01/12/2020

Alain DELON: Totul în viață îl datorez femeilor!

În mai mult de 6 decenii, starul francez a strălucit în roluri cu interpretări memorabile, în filme care rămân în istoria cinematografiei mondiale. Viața lui particulară rămâne o poveste de film, ce începe cu a fost odată…”,dar care nu se termină cu happy-end.

 

Alain Fabien Maurice Marcel Delon s-a născut în 8 noiembrie 1935, Sceaux, Seine, Franța. N-a fost un copil răsfățat. A trăit într-o familie dezorganizată și a fost lipsit de afecţiune. După divorţul părinţilor, nimeni nu s-a ocupat de educaţia lui. Înscris la o şcoală comunală, este trimis acasă pe motiv că are o purtare incalificabilă deoarece bătuse un băiat. În timpul liceului, hotărăşte cu încă un coleg de internat, să fugă în America. Toată aventura se termină la comisariatul poliţiei franceze. Tatăl său vitreg hotărăşte să-l pună să muncească la fabrica de mezeluri unde avea să devină specialist în fabricarea cârnaţilor. Pereţii mezelăriei îl determină să evadeze. Avea 16 ani, descoperă bicicleta, îşi doreşte să devină ciclist. Nu-l ține mult noua pasiune, aşa că se înrolează ca să plece în Indochina, atras de exotismul afişelor. Cinci ani trăiţi acolo, printre arme şi lupte, clănţănindu-i dinţii de frică, rămâne cu amintiri care îl marchează profund. Părăseşte postul de santinelă la un moment dat şi totul se termină cu 45 zile de carceră. Întors la Paris, într-un bar, o întâlneşte pe actriţa Brigitte Augier, care-l ia acasă la ea, ca să-i facă menajul. Îmbăiat şi parfumat, tânărul Alain se întoarce în stradă. Acolo era o lume care-l atrage pentru că se întâmplau atâtea… printre cei certaţi cu legea de care se simțea atât de aproape. Apoi, și-a dorit să fie polițist nu actor, dar soarta a vrut altfel.

Are noroc! Soţia regizorului Yves Allégret căuta un tânăr, bine dotat din punct de vedere fizic, pentru un rol în filmul “Când se amestecă femeia”. “Cinematograful, – mărturisea Alain Delon peste ani – mi-a căzut în cap deodată”.

Avea 23 de ani când a debutat în lumea filmului, iar ascensiunea sa a fost rapidă. Nu avea școală de actorie de film, dar avea acea frumusețe masculină, mult farmec și acel ceva specific actorului de film, “care dă bine pe peliculă”. Este acel “ceva” cu care s-a născut, pe care nu-l poate cultiva în nicio școală de actorie. Era de ajuns, ca numele său să apară pe afiș, succesul filmului era asigurat. A fost remarcat încă de la început de către producătorii de film de la Hollywood. Deși i s-a oferit șansa de a fi distribuit într-unul dintre filmele lui David O. Selznick, Delon decide să-și înceapă cariera în Franța, unde se lansează în 1957, în filmul “Quand la femme s’en mêle”. „În prima zi de filmare, regizorul a venit şi mi-a spus: «Ascultă, Alain, îţi voi spune ceva foarte important: fii ceea ce eşti! Priveşte cum priveşti, spune cum spui tu. Fii tu însuţi şi nu juca! Trăieşte!» (… ) Acest sfat m-a urmărit toată viaţa“.

De-a lungul carierei, Delon a lucrat cu regizori celebri: Luchino Visconti, Jean-Luc Godard, Jean-Pierre Melville, Michelangelo Antonioni și Louis Malle.A fost comparat cu actori francezi celebri ca: Gérard Philipe și Jean Marais, precum și cu actorul american James Dean.

Regele cinematografiei franceze își găsește aleasa inimii

Bărbatul frumos și fatal din zodia Scorpion, care a îndurerat multe inimi, s-a îndrăgostit într-o zi de o încântătoare prinţesă cu ochi albaştri, pe care o chema Romy Schneider. Rosemarie Magdalena Albach Schneider s-a născut în 23 septembrie 1938, la Viena. Exact ca în basme, le era dat să se întâlnească: prințesa cu regele.

Un regizor francez, admirator al lui Romy Schneider o angajează pentru rolul dintr-un film în care mama vedetei strălucise, “Liebelei”, capodopera lui Max Ophüls, şi-i trimite biletul de avion. Lui Alain Delon îi revine misiunea să o aştepte la aeroportul Orly din Paris, iar parola era “Christine”. El îi văzuse filmele, însă ea nu-l cunoştea. El îşi imagina că se întâlneşte cu o “gâsculiţă blondă cu fumuri de vedetă”, dar şi-a schimbat atitudinea când a întâlnit-o pe fata timidă şi discretă. Surpriza fusese de ambele părţi. Tânărul arogant, antipatic, infatuat i-a oferit cu rigitate buchetul de flori, iar prinţesa caldă, fermecătoare, l-a sărutat. Aveau roluri într-un film cu o poveste romantică ce abia începuse în viaţa lor.

