La începutul anului 2007, odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, montaniarzii dâmbovițeni grupați în jurul Asociației de Turism Chindia au inițiat TOP 27, topul cuceririi celei mai înalte cote din fiecare țară a UE. La 1 iulie 2013, prin intrarea Croației în UE, TOP 27 a devenit ca obiectiv montan, TOP 28.
În perioada 31 iulie – 3 august 2015, o echipă formată din: Nicu Posta, Ileana Bocanciu, Ionel Glodeanu, Marius Prundaru și Nicușor Tudosă a plecat pe traseul Târgoviște–Oradea–Debrecen (Ungaria)–Košice (Slovacia)–Stará Lesná (aprox.1000 km) și s-a cazat în Rijo Camping, la poalele vârfului Lomnický štít (2634 m). Acesta este al doilea vârf ca mărime din masivul Tatra, dar este cel mai vizitat, deoarece pe vârf se află și o stație meteo, iar accesul se poate face și cu telecabina.
Membrii echipei au fost imediat contactați de conducerea agenției Mountain Pro Guiding stabilindu-se, pentru a doua zi, o oră de întâlnire extrem de matinală (ora 4:45 – ora locală) la intrarea în localitatea de acces spre zona montană. Duminică dimineața, la ora convenită, în parcarea din Tatranská Polianka, cei cinci montaniarzi dâmbovițeni au fost preluați și transferați cu un microbuz (contra cost) de la altitudinea de 1005 m, pe un drum plin de serpentine, în parcarea hotelului Sliezsky Dom (1670 m) unde s-au întâlnit cu ghizii Kuro și Jano cu care vor urca spre vârf. A urmat o verificare riguroasă a echipamentului de specialitate (cască, ham, carabiniere, bocanci etc.), iar la ora 5:30 s-a dat startul în marea încercare a zilei. Traseul urmează, pentru primele 30 de minute, frumoasa vale Velická (Velická Proba), trece pe lângă lacul glaciar cu același nume (Velické Pleso), apoi intră în zona alpină propriu-zisă. Se procedează la legarea în coardă a echipelor (echipa 1-Kuro, Ileana, Marius, Nicu / echipa 2–Jano, Ionel, Nicușor) și, într-un ritm extrem de susținut (justificat de o prognoză meteo care anunța ploaie în jurul orei 14:00), începe urcușul accentuat, pe poteci nemarcate, dar relativ vizibile, până într-o șa înaltă (Sedjelko nad Kotlom–2425 m). O splendidă imagine ne este oferită, pe versantul opus urcării, de uriașa „găoace” (un circ glaciar) a muntelui Gerlachovsky (Gerlachovsky Kotol), locul unde peste 1400 de plante endemice se dezvoltă într-un areal specific. Aici începe adevăratul labirint, o succesiune de coborâri-ocolișuri-urcușuri care ne scot, cam în două ore, pe cel mai înalt vârf al Slovaciei, dar și al Carpaților, pe vârful Gerlachovsky, la 2655 m, lângă crucea metalică care marchează această cotă. Ne îmbrățișăm, se fac fotografii, se consemnează în registrul aflat într-o cutie metalică, ne odihnim puțin și ne refacem forțele consumând lichide și alimente energizante.
Ploaia așteptată mai târziu apare acum și ne alungă de pe vârf. Există o regulă foarte clară, respectată de toate grupurile de turiști: urcarea se face pe valea Velická (Velická Proba), coborârea se face pe valea Batizovská (Batizovská Proba): inițial, pe o lungă porțiune aproape verticală, ajutați de lanțuri metalice, apoi pe lângă vale, pe lespezi umezite de ploaie, prin zone cu grohotiș. După aproximativ 30 de minute reapare soarele, iar stânca începe să se usuce. Totuși, greul nu a trecut: urmează câteva săritori uriașe, cu traseul amenajat cu trepte metalice, gen „via ferrata”, săritori care duc spre zona inferioară a văii unde limbile de zăpadă sunt încă la ele acasă.
