Bill Gates: Experiment pe 23.000 de fetițe, copiii din minele din Africa și copiii de la Microsoft. Să cunoaștem al doilea finanțator al OMS - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Bill Gates: Experiment pe 23.000 de fetițe, copiii din minele din Africa și copiii de la Microsoft. Să cunoaștem al doilea finanțator al OMS

Ultima perioadă dominată de criza coronavirusului ne-a scos în prim plan figura lui Bill Gates, omul care ne-a spus fără ocolișuri că până nu vor fi vaccinați practic toți oamenii, întoarcerea la normalite nu va fi posibilă. Bill Gates nu are niciun fel de studii medicale, nu a fost ales de nimeni în vreo funcție reprezentativă și nu este deloc clar în ce calitate se pronunță atât de tranșant. Mai jos sunt prezentate 10 motive pentru care ar trebui să îl privim cel puțin cu îndoială pe noul salvator al omenirii (linkurile și sursele provin exclusiv din surse mainstream deschise).

Controlul (Reducerea) Populației. Obiectivul fundamental în jurul căruia se învârt aproape toate interesele filantropice ale lui Bill Gates este controlul populației. În momentele sale de sinceritate controlul este definit explicit de magnat ca fiind reducerea ratei de creștere a populației, care în fapt nu înseamnă altceva decât avorturipolitici de contracepțiesterilizare șamd. Într-un discurs celebru ținut la Ted Talk în 2010 Gates a afirmat: „În lume există astăzi 6,8 miliarde de persoane. Acum, dacă reușim să facem o treabă bună cu noile vaccinuri, servicii medicale în general, servicii medicale pentru reproducere, am putea micșora (această rată de creștere) cu 10 sau 15%”. Obiectivul său îl reprezintă, conform propriilor declarații, o creștere zero a populației.  Același lucru l-a mărturisit și într-un interviu acordat CNN dar și în multe alte locuri. Așadar, nu e nicun secret. Nu este cazul încă de acuzații grave. Bill Gates și avocații săi susțin că printr-un acces mult mai facil la vaccinuri și prin îmbunătățirea serviciilor medicale, oamenii din țările sărace vor renunța să mai facă mulți copii, fiind conștienți cumva că toți vor supraviețui și în felul acesta se vor proteja de la a-și împovăra familia cu prea multe nașteri. Dar ocolind detaliile și fundaturile acestui argument, rămâne întrebarea de ce este atât de important controlul (reducerea) populației pentru Bill Gates.

Într-un interviu acordat lui Bill Moyers,  Bill Gates rememora discuțiile de la masă din copilărie în care tatăl său, pe atunci președinte la Planned Parenthood, vorbea cu mama sa despre aceste teme. Planned Parenthood era și cel mai probabil este în continuare o organizație eugenistă, doar că această etichetă infamantă a fost preschimbată într-una mult mai acceptabilă și anume aceea de „planificare familială”.

Bill Gates a admis, în același interviu cu Moyers, că a susținut cândva viziunea malthusiană asupra populației, cel puțin în privința țărilor în curs de dezvoltare, dar acum are grijă să se distanțeze de această perspectivă explicit eugenistă.

Fundația Bill și Melinda Gates sponsorizează cu predilecție distribuirea de contraceptive, dezvoltarea de proceduri de sterilizare pentru bărbați prin ultra sunete, subvenționează contraceptivele subcutanate, în timp ce face lobby în țările în curs de dezvoltare pentru ca guvernele să cheltuie mai multe resurse pentru controlul nașterilor.

Potrivit lui Bill Gates, o lume „suprapopulată” – și nu este ușor de definit ce înseamnă asta – este „mai puțin stabilă”, dar nu oferă o explicație pentru acest lucru și nu este deloc clar de ce ar trebui acceptată pur și simplu opinia sa că populația ar trebui redusă.

