Florina Mureșan, fost subprefect, în prezent consilier județean din partea Pro România Dâmbovița, a precizat astazi, în cadrul unei conferințe de presă, faptul că la nivel de societate ne confruntăm cu o discriminare între vaccinați și nevaccinați care nu se poate baza pe niciun cadru legal si constituțional. Mai mult, dacă măsurile restrictive vor continua, “lucrurile vor degenera”, așa cum este lesne de înțeles, din moment ce peste 70% din populația României refuză vaccinarea.
Declarații pe larg:
- “Vaccinarea este voluntară și nu există act care sa ne oblige.
- S-a interzis persoanelor nevaccinate să intre în spatiile publice, se interzice elevilor nevaccinati să ia parte la cursuri. Aceste act normative emise restricționează sau discriminează persoanele care nu se vaccinează.
- Actele medicale care înseamnă vaccinarea și testarea, sunt acoperite de norme europene, de norme constituționale si la nivelul României ne confruntăm cu o discrimnare a persoanelor care refuză să se vaccineze.
- Pe rolul instanțelor vor exista astfel de dosare împotriva discriminării. Oamenii vor mai rezista o perioadă, însă dacă se va strânge lațul și nu vom mai avea acces la malluri, în supermarketuri, atunci lucrurile vor degenera.
- Există o diferență de tratament pentru cei care refuză vaccinarea, care nu are acoperire din punct de vedere legal.
- La nivelul spitalelor situația este dramatică. Managerul unui spital din Argeș se confruntă nu doar cu secția ATI plina, dar și cu refuzul cadrelor medicale de a se vaccina și în acelasi timp cu infectarea lor cu virusul în ultimele două săptămâni. Asta inseamnă ca măsurile de prevenire în raspandirea virusului nu mai sunt eficiente.
- Mai mult, cadrele medicale nu vor sa mai intre în zona roșie. Sporul pentru zona roșie este de 85% din salariul brut din contractul individual de muncă. Nu ne vom confrunta doar cu un val 4 agresiv la populatie, ci și în cazul cadrelor medicale. Dacă anul trecut era bătaie mare pe zonele de la ATI, acum medicii lipsesc.
- Se incearca modificarea legii 55/ 2020, care prevede masurile de prevenire a virusului, Cu privire la condiționarea exercitării dreptului la muncă al persoanelor din instituțiile publice si private, din centrele rezidențiale, pentru a se obține certificate de vaccinare sau testare.
Avocatul poporului are o pozitie legat de această masură, asa cum și eu cred, ca este neconstituțională”, a precizat Florina Mureșan.
Colonel Florin Șinca: Nebunii au pus mâna pe cârmă, Titanicul se scufundă, iar orchestra cântă!
Judecătoarea Dana Gîrbovan: ”Decizia vaccinării trebuie să fie una personală, nu a statului”
Proteste violente în lume! Pașaportul Covid scoate oamenii în stradă
Află cine a semnat tratatul pentru noua dictatură medicală. În termeni dulci, teroarea se numește ”Noua Arhitectură Internațională a Sănătății”. Oficial Media – Ziar pentru Drepturi și Libertăți
Renumitul neurochirurg Ștefan Mindea spune că trebuie ”să ne opunem clar dictaturii medicale”
Ca în lagăr ne vor conduce vietile ruinandu-ne copiii si distrugand toate visurile si demnitatea
Victimele Vaccinurilor Covid au ieșit în strada la New York. ”Câți trebuie să mai moară ca să vă opriți?!”
Epidemiolog prof.dr. Geza Molnar: Impunerea vaccinării înseamnă dictatură
-
Strategie legală pentru angajații care refuză vaccinarea obligatorie Covid-19
-
Doctor Adina Alberts: Tratament împotriva Covid 19, descoperire cu premiu Nobel
-
Reacții adverse 2 la 1000 de doze. Matematic este de zece ori mai periculos să te imunizezi decât să te îmbolnavești
-
Comisia aprobă un nou contract cu Novavax pentru un potențial vaccin împotriva COVID-19
-
Avocat Piperea – Certificatul verde covid valabil până la 15 noiembrie în Franța
-
Cel mai mare ziar din Germania recunoaște minciuna Covid – ”Vă rugăm să ne iertați”
-
Avocat Elena Radu: De ce se manipulează procentele oficiale de infectare cu noul covid?
-
Dr. Monica Pop: Raed Arafat anunţă prin televiziuni „lucruri care nu sunt conforme cu realitatea
”Oamenii ar vrea ca binele să li se întâmple, să li se ofere de-a gata, fără ca ei sa facă ceva pentru el. Ori așa ceva nu se poate! Nimic nu se face fără noi, fără participarea noastră. Starea de bine apare abia după ce am experimentat starea de rău. Abia după ce am văzut ce nu ne place, ce ne doare, ce ne face să suferim, abia atunci înțelegem că nu mai vrem și începem să ne căutam binele. Insă binele îl găsim doar în legatura noastră cu creatorul, cu Dumnezeu.” http://oficialmedia.com/de-ce-au-oamenii-nevoie-de-repere/
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Inundații în regiunile italiene Toscana și Emilia-Romagna. Florența și Pisa în stare de alertă VIDEO
Avocat Piperea despre taxarea cu 70% a sumelor pe care le dăm copiilor, părinților bătrâni sau rudelor nevoiașe
Vin vremuri grele, apărați-vă copiii! Franța, decizii halucinante pentru copiii de la grădiniță și clasele primare
Criză majoră pentru persoanele cu dizabilități: Asistenții personali, concediați în urma unei noi ordonanțe de urgență
Înlăturarea lui Georgescu nu rezolvă problema: doar o amână și o acutizează
CCR a respins contestația lui Călin Georgescu de a candida la alegerile prezidențiale
LIFE STYLE
Rochii de primăvară pentru un nou început plin de culoare
Tendințe în încălțăminte: Ce va fi la modă în sezonul următor?
CINCI activități simple pentru a stimula creativitatea copiilor tăi
Bucuria de a te îndepărta de prezent sau cum să dispari elegant din agitația zilnică
Dilema ariciului – metafora schopenhaueriană pentru relaţiile interumane
DESTINATII
”Ne dorim o Vale a Jiului activă tot timpul anului, cu turiști care să descopere frumusețea locului, istoria, aventura și autenticitatea regiunii”
România participă cu stand la ITB Berlin 2025
Cluster UNESCO în județul HUNEDOARA
Cupa BALOO în weekend la STRAJA
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Premieră în sistemul public de sănătate din România
Curele de slăbire repetate, cea mai sigură cale de a încetini metabolismul
EU4Health trage un semnal de ALARMĂ: nu există încă informații despre program și granturile pentru 2025
Ce să faci dacă ai un atac de panică, simţi frică, agitaţie sau o stare nervoasă
Robert F. Kennedy Jr, noul ministru al Sănătăţii, a declarat război împotriva zahărului și produselor ultra-procesate
O colaborare sporită în implementarea spațiului european de date privind sănătatea (EHDS)
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Premieră în sistemul public de sănătate din România
„Protejarea drepturilor consumatorilor reprezintă o prioritate pentru mine!”
Comemorarea a 68 ani de la trecerea în eternitate a marelui sculptor Constantin Brâncuşi la Mănăstirea Lainici