Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, va lua măsuri, astfel încât evenimentele organizate în zona de competență, să se desfășoare în condiții de ordine și siguranță publică.
Jandarmii vor fi alături de cetățenii care vor participa la manifestările cultural-artistice ce vor avea loc în județele Hunedoara și Caraș-Severin, fiind prezenți în perioada 10-11 iunie, la evenimentul „Festivalul Berii 2023” în municipiul Petroșani, iar duminică și luni, la „Ruga Satului- În hore și joc la Șoșdea”, în localitatea Șoșdea din comuna Măureni.
Ne dorim ca activitățile să se desfășoare în condiții de siguranță pentru toți cei prezenți și vă asigurăm că atenția noastră se îndreaptă asupra prevenirii și combaterii oricăror potențiale incidente, astfel încât să petreceți zile frumoase, alături de cei dragi.
În acest sens, vă recomandăm să fiți vigilenți în locurile aglomerate, supravegheați copiii, dacă aceștia vă însoțesc la manifestări, respectați regulile stabilite de organizatori și evitați implicarea în situații care ar putea tulbura ordinea și liniștea publică.
În cazul în care sunteți martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială, sau dacă aveți nevoie de ajutor, solicitați cu încredere sprijinul forțelor de ordine prezente, sau apelați numărul unic de urgență 112.
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Desant aerian în cadrul exercițiului SWIFT RESPONSE 24
Viitorul Văii Jiului – împrEUnă suntem mai puternici
„Avram Iancu – 200 de ani de la naștere. Omul, contemporanii, epoca”