Astăzi, sărbătorim Ziua Națională a Egalității de Șanse între Femei și Bărbați. Este ocazia perfectă pentru a reaminti întregii societăți că femeile și bărbații trebuie să fie tratați egal și să beneficieze de aceleași oportunități, a precizat deputatul PSD, Carmen Holban.
Adoptată de Senatul României în urmă cu 10 ani și un an mai târziu de Camera Deputaților și apoi promulgată de șeful statului, Legea 23/2015 pentru promovarea egalităţii de şanse între sexe este parte integrantă a politicilor sociale din țara noastră.
”Se cuvine să reflectăm asupra importanței egalității de gen, având în vedere că femeile constituie jumătate din populația țării noastre, o pondere care se menține și la nivel mondial.
În egală măsură, atât femeile, cât și bărbații ar trebui să poată urmări și îndeplini orice vis, să aibă acces la poziții cheie în societate, fie că vorbim de politică sau de locuri de muncă de top.
Este esențial să respingem stereotipurile învechite care subapreciază femeile și să ne opunem ferm discriminării și violenței împotriva lor. Prin promovarea respectului și a egalității de șanse, putem crea o societate în care toți indivizii, indiferent de gen, sunt tratați cu demnitate și au șanse egale de succes în viață”, a transmis Carmen Holban, deputat PSD Dâmbovița pe pagina de facebook.
Ziua Egalității de Șanse între Femei și Bărbați este o oportunitate pentru întreaga societate românească de a se apleca asupra acestui principiu fundamental al democrației sociale și de a identifica soluții sustenabile pentru promovarea de politici publice în toate sferele vieții publice: educație, sănătate, piața muncii, participare la decizie, împuternicirea economică a femeilor și fetelor.
Adăugăm aici și Garanția pentru Copii, adoptată anul trecut de Guvernul României și a cărui implementare a început, are un potențial uriaș de a schimba viețile copiilor din țara noastră, unde 41,5% dintre ei sunt expuși riscului de sărăcie și excluziune socială. Copiii și tinerii au dreptul la educație incluzivă de calitate, indiferent de locul în care locuiesc.
Citește și:
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Spectacol de lumini și voie bună la aprinderea bradului de Crăciun, în Târgoviște
EXIT-POLL Alegeri parlamentare 2024. ”S-a votat emoțional, asta e viața!”
Robert Kennedy JR vine la București ca să-și lanseze cartea alături de Călin Georgescu, care i-a scris și prefața!
Magistrații de la CCR au cerut reverificarea și renumărarea voturilor de la turul 1 al alegerilor prezidențiale
Ce mesaje transmite America pentru ascensiunea lui Călin Georgescu
Cand sa-ti deschizi propria afacere? Cand sa investesti si in ce domeniu?
LIFE STYLE
Nu vă panicați dacă vă simțiți rău în această perioadă, au loc explozii solare foarte puternice
Secretele unei garderobe care îți reflectă stilul și puterea interioară
Cele mai comune 5 greșeli pe care le faci când îți alegi partenerul
Surprinde-ți iubitul cu un cadou unicat de Crăciun
Treaba unui bărbat este să creeze un spațiu sigur pentru femeia sa, emoțional, mental și fizic
DESTINATII
AMA DABLAM-HIMALAYA: O lume în care bogăția se rezumă la pacea spirituală, iar agoniseala se face numai pentru necesarul zilnic
Se instalează iarna la munte
În stațiunea Straja se fac pregătiri pentru noul sezon de iarnă
”Hop on board to România”!
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Ziua internaţională a persoanelor cu dizabilităţi (ONU)
Campania Națională pentru Prevenția Bolilor Cardiovasculare
RMN pentru copiii din vestul țării
Îți cade părul excesiv? Top 3 modalități prin care îți poți recăpăta frumusețea podoabei capilare
Care Este Rolul Medicului Ortodont în Corectarea Zâmbetului?
Rețetă budistă, veche de 5000 de ani, tratament pentru mai multe boli
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
DJ 712, în plin proces de modernizare
Eveniment cinematografic special pe ecranul Sălii Multifuncționale a CJ Timiș
George Enescu – Poema Română: Immersive Experience – proiectul imersiv anunță noua serie de concerte din cadrul Festivalului Enescu de anul viitor