Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Pentru o zi, suntem uniți în respectul față de veteranii noștri – 11. 11.

Ziua Veteranilor este un moment prin care  trebuie să  aducem omagiul celor care au servit.
Ziua are loc pe 11 noiembrie în fiecare an,  în Statele Unite, în onoarea 11. 11. ora 11.00 din 1918, care a semnalat sfârșitul Primului Război Mondial, cunoscut sub numele de Ziua Armistițiului.
Semnarea armistițiului dintre Imperiul German și puterile Antantei de pe 11 noiembrie 1918 este fără îndoială un punct de reper semnificativ în istoria Primului Război Mondial.
Primul Război Mondial, declansat la 28 iulie 1914, urma să se încheie la 11 noiembrie 1918, după aproape 53 de luni de lupte tragice. Era ultimul dintre cele patru armistiții încheiate în acelasi an:la Salonic-cu Bulgaria la 29 septembrie, la Mudros-cu Turcia la 30 septembrie, și la Padova-cu Austria la 3 noiembrie. Din punct de vedere strategic, el a consemnat sfârșitul dominației geopolitice europene și căderea celor patru mari imperii: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus.
Formal, acest armistiţiu urma să înceteze după o perioadă de 36 de zile, dar tratatul privind încetarea definitivă a ostilităţilor a fost semnat mai târziu, la Versailles, în vara anului 1919.
Vagonul în care s-a semnat armistițiul din 11 noiembrie 1918 a fost construit în anul 1914 la Saint-Denis și a fost folosit ca vagon-restaurant până în august 1918, apoi a fost transformat în birou pentru mareșalul francez Ferdinand Foch, care l-a utilizat de la sfârșitul lunii octombrie 1918 până în septembrie 1919.
Pe 11 noiembrie 1918, Foch, în calitate de comandant suprem al Frontului de Vest, a semnat armistițiul cu Germania în “Vagonul de l Compiègne”, acord care prevedea încetarea focului, momentul fiind considerat încheierea Primului Război Mondial
Celebrăm, așadar, pe data de 11 Noiembrie Ziua Armistițiului, Ziua Veteranilor, în semn de recunoaştere și a meritelor veteranilor pentru apărarea intereselor României, de cinstire a eroilor și a victimelor Primului Război Mondial.
Memorialul Armistițiului se află pe Route de Soissons, în Compiègne, și poate fi vizitat de cei interesați de evenimentele legate de armistițiul din 1918.
În statele membre ale Commonwealth-ului (Regatul Unit, Africa de Sud, Australia, Barbados, Belize, Bermuda, Canada, India, Kenya, Sfânta Lucia, Noua Zeelandă) echivalentul Zilei Armistițiului este Ziua Memoriei (uneori cunoscută informal sub numele de Ziua Macului (Poppy Day) datorită tradiției macului memorial care cinstește amintirea membriilor forțelor lor armate care au murit la datorie.
Ziua Veteranilor a fost instituită  în România  prin Legea nr.150 din 22.10.2014, privind modificarea şi completarea OUG nr.82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat. Semnificaţia acestei zile pentru Armata României este legată de faptul că, pe data de 11 noiembrie 2003, a căzut la datorie sublocotenentul p.m. Iosif Silviu Fogoraşi, primul militar român căzut la datorie în teatrul de operaţii din Afganistan.
În perioada 1996-2017, România a pierdut 29 de militari în misiunile executate în teatrele de operaţii, iar alţi peste 180 au fost răniţi.
Aproximativ 40.000 de militari au asigurat încadrarea detaşamentelor dislocate în Afganistan, Irak, Balcanii de Vest ori în alte misiuni din Africa sau Europa.
România se alătură, astfel, Australiei, Canadei, Statelor Unite ale Americii, precum şi altor state din Europa care, la 11 noiembrie, îşi arată recunoştinţa pentru militarii întorşi din misiuni şi îşi comemorează eroii.
Bujorul românesc reprezintă semnul cinstirii memoriei și eroismului, în pieptul participanîilor la festivitățile organizate cu ocazia zilei Veteranilor din teatrele de operații
Muzeul Național de Istorie a României este unul dintre cele peste 100 de muzee din lume care vor găzdui premiera mondială a filmului „The War To End All Wars – The Movie” / „Războiul care va pune capăt tuturor războaielor – Filmul”, în cadrul proiectului internațional “History Rocks”.
Proiecția va avea loc astăzi 10 noiembrie, ora 17:00, în Sala Lapidarium a muzeului din Calea Victoriei nr.12, București. Accesul în sală se face în intervalul orar 16:00 – 16:50. Filmul are durata de 1h7 min.
Vor mai avea loc diferite evenimente în garnizoanele din țară , cu slujbe religioase, depuneri de coroane de flori, întâlniri cu elevii, etc.

La centrul de recuperare și refacere pentru veterani din Aninoasa, Dâmbovița, ziua va fi marcată cu un ceremonial militar și religios, începând cu orele 11.00.

La Constanţa, marinarii militari vor participa, începând cu ora 9,00, la ceremonia militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori la mormintele eroilor veterani din teatrele de operaţii şi misiuni din Cimitirul Central.

La Bucureşti, reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale vor fi prezenţi, la ora 11,00, la ceremonia militară organizată la Monumentul Eroilor Căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, situat în Parcul Tineretului.

Începând cu ora 11.00, în toate bisericile și capelele construite în incinta unităților militare vor fi trase clopotele în memoria eroilor căzuți în acțiuni militare,

Ziua Veteranilor din teatrele de operații va fi marcată sâmbătă, 11 noiembrie 2023, și la Alba Iulia, începând cu ora 10.00, la Cimitirul Eroilor.

Aducem deci, un omagiu tuturor militarilor care și-au jerfit viața în teatrele de operații, în numele țării și pentru țară. Sacrificiul lor nu va fi uitat niciodată, iar familiile eroilor noștri vor avea în armata României un permanent sprijin.
Vă suntem recunoscători, dragi şi bravi veterani, pentru ceea ce faceţi în continuare pentru ţară.
Vă mulţumim. Onoare şi Patrie!
Dumnezeu să îi binecuvânteze pe militarii români, pe eroii Armatei României, pe veteranii teatrelor de operații și familiile lor.

 

 

Distribuie acest articol Oficial Media
Share