă?

Te-ai asigurat că vei avea destui profesori sau, măcar ai idee de unde vei lua acei profesori?
Ai căutat sau măcar ai un plan pentru suplimentarea spațiilor școlare în condițiile în care vei avea mai multe, mult mai multe clase?
Te-ai asigurat că ai fonduri (vezi? Dacă te gândeai la sistem cereai acei 6% din PIB) pentru asigurarea igienei și siguranței copiilor și personalului din școli?
Nu!
Doar promisiuni și vorbe deșarte care să aducă voturi.
Dar timpul compromisurilor a trecut. Nu cred că oamenii vor mai accepta rolul de pioni de rezervă pe o tablă de șah găunoasă. În septembrie părinții vor dori să își aducă copiii în școli sigure, cu profesori bine pregătiți, motivați să își facă treaba cum trebuie.
Tic-tac!
Timpul trece mai repede decât am vrea noi, iar oamenii vor fapte, nu vorbe.
Iar profesorii vor respect și respectarea legii.” Rodica Nina Secelean, educator – profesor pentru învățământ preșcolar

Citește și:

Ministrul Hapciu: Strănutul a devenit penal. Deja este prea mult – nu putem respira în pungă


O echipă de filmare atacată la Dortmund, mii de oameni la Stuttgart, arestări la Berlin


Cât de liberi vom fi dupa 15 mai. Măsurile propuse de Guvern – DOCUMENT


Cât de prost să fii ca să vorbești despre măști!? Atât cât trebuie


„Suntem luați pe timp de noapte din case și duși la spital cu forța. AJUTOR!!!


Declarații șocante! Teste CORONA pozitive la o capră și un fruct – video


Vineri, 15 mai, se redeschid toate parcurile. Unele au fost deja deschise. Află condițiile.


S-a terminat bandalia? Alexandru Rafila spune că al doilea val va fi așa și așa, mai la iarnă


Noua Declarație a Drepturilor Omului. Nu vreau pașaport ca să-mi sărut copilul!


Nu înțeleg de ce nu poți ieși din localitate. Adică în afara localității stau virușii în „cohorte” și te atacă? 


Dictatura politico-medicală are o spoială de știință – Dr. Vasile Astărăstoae: video


Mi-a fost falsificat testul. M-au internat fără voia mea- acuză managerul Spitalului Județean


Dr. Răzvan Constantinescu spune că sunt mai mulți doctori decât pacienți. ”Unii se maimuțăresc în costume de scafandri spațiali”


Distrugerea bisericii și a libertății de conștiință – Fenomenul Pitești-Stanford 2


Învățătoarele aduc de acasă pâine, margarină, gem și suc de mila pruncilor. Pandemia minții

Profetiile stiintifice despre societatea post-coronavirus. Adevaratul scenariu in cinci etape

Planul unor minți bolnave:

Medic american afirmă pe un post TV că totul este o escrocherie


Exclusiv- ULTIMA ORĂ -Cel mai important editorial al acestor vremuri:

Distrugerea bisericii și a libertății de conștiință – Fenomenul Pitești-Stanford I

Epidemiolog renumit către Angela Merkel: ”numărul deceselor Covid este fals”

Citește și:

Noua Declarație a Drepturilor Omului. Nu vreau pașaport ca să-mi sărut copilul!

Criza actuală între o boală a trupului sau invenția unor minți bolnave:

Dr. Rashid Buttar afirmații devastatoare despre situația actuală: ”Fauci a ajutat la crearea Covid 19”

O sinteză completă a pierderii libertăților, poate cea mai gravă din istorie:

O erodare a libertăților nemaivăzută de la Al Doilea Război Mondial

Europa fierbe:

Proteste sâmbătă în Germania:“Libertatea nu e totul, dar totul fara libertate e nimic”


Suedia a reușit fără izolare. Experimentul dă semne că merge


Virusul se stinge singur. În câteva zile ne reluăm viața socială, declară imunologul Le Foche

Distribuie acest articol Oficial Media
Share