Părinţii lui Romy Schneider făceau parte din vechea aristocraţie vieneză, cu blazon la poarta casei. Tatăl fetei părăseşte familia pentru o actriţă mult mai tânără decât el, iar fata ajunge într-un pension de la Salzburg, condus de călugăriţe; aici învaţă, printre altele, limba engleză. E adolescentă şi o interesează totul, iar viaţa din jurul ei i se pare un spectacol fascinant. Are 14 ani, vârsta elanurilor nelămurite, a frământărilor lucide, a sentimentelor ce lasă urme în suflet. “În acel moment, la moartea bunicii mele (mama tatălui ei, care avea 106 ani), eu mi-am pierdut copilăria. Din ziua în care am văzut de aproape moartea, eu n-am mai uitat-o; singurul lucru de care mi-e frică,” povestea la un moment dat cunoscuţilor.

Mama lui Romy, actriță, visează pentru fiica sa o viaţă îndestulată şi liniştită, departe de lumea artiştilor. Dar destinul vrea altceva pentru fata ei, mai ales când primeşte un rol într-un film pentru care era nevoie şi de o adolescentă, se prezintă pe platoul de filmare cu fiica sa. Producătorii sunt încântaţi de frumuseţea fetei. Adolescenta privise cu interes filmele părinţilor ei, însă n-avea noţiuni de actorie de film. Cu toate acestea, debutul ei este un succes, în filmul “Când liliacul înfloreşte” (1955).

Avea 15 ani când porneşte în lumea agitată, periculoasă, plină de capcane şi riscuri a filmului. Succesele continuă, iar Romy este entuziasmată de noua ei profesie. Era extraordinar de frumoasă şi este distribuită în roluri de filme cu scenarii inspirate din poveşti romantice, din epoci trecute, cu prinţi, prinţese, regi, regine. Cucerește inimile spectatorilor. Îmbracă rochii cu falduri, dantele, volănaşe, umblă prin palate, mări albastre, gondole veneţiene.Devine celebră, milioane de fani din întreaga lume îi scriu, cerându-i autografe şi fotografii. Filmele în care joacă sparg box-office-urile. Însă Romy se simte prizonieră în personajele ce întruchipează figuri aristocratice, vrea să joace şi altceva. I se atribuie idile de moment cu actorii din filmele unde joacă, dar acestea nu sunt decât poveşti publicitare. Mama sa veghează drastic asupra vieţii ei sentimentale. În urma filmelor de mare succes unde o interpretează pe împărăteasa Sissi, criticul Paul Reboux îndrăzneşte să catalogheze succesul şi lansează în publicaţia de specialitate a Vienei sloganul: “Viena a trimis Hollywoodul la plimbare!”

Cei doi amorezi, veneau din două lumi difertite. Romy venea din lumea aristocratică a Vienei, unde Alain n-avusese niciodată acces. Ea făcea parte din lumea unde totul se desfăşura cu mult calm, eleganţă, opulenţă, respect, bune maniere, etichetă. El venea din lumea străzii Parisului, “Orașul Luminilor” de care ea habar n-avea. Însoţită de o guvernantă-cerber, aterizează la Paris. El trebuia să-şi uite copilăria, să ascundă adolescenţa frământată, Indochina şi puşcăria… Nu avea ce-i povesti, până la urmă, prinţesei. Că s-ar fi făcut de râs.

Filmul “Christine”, unde aveau roluri amândoi, era făcut aproape după originalul lui “Ophüls”. Din drama amară a lui Schnitzler, cineastul face un film despre povestea romantică scăldată într-o aură poetică de un farmec inefabil, dintre ofiţerul Fritz şi Christine, fiica unui muzicant. Prezenţa încântătoare a celor doi actori tineri,- Alain şi Romy- și jocul lor sincer, modul cum ei redau perfect drama îndrăgostiţilor pe ecran, asigură succesul la public al filmului. Cronicile sunt îngăduitoare.

