Sentința: Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță. Dacă nu își dă demisia, putem elibera, liniștiți, toți pușcăriașii - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Sentința: Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță. Dacă nu își dă demisia, putem elibera, liniștiți, toți pușcăriașii

Pentru Dragnea nu înseamnă nimic să conducă țara din poziția de suspect, de inculpat sau de condamnat definitiv. Dar pentru oricare cetățean cu mai mult de ”he he” pe hard, demisia președintelui PSD este iminentă. Sentința: Dragnea condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în primă instanță. Dacă nu își dă demisia, putem elibera, liniștiți, toți pușcăriașii. 

 

Sentința: Dragnea condamnat - Demisia -Oficialmedia

Reacții: ”Nu poate rămâne în fruntea Camerei Deputaților”

”Demisia este un cuvânt pe care nu are sens să îl mai pronunț eu pentru că domnul Dragnea, deja a doua oară condamnat într-un alt dosar pentru infracțiuni foarte grave, nu văd cum mai poate rămâne în fruntea Camerei Deputaților, cum mai poate rămâne în fruntea PSD”, a declarat Alina Gorghiu pentru PS NEWS.

Victor Ponta: „Când ai o funcţie publică sunt lucruri mult mai importante decât cariera personală / eu am demisionat atunci când am fost inculpat (pe nedrept) ca să salvez PSD, Guvernul şi regulile de drept în societatea românească / după a doua condamnare Liviu Dragnea trebuie să se retragă dacă îl interesează soarta PSD, a Guvernului şi a României.

După sentința în care Dragnea este condamnat, USR îi cere demisia

“Este inacceptabil ca un infractor cu două condamnări penale să rămână în una din cele mai importante funcţii de conducere ale statului şi să reprezinte România. Decizia ÎCCJ de astăzi este o dovadă că justiţia este independentă şi a rămas imparţială în ciuda presiunilor teribile exercitate de Liviu Dragnea şi de PSD în ultimul an şi jumătate”, se arată într-un comunicat transmis de USR, relatează Agerpres.

“Acest infractor nu mai are ce căuta la conducerea Parlamentului şi în nicio funcţie publică, iar PSD trebuie să renunţe la planul de anihilare a justiţiei iniţiat de Dragnea. Un partid condus de un infractor, care are şi alte dosare în curs, nu are legitimitatea de a modifica cele mai importante legi în domeniul justiţiei, cu scopul vădit de a subordona procurorii şi de a intimida judecătorii”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

Dacian Cioloș:

„Domnul Dragnea trebuie să părăsească viaţa publică. Un politician cu două condamnări în Justiţie nu poate să mai stea în fruntea României şi să dicteze politica penală a statului. Pentru binele acestei ţări, pentru a rămâne într-o ordine legală şi morală, şeful Camerei Deputaţilor trebuie să renunţe la orice pârghie de putere. Demisia ar putea fi o şansă şi a celor de la putere pentru a renunţa la manipulări, agresivitate şi polarizarea României doar pentru apărarea cu orice preţ a unui vătaf. România are şansa să revină la normalitate“, a scris Dacian Cioloş pe contul său de Facebook.

ÎCCJ – Joi, 21.06.2018 Sentința: Dragnea condamnat – Demisia

Magistraţii instanţei supreme au dat sentința: Dragnea condamnat la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedeapsa cu suspendare de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual. Magistraţii instanţei supreme au constatat, joi, încetarea procesului penal în cazul fostei soţii a lui Liviu Dragnea, Bombonica Prodana, şi plata unei amenzi de 1.000 de lei.

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share