Bill Gates – Experiment pe 23.000 de fetițe

Vaccinuri. După cum știe de acum aproape oricine, Bill Gates este foarte preocupat de găsirea unui vaccin pentru a combate epidemia de coronavirus și a anunțat o lume întreagă că nu ne putem întoarce la normalitate până când practic toți oamenii nu vor fi vaccinați. Preocuparea sa pentru vaccinuri are o istorie îndelungată, dar nu foarte onorabilă. În India, colaborarea dintre Bill Gates și marile companii farmaceutice a dus la vaccinarea contra infecției cu HPV a 23.000 de fetițe cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani. Campania a rezultat în moartea a șapte fetițe, în timp ce, potrivit estimărilor medicilor indiene, alte 1200 au experimentat probleme și efecte secundare grave ca urmare a vaccinurilor. O comisie a parlamentului indian a ajuns la concluzia că Fundația Gates a condus în fapt un experiment pe oameni în beneficiul companiilor farmaceutice, încălcând drepturile omului și abuzând copiii. Fundația nu s-a obosit să răspundă direct acuzațiilor, dar și-a reafirmat credința în „valoarea fiecărei vieți umane”.

Tot în India, programul de vaccinare împotriva poliomelitei, finanțat de Bill Gates, a fost pe larg criticat pentru că duce la o boală de două ori mai mortală decât poliomelita. Programul a fost atacat până și în reviste medicale occidentale de prestigiu precum The Lancet sau British Medical Journal.  O cercetare efectuată de International Journal of Environmental Research and Public Health a ajuns la concluzia că între anii 2000 și 2017 aproximativ jumătate de milion de indieni au rămas paralizați ca urmare a vaccinului contra  poliomelitei.

În anul 2010, în mai multe țări  din Africa fundația a finanțat o campanie de  vaccinare împotriva malariei, declarând operațiunea un imens succes. Totuși, la o privire mai atentă s-a dovedit că experimentul de vaccinare a provocat 151 de morți, în timp ce 1048 de copii din 5949, cu vârste cuprinse între 5-17 ani au avut parte de efecte secundare serioase cum ar fi paralizia, convulsii epileptice, etc.

Bill Gates a creat Gavi, Alianța Vaccinurilor, un parteneriat public-privat care aduce împreună companiile farmaceutice și organizații statale, și are printre obiective crearea unei „piețe sănătătoase pentru vaccinuri și alte produse de imunizare”. Desigur, Bill Gates deține acțiuni la cel puțin nouă companii farmaceutice și a colaborat de-a lungul timpului cu toți marii giganți din industrie în diferite proiecte, cele mai importante fiind cele pentru vaccinuri sau tratamente împotriva reproducerii.

Bill Gates Educatorul. Bill și Melinda Gates sunt preocupați nu doar de sănătatea oamenilor ci și de educația lor. Din acest motiv, ei au finanțat  și introdus în sistemul public de învățământ american programul „Common Core”. Valorea investiției a fost de 173 de milioane de dolari doar pentru dezvoltarea materialelor și implementarea proiectului la nivelul statelor. Investiția totală s-a ridicat la 2,3 miliarde de dolari, care a inclus și granturi pentru brățări biometrice prin care să se măsoare nivelul de interes al copiilor la școală. Programul educațional al lui Gates încă în funcțiune în SUA și pe cale de a fi adoptat în lumea largă este în esență unul de îndobitocire programată, prin distrugerea standardelor și promovarea relativismului generalizat, chiar și în matematică. De altfel, curriculumul a fost criticat de cea mai mare asociație de profesori din SUA, de foști membri ai Departamentului pentru Educație, de matematicieni și elevi. Într-un exemplu tipic pentru Common Core, răspunsul  2+2=5 din partea unui student nu va mai fi considerat greșit, ci profesorul va căuta să înțeleagă motivele care au determinat acest răspuns din partea elevului. Sau, în literatură nu se mai citesc operele clasice, Shakespeare de pildă, deoarece nu se bazează pe fapte, în locul lor fiind preferate lucrări precum cea a lui Malcolm Gladwell „Tipping Point” deoarece acestea se bazează pe fapte. Pe lângă diferența estetică, Gladwell  sugerează, de exemplu, ca părinții să nu-și facă griji în cazul în care copiii lor experimentează folosirea drogurilor, inclusiv cocaină, deoarece nu dau dependență. Iar această idee este considerată un fapt acceptabil pentru a fi predat copiilor la ora de literatură. La loc de frunte în programa „common core” se află desigur teme precum educația sexuală, schimbările climatice și suprapopularea planetei.

