Vineri, 15 ianuarie 2021, de Ziua Culturii Naționale, Președintele României, Excelența sa Domnul Klaus Johannis, a premiat reprezentanți ai Culturii românești și instituții de cultură, care și-au făcut datoria și și-au îndeplinit misiunea.
Teatrul Național de Operă și Balet “Oleg Danovski” din Constanța a primit cu onoare și recunoștință Ordinul MERITUL CULTURAL în grad de COMANDOR.
Felicit pe toți cei ce au slujit cu dăruire și talent această instituție de tradiție și de prea mult timp încercată!
Mulțumesc Domnului ministru Bogdan Gheorghiu pentru încrederea acordată și Domnului vicepremier Kelemen Hunor, pentru că a salvat în anul 2010 această instituție condamnată la moarte!
Mulțumesc Domnule Președinte Klaus Johannis pentru această inițiativă care ne dă putere să trecem peste perioadele grele, sperând că avem un loc Bine susținut și Binemeritat în viețile oamenilor doritori de frumos.
Manager Daniela Vlădescu
“Savoir, penser, rêver. Tout est là.”
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Festivalul „DEVAră” – filme, concerte, prelegeri și expoziții în perioada 1-4 august 2024 la Deva
Consiliul Local Municipal Târgoviște, ședință extraordinară în data de 16 iulie 2024
418 de locuri de muncă vacante prin AJOFM Dâmbovița