Astăzi, 16 februarie 2021, în jurul orei 11:30, pompierii de la Detașamentul Găești au fost solicitați să intervină, în localitatea Valea Caselor (comuna Valea Mare), pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o grădiniță.
La locul evenimentului, pompierii găeșteni s-au deplasat cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au localizat și lichidat rapid incendiul, care s-a manifestat în interiorul grădiniței, la un conductor electric căruia i-a ars izolația (pe aproximativ un metru lungime).
Din cercetările efectuate la fața locului, se pare că un scurtcircuit electric provocat de un conductor electric defect ori neizolat corespunzător ar fi cauza probabilă a producerii incendiului.
Din fericire, în urma evenimentului nu au rezultat victime. Cei 7 copii care se aflau în grădiniță la momentul producerii evenimentului au fost evacuați și au mers acasă.
ATENȚIE la utilizarea instalațiilor electrice!
Pentru siguranța dumneavoastră:
• Verificați instalaţiile electrice numai cu personal autorizat!
• NU utilizați instalaţii electrice (conductori, prize, întrerupătoare, tablouri de siguranţe, prelungitoare etc.) şi consumatori electrici (de orice fel) cu defecţiuni sau improvizaţii. Utilizați numai aparatură electrică omologată!
• NU suprasolicitaţi reţelele electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori!
• NU lăsați mijloacele de încălzire electrice în funcțiune, nesupravegheate!
Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile.
„PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA!”
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Citește și:
Află cine nu trebuie să se vaccineze. Dr. Noorchashm, doctor în științe medicale: ”persoanele care au avut Covid sau sunt infectate nu trebuie să se vaccineze”
Virusologul șef al Belgiei spune că trebuie folosite fraze șocante, acorduri cu presa și reclame. Trebuie instrumentalizată frica pentru a controla populația
Ultima oră: CEHIA a votat împotriva extinderii stării de urgență
În totalitarism libertatea de exprimare este cea dintâi libertate controlată de autorităţi. Tu susții libertatea de exprimare?
Cătălina Ponor: ”Nu mă vaccinez. Ni se induce în continuare această frică de virus, mai ales la televizor”
-
Un asistent medical de la Spitalul Judetean Neamt este în comă dupa ce s-a vaccinat anti Covid
-
Dr. Adina Alberts. Cele cinci mărturii. Cauze și efecte
-
Răzvan Constantinescu: Sunt medic. Nu port mască în afara activității profesionale și NU MĂ VACCINEZ!
-
Dr. Adrian Cacovean: Să se filmeze la UPU, să vedem dacă ne oamoară sau ne salvează rudele
-
Germania: Ministerul de Interne a influențat oamenii de știință pentru manipularea populației. Mai mult decât se știa, 93 de pagini secrete
-
Detalii cutremurătoare: A fost asasinat agentul FBI care investiga crimele împotriva copiilor
-
Comandant de poliție: ”această militarizare excesivă a “problemei covid” dăunează grav…”
-
Țara lui Nero – Mania incendiilor sau de ce trebuie să moară oameni
-
Dr. Adina Alberts face mărturisiri cutremurătoare: ”A fost sistat accesul la medicamente care aduceau beneficii”
-
Edward Snowden: Guvernele se folosesc de COVID-19 pentru a ne „monitoriza așa cum nu au mai făcut-o niciodată”
-
Cele 20 de răspunsuri ale lui Robert F. Kennedy. Nepotul președintelui american declară că planul macabru va cădea și toți cei din sistemul politic și medical, implicați în decese, vor fi pedepsiți
-
Actrița Carmen Tănase nu crede în Covid19: ”Acest virus este un plan și ținta sunt copiii”
-
Noua Declarație a Drepturilor Omului. Nu vreau pașaport ca să-mi sărut copilul!
-
Florin Călinescu despre pandemia de Coronavirus: Scopul e să vadă dacă frica funcționează, deci ADIO LIBERTATE!
-
Experimentul unor demenți. Suntem considerați niște imbecili
-
Mircea Badea, despre controlul maselor, declanșarea unor experimente, forța brută și pușcăria
-
Distrugerea bisericii și a libertății de conștiință – Fenomenul Pitești-Stanford I
-
Dr. Adina Alberts face mărturisiri cutremurătoare: ”A fost sistat accesul la medicamente care aduceau beneficii”
-
După ce Slovacia a aprobat IVERMECTINA, medicii români s-au sucit, e bun și pentru noi!
-
Incendiu la Institutul Matei Balș. Cinci oameni au murit, unul găsit carbonizat în baie
-
Mihai Budeanu, 3 Sud-Est: Ivermectina mi-a salvat viața! Mi s-au dat doar 5% șanse de supraviețuire
-
Un nou medicament minune descoperit în Canada. Se poate încheia și pandemia?
-
Dr. Adina Alberts: ”asistăm la un experiment mondial … Nu cred că mai e o noutate pentru nimeni”
-
Paradoxuri Covid. Oricine moare pozitiv la testul covid, moare din cauza covid-ului! Oricine moare după vaccinarea anti-covid, nu moare din cauza vaccinului!
Susțineți libertatea presei, sprijiniți-ne să putem afla adevărul!
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Programe de înzestrare pentru MAPN
Carmen Holban: O reprezentare politică echilibrată și justă între bărbați și femei ar fi un punct de cotitură în politica românească
”Pentru un kilogram de produs distribuit în școli, se produce un kilogram de documente„