Deși Bill și Melina Gates au investit miliarde de dolari în acest program educațional de care se simt atât de mândri, ei au preferat totuși să-și trimită copiii să învețe la o școală care nu folosește programa Common Core.  De asemenea, deși programa Common Core presupune o utilizare masivă a calculatoarelor încă de la primele clase, copiii lui Bill și Melinda Gates nu au avut acces la calculatoare până în adolescență, iar mama lor a mărturisit că ar fi preferat să le permită chiar mai târziu accesul.

Tribunalele morții. Probabil că ați auzit repetat de multe ori în ultima vreme argumentul după care „fiecare viață contează, iar noi nu vom face un schimb între viață și bani”. Bill Gates, care acum ne sfătuiește pe toți „să stăm acasă și să salvăm vieți”, avea o altă perspectivă, una tipic eugenistă, în anul 2010 în cadrul Aspen Ideas Festival: „Să cheltuim un milion de dolari pentru a prelungi cu trei luni viața unui pacient… nu ar fi mai bine să nu dăm afară doi profesori și să facem acest schimb în termeni medicali? Dar asta s-ar numi că avem tribunale ale morții și se presupune că nu ar trebui să avem discuția asta.” „Tribunalele morții” reprezintă un concept cheie în discuțiile de bioetică privitoare la eutanasiere și a fost folosit în dezbaterile politice din 2009 din SUA, când legislația asigurărilor medicale propusă de administrația democrată a fost criticată pentru că lasă birocrații să decidă care invidiv merită tratament medical și care nu, în funcție de productivitatea sa. O ilustrare concretă mult mai dureroasă a survenit de fapt în timpul actualei crize de coronavirus când pacienții cu alte boli decât coronavirus au fost îndepărtați din spitale și respinși de la internare. Desigur că afirmațiile lui Bill Gates pot părea doar o gafă, dar puse în contextul unui personaj cu preocupări legate de controlul (reducerea) populației ele capătă o altă dimensiune.

Legătura cu pedofilul condamnat Jeffrey Epstein. Într-o primă instanță, Bill Gates a negat că ar fi avut vreo legătură de afaceri sau prieteni cu Epstein, dar ulterior New York Times a dezvăluit că între cei doi au existat numeroase întâlniri, chiar după ce Epstein fusese deja condamnat în anul 2011 pentru pedofilie. Gates a mers de cel puțin trei ori la reședința lui Epstein din New York, cel puțin o dată a rămas acolo până târziu, iar cu altă ocazie a zburat cu avionul lui Epstein din New Jersey la Palm Beach. Doi membri din cercul apropiat al lui Gates au lucrat mai bine de zece ani pentru Epstein și au servit drept intermediari între cei doi, conform dezvăluirilor din publicația americană. Într-un final, Bill Gates a recunoscut că a fost mai apropiat de Jeffrey Epstein decât a afirmat inițial și a spus că regretă toată această poveste.

Mogul al presei occidentale. Bill Gates este de departe cel mai important finanțator al presei occidentale în privința sănătății sau a unor subiecte sensibile precum organisele modificate genetic. Fundația sa sponsorizează cu zeci de milioane de dolari pe an publicații precum: siteul Global Development al ziarului englez „The Guardian”, proiectul BBC MediaAction și chiar postul public britanic BBC,  știrile de sănătate de la National Public Radio din SUA,  știrile din sănătate de la postul american ABC News, materialele despre sănătate de la postul american PBS, plus multe altele.

Bill Gates a donat două milioane de dolari unei companii pentru a promova un film documentar despre activitățile sale filantropice, „Waiting for Superman”, iar regizorul filmului a recidivat cu un alt documentar despre Gates, „Inside Bill s Brain”, difuzat pe Netflix.

Finanțarea directă a mass-media este doar unul dintre mijloacele prin care Bill Gates reușește să impună o agendă publică. Fundația a investit milioane de dolari în programe de training pentru jurnaliști. Revisteși jurnale științifice primesc banii de la fundație, iar experții stipendiați de Gates primesc spațiu editorial în cele mai prestigioase publicații apusene, de la „The New York Times” la „Hufftington Post”.

