Ziua internationala a iei – simbol al feminitatii universale

Ziua Universală a Iei tradiționale românești a fost propusă, anul trecut, de comunitatea online „La Blouse Roumaine” ajungând să fie sărbătorită de românii de pretutindeni pe data de 24 iunie, de Sânziene. Astfel, în 2013, şase continente, 48 de țări, 109 localități şi 143 de evenimente au marcat această zi dedicată României şi românilor.

Într-o lucrare despre costumul popular din Republica Moldova apărută sub egida UNESCO şi semnată de Varvara Buzilă (lucrare numită chiar aşa: Costumul popular din Republica Moldova. Ghid practic), cămaşa este considerată cea mai importantă piesă a costumului popular românesc. Şi aceasta din mai multe motive. Ea păstrează vechea tradiţie, prin decorare subliniază diferenţele de vârstă, ocazii şi stare socială şi „determină compoziţia ornamentală a costumului, restul pieselor asociindu-se cu cămaşa, cu care trebuie în mod imperios să se acorde ca epocă, vârstă, ornamentică, cromatică”.

Potrivit aceleiaşi surse, „din punct de vedere lingvistic, românii au moştenit atât termenul latin ie, derivând din latinescul tunicae lineae (tunică subţire purtată pe piele), pentru cămaşa femeiască, cât şi un termen împrumutat de romani din fondul celtic şi anume camisa, atestat pentru prima oară în limba latină în secolul IV [menţionat, de pildă, şi în Glossarium mediae et infimae Latinitatis al lui Du Cange cu o serie de versiuni demonstrând o arie largă de folosinţă a obiectului vestimentar – n.r.], din care provine românescul cămaşă, denumind deci o piesă purtată în zonele mai reci ale Europei”. Astfel, în timp ce cămaşa are un înţeles generic, termenul de ie se aplică doar cămăşii femeieşti. „În cel mai vechi strat terminologic se înregistrează şi denumirea de cămeşoi, folosită pentru a desemna cămaşa purtată în toate zilele, atât de femei, cât şi de bărbaţi, în anumite zone, referindu-se la aşa-zisa cămaşă dreaptă sau cămaşă bătrânească, a cărei croială de factură arhaică precede pe scară istorică pe cea a cămăşii încreţite la gât, considerată a fi tipul cel mai vechi din România”, se arată în cartea citată mai sus.

Trei tipuri de cămăşi în portul feminin

În portul feminin se disting trei tipuri de cămăşi, în funcţie de croială: cămaşa „de-a întregul”, considerată cea mai veche, ia, sau cămaşa încreţită la gât, şi cămaşa cu platcă, influenţă a costumului orăşenesc. Platca era un dreptunghi de pânză, căptuşit de cele mai multe ori, amplasat în zona umerilor.

După unele surse, este aproape imposibil de determinat când a apărut primul tip de cămaşă, dar se consideră că acest tip de îmbrăcăminte ar fi putut să fie purtat de populaţia aparţinând culturii Cucuteni. Cămaşa este croită în formă de cruce, dintr-o singură bucată de pânză şi cu o deschizătură în partea de sus. Iniţial, cămăşile erau confecţionate din pânză de in sau cânepă, iar mai târziu din mătase şi bumbac. Acesta din urmă era folosit ca urzeală pentru bătătura de in şi cânepă, mai ales în partea de nord a ţării, în timp ce în sud cămăşile erau mai frecvent ţesute cu borangic. Faţa şi spatele cămăşii se numesc „stan”, iar partea inferioară „poale”. Stanul se confecţiona din două foi de pânză, iar mâneca din una. Sub braţ, cămaşa era prevăzută cu aşa numita „pavă”, care oferea comoditate în timpul mişcării.

Croială, ornamente, culori

Ia este, în fapt, o cămaşă tradiţională românească de sărbătoare, confecţionată din pânză albă, bumbac, in sau borangic şi împodobită cu mărgele şi broderii la mâneci şi la gât. Cum spuneam, croiala este relativ simplă: un dreptunghi de pânză, tăiat rotund în jurul gâtului şi întărit cu şnur răsucit. Mânecile sunt, de cele mai multe ori, încreţite atât la umeri, cât şi la încheieturile mâinilor. Este un tip de cămaşă scurtă până la talie, spre deosebire de cămaşa anterioară, mai veche, ce îmbrăca întregul corp şi se purta dedesubtul hainelor pentru a apăra corpul de „vrăji şi pericole”. Tehnica decorării iei s-a transmis de la mamă la fiică, fapt care a conservat tradiţia şi gustul de la o generaţie la alta.
 Motivele sunt stilizate, geometrice sau inspirate de natură. Se disting mai multe variante de bază în compoziţia decorului de pe mâneci: ie cu mâneci cu dungi verticale brodate (în râuri drepte), dungi oblice sau „ie cu stele”. Partea din faţă a cămăşii este şi ea bogat brodată, prin repetarea aceloraşi modele existente pe mâneci. Iile brodate cu „spic” făceau parte din costumul de nuntă din Moldova. Culorile folosite la broderie erau în două-trei nuanţe cromatice, de regulă, dar se broda şi cu o singură culoare, de obicei negru.

Femeile căsătorite şi cele în vârstă respectau anumite principii în realizarea costumului, preferând culori mai reţinute, modele de croială mai modeste şi un material ţesut mai simplu, în timp ce la fetele tinere culorile sunt deschise şi aprinse. Acestea din urmă nu-şi acopereau capul cu ştergarul de îmbrobodit (privilegiu rezervat nevestelor) şi nu purtau nici şorţ de protecţie din acelaşi motiv.

 sursa

Cristi Iordache

călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă

Distribuie acest articol Oficial Media