Idila tinerilor Alain-Romy începe atunci, în Europa anilor ’50-’60, marcată de o atmosferă tulbure. Alain nu mai stătea printre vagabonzii Parisului, n-a mai alergat după fete, după ce a întâlnit-o pe Romy. Declara peste tot, pe la prieteni, prin presă: „Romy e genul de fată cu care ai dori să te căsătoreşti”. Vizitează împreună muzeul Louvre, merg la expoziții, frecventează sălile de concerte. Nu le lipsea martorul dragostei: guvernanta care o suna zilnic pe mama actriţei, la Berlin, pentru a-i da raportul. Romy Schneider turnează film după film, popularitatea-i creşte, are succes la Paris. Orson Welles, Visconti îi oferă roluri în filmele lor. “Pentru mine Parisul înseamnă mai întâi Alain”, declara actriţa prin interviuri.

După o logodnă lungă, mirele dispare de la nuntă

Dragostea le umple întreaga fiinţă, iar filmele le ocupă viaţa şi timpul liber. Nici distanţele nu-i mai sperie. Se duc acolo unde primesc roluri.“Băiete, sunteţi prea tineri pentru mariaj,” îi spune Magda Schneider lui Alain când acesta o cere prima dată pe Romy de nevastă. Romy și Alain știau totul unul despre celălalt: care le sunt limitele, ce sunt în stare să facă, de ce le este teamă. Eterna logodnă continuă cu stări conflictuale declanşate de crize de gelozie. Ea a încercat să se sinucidă, cu un tub de veronal, când s-a simţit trădată de Alain. Apoi l-a iertat. După scene multe cu dese certuri, împăcări, hăţuieli, sărutări, hotărăsc să se căsătorească. Mama actriţei, grijulie pentru respectabilitatea ei burgheză, era exasperată de bârfele scandaloase despre fata ei, care circulau pretutindeni pe unde se ducea. “Urma să anunţăm căsătoria– îşi aminteşte Alain Delon – tatăl meu vitreg, patronul lanţului hotelier «Blatzheim» convocă presa în vila de la Lugano, într-un fast pe care n-am să-l uit niciodată. Eram tineri, înflăcăraţi, ne iubeam, dar obiectivul nostru era cariera. Mi-am dat seama ce forţă are în ea, când, la îndemnul lui Visconti, am hotărât să apărem amândoi într-o scenă din piesa «Ce păcat că-i târfă» a lui John Ford. Am înţeles atunci că destinul ei era să devină o mare actriţă, nu o doamnă Delon. Carierele noastre ne devorau. De la logodna noastră trecuseră cinci ani”.

Martorii fuseseră aleşi, anunţul publicat, presa anunţată, totul era pregătit, însă, în ziua nunţii, mirele dispare, lăsând o misivă laconică: “Tu eşti prea bună pentru mine”. Totul părea misterios și prea ciudat. Adevărul dureros se ascundea după lacrimile din sufletul ei. Logodnică de-a pururi, nevasta celui adorat – niciodată… Nimănui nu-i venea să creadă cum totul se sfârșise dintr-o dată. Iubirea lui a fost devorată de succesul pe care-l avea ea în lumea filmului. N-a suportat ca ea să fie mai celebră decât el. Frumoși erau amândoi. De atunci pentru Romy s-a năruit o lume, însă aristocrată fiind, are puterea să reziste, să meargă mai departe.

Mirele fugise în Mexic cu Nathalie, (Francine Canova), o actriţă cu care se va căsători în august 1964, la un an și ceva după despărțirea de Romy. Cei doi semănau ca două picături de apă, aveau firi brutale; convieţuiau fără tandreţe şi fără momente de visare. Un mariaj care se consumă între scenele cu vase sparte, obiecte aruncate unul spre celălalt, vorbe grele, focuri de armă. Divorţează după cinci ani. Unicul lor băiat, care dorea să le calce pe urme, în lumea filmului, debutează mai întâi ca inculpat, bun exemplu în cronica judiciară, nu în film.

După fuga lui în Mexic, Romy şi Alain s-au despărţit. Orgoliul lor era mare, ambiția pentru cariera era imensă, iar dragostea încă le ardea sufletul, nu le părăsise inima. Figura unuia sălăşuia discret în mintea celuilalt. Alain îi cere regizorului Jaques Deray să-i distribuie pe amândoi în acelaşi film. Spre surprinderea tuturor, Romy acceptă rolul în filmul “La Piscine”. Rămân un cuplu doar pe platourile de filmare. Trecuse ceva timp, parcă rănile se cicatrizaseră. Ea avea deja o familie. Se căsătorise cu un regizor german şi aveau împreună un băieţel, David.