Un exemplu aparte îl reprezintă omul de știință Neil Ferguson, autorul modelelor care au stat la baza introducerii carantinei în Marea Britanie și SUA. Ferguson, în pofida multiplelor sale previziuni eronate, a devenit o vedetă ascultată și respectată, iar competența sa nu a fost pusă deloc la îndoială de către opinia publică. Doar în acest an, Ferguson a primit un grant de 80 de milioane de dolari de la Fundația Bill și Melinda Gates.

În ultimul deceniu, Bill Gates a cheltuit peste un miliard de dolari pentru aceste tipuri de progame. După cum remarca un analist, mare parte din bani sunt direcționați spre abordarea unor teme precum „cel mai bun mod în care putem finanța vaccinurile în țările în curs de dezvoltare”. Bineînțeles că în aceste condiții există puține instituții media care nu doar că promovează temele și abordarea dorită de Bill Gates, dar se feresc de orice fel de critică mai substanțială de frica de a nu pierde o sursă de finanțare consistentă.

Filantropul care se îmbogățește din filantropie. Bill Gates a făcut donații deductibile în ultimii 20 de ani de peste două miliarde de dolari către companii precum GlaxoSmithKline, Unilever, IBM și NBC Universal Media. Acestea sunt unele dintre cele mai mari corporații din lume și se ridică întrebarea firească de ce ar avea nevoie de donații acești giganți financiari. Motivul îl reprezintă dezvoltarea unor produse și servicii de care Bill Gates este direct interesat precum: vaccinuri, îmbunătățirea imaginii sale, etc.

În același timp, Gates a donat 250 de milioane de dolari în granturi către Merck, Novartis, GlaxoSmithKline, Vodafone, Sanofi, Ericsson, LG, Medtronic, Teva, tot pentru dezvoltarea unor noi medicamente, unor sisteme de monitorizare a sănătății și pentru crearea unor servicii bancare. La fel de interesant este și faptul că Bill Gates deține acțiuni la toate aceste companii, ceea ce sugerează cel puțin un conflict de interes.

Bill Gates se mândrește cu faptul că a plătit taxe de peste 10 miliarde de dolari, dar o investigație a „The Nation” a demonstrat cum, de fapt, prin donațiile sale, pe lângă faptul că sunt direcționate în proiecte suspecte, el a reușit de fapt să evite plata a 14 miliarde de dolari doar în 2018, după cum au calculat experții în taxe.

De altfel, de când s-a dedicat exclusiv filantropiei averea s-a a crescut constant și rapid, deși Bill and Melinda Gates Foundation au donat (către companiile lor, către proiectele lor și către media) mai multe zeci de miliarde de dolari. În anul 2010 când Bill Gates a înființat „Giving Pledge” o inițiativă prin care să-i determine pe superbogații planetei să doneze jumătate din averea lor, activele sale se ridicau la 53 de miliarde de dolari. Anul trecut, averea sa, se dublase, ajungând la peste 100 de miliarde de dolari, asta deși până în 2018, Bill și Melinda Gates se lăudau cu 36 de miliarde de dolari direcționați în scopuri filantropice.

Toate aceste acrobații financiare nu-l împiedică însă pe Gates să susțină aplicarea unor taxe speciale pentru bogați.

Bill Gates și organismele modificate genetic (OMG). Fundația Bill și Melinda Gates a achiziționat, în anul 2010, pentru 23 de milioane de dolari acțiuni la compania Monsanto, liderul mondial în producția de OMG și una dintre corporațiile cu un palmares dezastruos în ceea ce privește tratamentul aplicat micilor fermieri de peste tot în lume. Pe de altă parte, Bill Gates nu se sfiește să sprijine deschis cultivarea organismelor modificate genetic și este probabil cel mai mare finanțator al cercetărilor în acest domeniu. De asemenea, Fundația a lucrat în Mozambic alături de Cargill, un alt gigant agro, pe un proiect de introducere a culturilor de soia modificată genetic. (Există cercetări academice conform cărora organismele modificate genetic produc infertilitate.)

