Investiții noi pentru dezvoltarea turismului în stațiunea Straja - Oficial Media

Oficial Media

Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Investiții noi pentru dezvoltarea turismului în stațiunea Straja

 Stațiunea Straja se află într-o continuă dezvoltare.Chiar dacă este pandemie, în fiecare weekend   peste 5000 de turiști au urcat în stațiune, acest lucru generând încasări la bugetul local, care se regăsesc acum în investițiile care se fac în zonă, alături de partenerii privați.

  O dezvoltare coerentă, bazată pe proiecte viabile așa cum prevede și noul program de tranziție, ce se va derula în Valea Jiului și implicit la Lupeni, poate aduce, pe viitor la bugetul local peste un milion de euro. Primăria municipiului Lupeni își dorește dezvoltarea domeniului schiabil în stațiunea Straja prin atragerea de fonduri nerambursabile sau guvernamentale în acest sens. Pe lângă noile învestiții care se vor realiza în stațiune, în colaborare cu Consiliul Județean,  se vor amenaja noi parcări la baza telegondolei. În acest an, Consiliul Județean Hunedoara va demara amplul proiect de amenajare a parcării de la baza telegondolei din stațiunea Straja. În acest sens, marți, 26 ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public, Costel Avram, au efectuat o vizită în teren împreună cu viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Viorel Mesaroș, și  cu unul dintre principalii investitori în zonă, Emil Părău. “Vrem să avem un turism competitiv în județul Hunedoara, iar pentru asta suntem determinați să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a crea condițiile necesare. Una dintre priorități este amenajarea acestei parcări, proiectul fiind demarat în asociere cu administrația locală din Lupeni. Vor fi create sute de noi locuri de parcare, iar turiștii se vor putea bucura de tot confortul”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.De asemenea, s-a analizat la fața locului și amenajarea unei noi parcări, situată la intrarea în stațiune.

“Ne bucură faptul că numărul turiștilor este în creștere, dar și noi va trebui să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru ca turiștii care petrec sejururi aici să-și poată parca mașinile în sigurantă și în condiții civilizate”, a declarat administratorul public Costel Avram.Dezvoltarea turismului în județul Hunedoara este una dintre prioritățile mandatului actualei conduceri a Consiliului Județean Hunedoara.Miile de euro pe care îi cheltuie anual românii pe pârtiile din străinătate ar putea să rămână în ţară, dar pentru aceasta, toate  proiectele începute, trebuie finalizate. Sprijinul poate veni  şi mai mult din partea guvernului şi ministerului de resort, care ar trebui să aloce fondurile necesare şi să finalizeze mult mai repede proiectele dezvoltării domeniilor schiabile şi investiţiile  în zone,  precum Valea Jiului, care vor diminua impactul restructurării mineritului.
Printre cei care doresc dezvoltarea turismului, ca alternativă de dezvoltare, odată cu restructurarea mineritului, se regăsește și omul de afaceri lupenean, Emil Părău.
”Încă de acum 25 de ani ni se spunea că totul va fi bine, că vom avea investiții, proiecte… au trecut anii și, din toate promisiunile, nu s-a făcut mai nimic. Doar s-a închis mineritul! Ce facem cu tinerii de aici? Părerea mea este că lor trebuie să le schimbăm mentalitatea, să creadă în Valea Jiului, să nu mai dorească să plece de aici. 60 la suta din tinerii Uricaniului și din Valea Jiului nu au fost să vadă Parcul Național Retezat. Avem  nevoie de drumul către Herculane, pentru că, în primu rând lumea trebuie să  circule pe aici. Să nu vă faceți  probleme ca să vină turiștii americani să vadă Retezatul, cel mai frumos munte din țară și nu o să aibă cine să-i servească, că nu știe limba engleză. O să-i servească și prin semne și o să învâțăm și engleza, ca și alte limbi. Nu asta este problema, ci cum îi aducem pe turiști, ce face dacă îi aducem, cum facem să se simtă bine și să revină peste ani și cu alții. Avem în jurul nostru frumuseți naturale unice în țară și în lume, dar nu sunt puse în valoare, cu poveștile lor. Trebuie să facem o poveste pentru fiecare loc, a fiecărui obiectiv turistic, povești care încă mai există și vin din negura timpului, de la moși –strămoși… avem multe lucruri plăcute care pot atrage turiștii. Ne trebuie proiecte turistice prin care să facem  un turism profesionist. Avem băieții de la Salvamont și mulți oameni care fac voluntar munca pentru turism cum ar fi potecile, traseele turistice către Retezat, etc. Trebuie doar să vrem și să credem, proiectul legat de turism trebuie făcut în așa fel încât, în  acest proiect trebuie să credem toți, de la cel mai  mic și până la primari  și investitori”, a ținut să concluzioneze  omul de afaceri, Emil Părău.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share