Mâncatul sanatos, exercițiile fizice constante, evitarea tutunului și realizarea constantă a analizelor și a testelor de screening sunt cele mai bune metode prin care o persoană poate avea grijă de ea însăși.
Înființat în urmă cu șapte ani, pentru a veni în sprijinul populației defavorizate, Centrul EGAL al Crucii Roșii din municipiul Lupeni, este un reper important în comunitatea locală.
Voluntari și alți colaboratori au participat la activitățile și proiectele care au avut loc, aici, de-a lungul anilor, organizația contribuind la alinarea suferințelor sub toate formele, la îndeplinirea obiectivelor propuse, la protecția sănătății și vieții individului, etc.
De-a lungul funcționării acestuia, CENTRUL EGAL a fost vizitat de înalți oaspeți din țară și de peste hotare, devenind un centru etalon la nivel de țară.
Pe lângă activitățile educative care se defășoară aici, cu elevi de la școlile din municipiul Lupeni, aflați în pericol, scopul centrului este de a preveni abandonului şcolar, dobândirea de noi abilităţi de viaţă, îmbunătăţirea competenţelor sociale şi personale ale acestora, precum şi în rândul familiilor lor.
Dar, de-a lungul anilor Subfiliala de Cruce Roșie Lupeni a fost implicată și în campanii de prevenire, deoarece sănătatea este ceea ce ar trebui să ne preocupe în mod constant.
Starea de sănătate a populaţiei reprezintă unul din bunurile cele mai de preţ ale unei comunităţi și reprezintă și o prioritate a administrației locale.
Pe lângă investițiile care se realizează la spital în ultima perioadă, colaborarea cu ong-urile care se implică în comunitate, este una de succes, la Lupeni.
” O stare bună de sănătate este piatra de temelie a unor societăți puternice și a unor economii puternice. Iar prevenirea va fi întotdeauna mai bună decât vindecarea. Acesta este motivul pentru care promovarea sănătății și prevenirea bolilor reprezintă o componentă esențială a activității noastre în domeniul sănătății, iar campania umanitară pe care am realizat-o împreună cu partenerii noștri de la Crucea Roșie, dar și cu alte organizații și instituții, reprezintă un sprijin pentru lupeneni. Iar prevenția și educația pentru sănătate, trebuie să reprezinte fundamentul acțiunilor noastre, ale tuturor și avem nevoie de sinergia tuturor actorilor din mediul sanitar pentru a ne atinge obiectivele: instituții publice, mediu privat și ONG-uri” a ținut să transmită primarul Lucian Resmeriță.
Zilele trecute, 240 de cetățeni din municipiul Lupeni au beneficiat de consultații medicale gratuite, oferite voluntar de către medicul Claudia Nistor. Ele au fost complexe și au vizat determinarea riscului de arteroscleroză, osteodensiometrie, tensiune arterială, ecografie, glicemie, ekg, etc.
Acțiunea umanitară a fost inițiată de către Biserica Adventistă de Ziua a Saptea Lupeni, în parteneriat cu Primăria Municipiului Lupeni și Subfiliala de Cruce Roșie prin președinte dr. Lazăr Ana Maria Neagoe, vicepreședinte dr. Donica Mariana, care a asigurat baza logistică, materială și voluntarii necesari sprijinului pentru dr. Nistor Claudia.
Persoanele consultate au primit din partea echipei sfaturi utile, au fost depistate persoane în stadii incipiente de boală, care au fost îndrumate către medicii specialiști, pentru alte consultații și stabilirea unor diagnostice, etc.
” Adresăm sincere mulțumiri doamnei dr. Claudia Nistor, pentru dăruirea și tot efortul depus în cele patru zile, în care a oferit Umanitate și Speranță. Mulțumim echipelor de voluntari din cadrul Bisericii Adventiste Lupeni și voluntarilor Crucii Roșii. Avem nevoie de zâmbete, avem nevoie de speranță ! A preveni și alina suferința umană, sub orice formă se manifesta ea, este misiunea noastră ! ” a sublinit și Simona Hîrieașu, directorul Subfilialei de CR Lupeni, la finalul campaniei.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ziua Națională a României, sărbătorită la Alba Iulia cu spectacole, reconstituiri istorice și foc de artificii | AUDIO
Ce mai poti citi
Sala 2 a Teatrului Național reprezintă moștenirea Capitalei Europene a Culturii
O nouă recunoaștere internațională! UPT, reprezentată în conducerea IFToMM
Mesajul prim-ministrului Marcel Ciolacu cu prilejul Zilei Naționale a României