Pe de altă parte, aceasta nu a fost singura colaborare dintre Gates și companiile care produc organisme modificate genetic. Fundația Bill și Melinda Gates a finanțat crearea unui seif cu semințe, o „bancă” de semințe, în Norvegia, alături de companii specializate în OMG precum DuPont sau Syngenta. Pentru a întregi cercul, această bancă de semințe se află sub supravegherea unui trust „Global Crop Diversity Trust” care a fost condus până în anul 2012 de Margaret Catley Carlson, fostă președintă a Consiliului Populației, o instituție, cu rădăcini eugeniste explicite, fondată de John D. Rockefeller III, a cărui familie se află, de asemenea, printre investitorii în acest proiect.

În aceeași categorie a investițiilor în produse „Frankestein” se numără și finanțarea acordată unor companii care produc „carne crescută în laborator”. Potrivit lui Gates, creșterea animalelor nu este sustenabilă în condițiile creșterii populației, așa că singura soluție în viitor o reprezintă această hrănirea oamenilor cu carne produsă în laborator.

Bill Gates și sclavia copiilor care lucrează pentru corporațiile sale. Microsoft a făcut subiectul mai multor cărți din cauza condițiilor de muncă extenuante pentru angajați. Mai recent, Amnesty International a acuzat compania americană că are drept furnizor în Africa o companie care folosește copii în minele sale de cobalt. Microsoft a mai fost acuzată că în China, cumpără de la un producător de mouse-uri care folosește tot copii, plătiți cu 0,65 dolari pe oră. Bill Gates deține acțiuni și la compania de ciocolată Mondelez (producătorul printre altele al ciocolatei Milka) o corporație criticată aspru pentru folosirea copiilor în producția de cacao.

Bill Gates și OMS. Bill Gates este al doilea cel mai important finanțator al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), o organizație condusă de un fost terorist etiopian și ministru într-o dictatură comunistă. Despre OMS și catastrofele la care a contribut, inclusiv campanii de vaccinare forțată urmate de sterilizare, ați putut citi mai multe aici. Să mai adăugăm doar în încheiere că până și unii oficiali OMS s-au plâns din cauza influenței dominatoare și monopolizatoare a lui Bill Gates, care distruge dezbaterea științifică.

Donează pentru libertatea presei!

Bibliografia acestui studiu se află în linkurile din articol. Sursa: Contramundum

Dezvăluiri șoc: Legal nu există decese DE covid. Cel mai mare criminalist român numește pandemia ”o înțelegere între oameni particulari”. ”Pe profesorul Butoi nu-l poți prosti. Punct.”


Mai știe cineva de IZOLETĂ? De spitalele de campanie ați auzit vreodată ceva?
IZOLETA -Unul dintre primele elemente psihologice de manipulare si crearea panicii.
Urmăriți-ne pe TELEGRAM: https://t.me/om11xmedia

Citește și:

Asistent de la UPU Piatra Neamț, mort după ce a fost vaccinat deși avea simptome de Covid

Decizie de urgență! Autoritățile au oprit rapelul Pfizer după ce 46 de rezidenți ai unui azil din Spania au decedat după vaccinare

Află cine nu trebuie să se vaccineze. Dr. Noorchashm, doctor în științe medicale: ”persoanele care au avut Covid sau sunt infectate nu trebuie să se vaccineze”

Virusologul șef al Belgiei spune că trebuie folosite fraze șocante, acorduri cu presa și reclame. Trebuie instrumentalizată frica pentru a controla populația

Tragedia de astăzi aduce semne de întrebare. Copilul mort la școală trebuia să poarte mască?

Ultima oră: CEHIA a votat împotriva extinderii stării de urgență

Tribunal OLANDA: Interdicția de circulație pe timp de noapte nu a avut o bază legală

În totalitarism libertatea de exprimare este cea dintâi libertate controlată de autorităţi. Tu susții libertatea de exprimare?

Cătălina Ponor: ”Nu mă vaccinez. Ni se induce în continuare această frică de virus, mai ales la televizor”

Distribuie acest articol Oficial Media
Share