Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Demersuri importante în direcția rezolvării problemei animalelor fără stăpân

În contextul numărului ridicat de animale fără stăpân de la nivelul județului Timiș, Consiliul Județean propune, ca potențială soluție, înființarea unei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară.
O delegație de consilieri județeni, reprezentând grupurile politice din mandatul actual (Sorina Alexandra Ciurlea, Alexandru Adrian Iovescu, Marian Laurențiu Vasile, Cornelia Elena Micicoi), împreună cu Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș, au efectuat o vizită în municipiul Deva, la unul dintre cele 6 adăposturi ale ADI „Serviciul județean pentru ocrotirea animalelor fără stăpân”. Directorul asociației a prezentat felul în care a reformat modul de lucru și a coordonat investițiile realizate, astfel încât să fie respectată legislația privind ridicarea și gestionarea eficientă a animalelor fără stăpân.
Există premise bune pentru implementarea unei soluții similare la nivelul județului Timiș, însă necesită un efort comun din partea tuturor instituțiilor care au competențe pe speța animalelor fără stăpân și implicarea unanimă a consiliilor locale ale UAT-urilor timișene.
Dezbaterile în cadrul grupului de lucru vor continua pentru ca, într-un timp cât mai scurt, să fie identificată cea mai bună variantă de constituire și funcționare a ADI-ului sau a unei structuri care să poată organiza campanii de informare și de sterilizare, dar mai ales care să gestioneze integral și eficient situația existentă.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share