Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

România poate valorifica investițiile private în trei sectoare esențiale

Deși în ultimele două decenii România a progresat din punct de vedere economic, ca urmare a integrării în Uniunea Europeană, creșterea economică a fost foarte volatilă, determinată în principal de consum și asociată cu costuri pentru mediu,  cum ar fi nivelurile ridicate de poluare a aerului în zonele urbane, arată Raportul „Diagnosticul sectorului privat – Crearea de piețe în România”, elaborat de International Finance Corporation (IFC), membră a Grupului Băncii Mondiale.

romania-country-private-sector

Potrivit datelor din Raport, între 2000 și 2022, venitul pe cap de locuitor al României  a crescut de la  26,4% la 76,7% din media UE, iar PIB a crescut cu o rată medie anuală de 3,5% (aproape triplu față de media UE). În plus, creșterea economică a României a demonstrat o reziliență semnificativă în fața pandemiei, a invaziei Rusiei în Ucraina și a șocurilor economice asociate.

Cu toate acestea, țara se află în plin proces de tranziție către o creștere economică sustenabilă, bine guvernată și incluzivă. Productivitatea este scăzută de lacunele privind guvernanța, de calitatea  instituțiilor, de îmbătrânirea forței de muncă și a deficitului acut de competențe. În ciuda disponibilității unor fonduri UE considerabile, infrastructura rămâne subdezvoltată în raport cu nivelul de venit al țării, ceea ce limitează investițiile private și productivitatea.

Disparitățile dintre regiunile de vârf și cele rămase în urmă, precum și dintre zonele urbane și cele rurale, sunt mari: există zone  urbane, dinamice și integrate în UE și zone rurale, sărace și izolate. Tranzițiile ecologice și digitale pot aduce oportunități majore pentru România, dar au nevoie de un mediu instituțional favorabil și de o forță de muncă pregătită pentru schimbările care vor urma.

Raportul mai evidențiază cinci constrângeri pentru dezvoltarea sectorului privat în România: educația forței de muncă în conformitate cu cerințele companiilor; lipsa de predictibilitate cu care se confruntă mediul de afaceri ca urmare a deficiențelor de guvernanță; obstacolele în calea concurenței, asociate cu un grad relativ ridicat de control al economiei de către stat, precum și cu barierele la intrarea pe piață (în special în sectorul serviciilor); capacitate de inovare redusă a economiei, în principal din cauza investițiilor insuficiente și a lipsei de competențe; lipsuri semnificative în cazul infrastructurii  esențiale (energie și transporturi).

În același timp raportul identifică modul în care România poate valorifica investițiile private în trei sectoare esențiale pentru a relansa creșterea economică durabilă și incluziunea socială. Acestea sunt: sectorul energetic, cu accent pe energiile regenerabile; sectorul transporturilor si sectorul financiar, cu accent pe digitalizare.

De asemenea, studiul mai identifică trei oportunități în industrie, servicii și agricultură, care ar putea duce la îmbunătățirea economiei.  Mai exact, industria și-ar putea găsi lanțuri valorice noi, ecologice, de exemplu, furnizarea de piese sau componente pentru vehicule electrice și generatoare de energie eoliană sau solară.

Sistemul serviciilor, care este sub media UE în mai multe domenii, poate fi stimulat prin  îmbunătățirea competențelor digitale, creșterea numărului de înscrieri în învățământul terțiar și îmbunătățirea practicilor de management la nivelul întreprinderilor.

În ceea ce privește agricultura, un sector important al economiei românești și un mare angajator, aceasta ar trebui să-și rezolve principalele constrângeri: investițiile insuficiente în domeniul mecanizării, lipsa de competențe specializate, obstacolele în calea adoptării tehnologiei, bariere de infrastructură care împiedică accesul la piețe.

Distribuie acest articol Oficial Media
Share