Viaţa i-a despărţit pe nedrept, dar ei s-au atras magnetic pe platoul de filmare. Reîntâlnirea foştilor iubiţi pe platourile de filmare alimentează prima pagină a ziarelor de scandal. Puteau fi amanți. În timp ce gloria o urmăreşte tot timpul, viaţa personală a lui Romy Schneider este o ruină. Divorţează de soţ, îşi răscumpără copilul (cu milioane de dolari), care va muri într-un accident; pierde un rinichi într-o operaţie, se recăsătoreşte cu secretarul ei personal, naşte o fetiţă, divorţează iar. Stabilise toate detaliile cu producătorul ei, Laurent Pétin, omul care trebuia să-i devină al treilea soţ, pentru începerea filmărilor “Unul contra celuilalt”, unde îl avea partener tot pe Alain Delon. Însă, în seara de 29 spre 30 mai 1982, pe când desena ceva pentru fetiţa ei, suferă un stop cardiac.

Zdrobiţi de durere în urma ştirii morţii actriţei, aleargă toţi la reşedinţa Saint-Germain-en-Laye. După o oră de stat lângă trupul ei neînsufleţit, Alain Delon lasă o scrisoare pentru a fi citită la înhumarea micuţei sale “Pupeele” (din lb. germ. Die Puppe – păpuşă) aşa cum o alintase cândva: “Tocmai am privit-o. Chipul ei era senin. Acolo unde este, ea şi-a găsit cu siguranţă liniştea. Oboseală, criză cardiacă, în realitate e vorba de inima unei mame care a cedat. E a începuse să moară când l-a pierdut pe David. De atunci, salva aparenţele. În intimitate se prăbuşea. Viaţa lui Romy a fost extraordinară, dar nu în sensul fericit al termenului. Destinul îi lua cu o mână tot ce-i dăruia cu alta. Preţul gloriei l-a plătit scump. Pentru mine, ea reprezintă 25 de ani din viaţa mea, din cariera mea, din inima mea, care dispar dintr-o dată. Amintirea pe care o păstrez despre ea? Ooo, nu e cea din film, de la o serată, dintr-o călătorie sau în urma unui succes… Este surâsul ei. Acela a lui Romy strălucind de viaţă, care o ilumina, o trasfigura. Surâsul sufletului ei!”  (Sursa: Constantin Popescu – Cupluri celebre din lumea filmului)

Alain Delon a  fost un Don Juan toată tinerețea sa. Se povestește că în timpul relației cu Romy Schneider, Alain Delon ar fi avut o aventură cu actrița germană Nico (Christa Päffgen) de unde ar fi rezultat un fiu, pe care l-a crescut părinții lui Delon o vreme. La 13 august 1964 Alain Deloc s-a căsătorit cu Nathalie Barthélemy. Fiul lor Anthony Delon s-a născut în septembrie. Cuplul a divorțat la 14 februarie 1969. În 1968, în timpul filmărilor la Jeff, Delon a cunoscut-o pe actrița franceză Mireille Darc, cu care a avut o relație de 15 ani, până în 1982. În 1987 a cunoscut-o pe Rosalie van Breemen, manechin din Olanda, în timpul filmărilor la videoclipul cântecului său, “Comme au cinéma”.  Și din această relație au rezultat doi copii, Anouschka și Alain-Fabien. Relația lor s-a sfârșit în octombrie 2002.

Filme, premii, onoruri

Șase decenii în care a strălucit pe marile ecrane, în roluri memorabile din filme care rămân în instoria cinematografiei, iar numele său în eternitate: „Rocco și frații săi” (1960), „În plin soare”(1960), „Eclipsa” (1962), „Ghepardul” (1963), „Laleaua neagră” (1964), „Samuraiul” (1967), „Borsalino”(1970), „Notre histoire”(1984) sau „Pe cuvânt de polițist” (1985).

Pentru cariera sa în cinematografie, în 1977 Alain Delon primește Premiul César pentru rolul principal “Joseph Losey” din filmul „Mr. Klein”, iar interpretarea rolului „Bertrand Blier” din „Notre Histoire” îi aduce în 1985 premiul pentru cel mai bun actor. În 1991, este decorat cu Legiunea de onoare, cea mai înaltă distincţie în Franţa, iar în 1995 la Festivalul de la Berlin i s-a acordat Ursul de Aur onorific.

La 81 de ani, starul francez vine pentru prima dată în România, în 2017, ca invitat special, la Festivalului Internațional de Film Transilvania” de la Cluj Napoca, unde i se decernează premiul pentru întreaga activitate.  La conferința de presă, a spus printre altele: „Totul în viaţă îl datorez femeilor. Ele m-au creat, ele au făcut din mine un bun actor. Mereu am vrut să citesc în ochii femeii iubite că sunt cel mai bun, cel mai important, cel mai puternic. Femeia a fost motivaţia mea“.

Foto: Cinemagia

Distribuie acest articol Oficial Media
Share