După aproximativ 3 ore de coborâre, ajungem pe morena glaciară din valea Batizovská (Batizovská Proba), iar după 30 de minute urmează o necesară relaxare (inclusiv o porție de înot) în zona lacului Batizovská (Batizovské Pleso) la altitudinea de 1884 m. Oboseala își spune cuvântul, iar ultima porțiune de coborâre lină spre Sliezky Dom (1670 m) se face în pas domol, cu gândul la greaua ascensiune făcută cu câteva ore înainte.
Un nou reper al alpinismului european a fost atins de montaniarzii dâmbovițeni. În cadrul TOP 28 vor urma noi expediții în această „vară fierbinte“. În perioada 20-30 august 2015 era programată ascensiunea pe celebrul Mont Blanc (4810 m), însă datorită căldurilor uriașe din întreaga Europă, pe Grand Couloir–calea de acces spre Refugiul Gouter (3817 m)–sunt avalanșe zilnice de… pietre, iar autoritățile montane au interzis accesul, pe termen neprecizat, spre vârf. În aceste condiții, echipa de „dinozauri“ din Grupul de inițiativă Chindia Jurasic Park va pleca spre Slovenia pentru a cuceri vârful Triglav (2863 m) și spre Croația pentru a urca (probabil în premieră românească) vârful Dinara (1830 m). Ambele vârfuri fac parte din programul TOP 28.
Ca de obicei, simbolurile României, ale Târgoviștei și ale Fieniului, ale societăților comerciale care susțin material sau financiar activitatea noastră, vor fi la înălțime duse de o echipă de iubitori ai drumeției montane.
Nicolae POSTA
Coordonator Chindia Jurasic Park
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Silvicultorii protestează la Guvern, vineri, 24 ianuarie 2025, alături de ceferiști, militari în rezervă, polițiști, mineri, siderurgiști, pensionari și alte categorii profesionale
Cel puțin 76 de oameni au murit în incendiul din Turcia la hotelul Grand Kartal din stațiunea de schi Kartalkaya din munții Bolu
Despre acuzațiile aduse lui Călin Georgescu și mama sa, Aneta Popescu, de către Florian Bichir
Miliardarii lumii și-au crescut averile în anul 2024. Cine sunt cei mai bogați oameni de pe planetă
Programul Prima Seră. Care sunt condițiile pentru a primi 200 de mii de euro de la stat și cine se poate înscrie
Un bărbat a fost găsit fără viață dar și fără mai multe organe pe malul unui lac din Cluj
LIFE STYLE
Cum să depășești obsesia pentru greutate sau presiunea de a avea un corp ”perfect”
Ce înseamnă o farfurie IDEALĂ și una de SLĂBIT – Mihaela Bilic
Lucrurile bune se întâmplă atunci când ai încetat să le aștepți
Fă dragoste doar cu cine îți mângâie sufletul
Lună plină în Rac, 13-14 ianuarie 2025: Suntem încurajați să ne concentrăm pe noi moduri de a gândi și de a fi
DESTINATII
5 avantaje surprinzătoare ale asigurării de călătorie pentru vacanțele tale
Plan de măsuri pentru a evita situațiile cu impact negativ asupra turiștilor care vor ajunge în stațiunile hunedorene
Domeniului schiabil din Pasul Vâlcan se poate finaliza cu fonduri europene
Importanta asigurarii de calatorie pentru vacantele tale in tari straine
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Alianța va continua să pledeze pentru sănătatea femeilor în 2025
Tonic general al organismului – Apa cu miere vă ajută să vă restabiliți sănătatea
Cum să prevenim alergiile la copii – Mihaela Bilic
Prevenirea problemelor de vedere la copii: sfaturi esențiale
Ai grijă de organele tale, nu le mai speria
Spune-mi ce te doare și îți voi spune ce să iubești
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Aproape 11 milioane de lei, bani europeni, accesați de către Primăria Târgoviște într-o singură zi!
Târgoviștea se transformă cu bani europeni! Peste 25 de investiții majore cu o valoare de 450 de milioane de lei, fonduri nerambursabile
Program de vizitare la muzeele din cadrul Complexului Muzeal Curtea Domnească Târgoviște în perioada 24-26 ianuarie 2025