Adormirea Maicii Domnului este praznuita pe 15 august. In aceasta zi sarbatorim atat moartea si ingroparea Maicii Domnului, cat si inaltarea ei la cer. Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo „adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: „Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Traditiei, adormirea Maicii Domnului a fost vestita de de Arhanghelul Gavriil. Sfantul Maxim Marturisitorul, cel care a redactat „Viata Maicii Domnului”, spune ca Arhanghelul Gavriil intinzandu-i ramura de finic, i-a grait: „Fiul si Domnul tau te cheama: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Astazi, asa cum ai umplut de bucurie pe locuitorii pamantului, asa vei bucura de ostirile ceresti prin urcarea ta, cea binecuvantata care ai facut sa straluceasca inca si mai mult sufletele sfintilor”, notează cretinortodox.ro
Daca in apropierea zilei Sfintei Marii infloresc trandafirii, este considerat semn ca toamna va fi lunga. In sudul tarii se angajau pandarii la vii si se luau masuri de protectie magica a podgoriilor impotriva pasarilor.
De pe 15 august se deschidea, in satul traditional, un important sezon al nuntilor, sezon care tinea pana la intrarea in postul Craciunului. In aceasta zi se organizau targurile si iarmaroacele de toamna.
Perioada dintre cele doua Santamarii, Santamaria Mare (15 august) si Santamaria Mica (8 septembrie), era considerata perioada cea mai potrivita pentru semanaturile de toamna.
–

EXCLUSIVE BREAKING NEWS
România se va confrunta cu un adevărat tsunami legat de pensii în doar câțiva ani
Un cuplu din Gorj și-a vândut bebelușul de 3 săptămâni pentru o mașină
Aurelian Cotinescu: Ce prevede reforma pensiilor magistraților
Aurelian Cotinescu: Plajele nu sunt de vânzare, sunt ale oamenilor
Cum să îți construiești un fond de urgență eficient? Pași și sfaturi practice
Proiecte de reducere a populației lumii – Află cum s-ar putea realiza
SPIRITUALITATE
Calugarul Simeon de pe muntele Athos, sfaturi pentru pacea sufletului
Sfântul Gherasim, tămăduitor de boli și suferințe
Cine sunt îngerii întrupați și care este scopul lor
Lev Tolstoi: Iubirea se dezvoltă prin suferință și auto-cunoaștere
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum să îți fortifici sistemul imunitar pe timp de iarnă?
Amigdalina (vitamina B17), un leac pentru cancer, blocat de industria farmaceutică?
Ceaiul de chimion – adjuvant în numeroase probleme digestive
Importanța formei de administrare pentru absorbția eficientă a vitaminelor
Etapele unui implant dentar – la ce să te aștepți și ce ar trebui să știi?
Sănătatea mintală nu mai poate fi separată de mediul digital iar hiperconectivitatea a devenit o nouă condiție socială
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
FESTIVALUL VEVERIȚELOR de la Buziaș EDIȚIA VIII
Cum tratam pe cai naturiste hipotiroidismul?
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei din Munţii Orăştiei