Echipa unui ziar nu este formata doar din redactori, ci mai ales din cititorii săi!

Spitalele Groazei: ”Exact ca într-un lagăr de exterminare a fost. Am încercat de două ori să evadez”

Continuă mărturiile pacienţilor care au trăit experienţe cumplite în secţiile ATI din spitalele româneşti. Gabriel Toma este inginer şi, timp de trei săptămâni, a stat internat cu COVID în secţia ATI a Spitalului modular din Leţcani. În acest timp, a fost resuscitat de trei ori, intubat de două, s-a detubat singur şi a încercat să „evadeze”. Fostul pacient acuză, printre altele, lipsa de comunicare a cadrelor medicale.

Relatări cutremurătoare din iadul ATI COVID. Gabriel Toma este inginer specializat în comunicaţii şi fost baschetbalist. Infectarea cu coronavirus l-a dus în pragul morţii: „Am avut pronostic de 2,5%. Ai mei căutau deja preot„,scrie Ziarul de Iaşi.

Toma spune că boala l-a adus de trei ori în pragul morţii şi că experienţa pe care a trăit-o în secţia ATI l-a marcat pentru tot restul vieţii. A stat zile întregi ţintuit în pat, legat de mâini, fără să i se explice niciuna dintre procedurile care i se făceau şi fără să audă vreo vorbă despre tratamentele care i se administrau.

Gabriel Toma/ Spitalul modular din Lețcani

„Exact ca într-un lagăr de exterminare a fost. Am încercat de două ori să evadez”, spune bărbatul.

Relatări cutremurătoare din iadul ATI COVID. S-a detubat singur ca să scape din „iad”

Pe lângă diagnosticul de COVID, acesta a mai primit pe foaia de observaţie şi diagnosticul „agitat psihomotor“. El acuză modul inuman în care a fost tratat, în condiţiile în care era la pământ nu doar fizic, dar şi psihic.

„Lipsa de comunicare a personalului medical, în special în secţia de ATI, este incredibilă. M-am simţit în toate cele trei săptămâni – în care am fost resuscitat de trei ori, intubat de două ori – exact ca într-un lagăr de exterminare. De altfel, am încercat de două ori să evadez„, îşi aminteşte bărbatul. Uşa salonului era mereu închisă, se deschidea doar atunci când cadrele medicale veneau cu tratamentul sau cu mâncarea. Ca să evadeze, Gabriel a crezut că este suficient să spargă uşa, aruncând în ea un monitor.

Toma spune că, din pricina faptului că era „agitat psihomotor„, a fost legat de pat, iar legăturile i-au provocat răni care, probabil, îi vor lăsa semne toată viaţa.

“Imobilizarea pacienţilor agitaţi psihomotor ar trebui făcută cu acele manşoane late, căptuşite pe interior cu pâslă, manşoane care împiedică blocarea fluxului sanguin către palme. Eu aveam nişte mâini ca nişte pâini… Nu mi le recunoşteam. Am tras de ele până mi-au intrat în carne. Am urme care probabil le voi purta toată viaţa, drept amintire de bună purtare a personalului medical. Iarăşi lipsă de comunicare: nimeni nu îmi spunea de ce trebuie să treci prin toate astea. Sedat fiind, nu conştientizam multe”, mai spune el.

Din pricina lipsei de supraveghere din partea cadrelor medicale, bărbatul s-a detubat singur. Medicii şi asistentele s-au amuzat când l-au văzut cu tubul în mână.

„M-au găsit de două ori cianotic, detubat, ţinând în mână tubul. Mai şi glumeau, că arătam ca Statuia Libertăţii, cu mâna întinsă în sus, cu tubul în ea. Nu supravegheau nimic! Am avut un noroc fantastic că nu am murit. Cât de greu ar fi fost ca mereu să fie o cameră video care să supravegheze ce se întâmplă?”, se întreabă bărbatul.

S-a zbătut să scape de manşoanele cu care era strâns legat de pat

Singurele persoane empatice pe care pacientul le-a identificat în acea perioadă au fost o rezidentă, care îi explica tot ce se întâmplă cu el, şi o asistentă, care îi înțelegea suferinţa şi părea să sufere odată cu el.

“O rezidentă înaltă, filiformă, care vorbea cu mine şi îmi mai explica ce se întâmplă, şi o asistentă medicală care, la fel, efectiv suferea împreună cu mine. Cinste lor! Doar lor! Ceilalţi, cărora ar merita să le spun restul, mă tratau ca pe un animal cu care degeaba vorbeşti că oricum nu te înţelege. Mă trăgeau, mă împungeau cu acul, îmi băgau pastile cât încape în mine, fără un cuvânt. Dacă întrebam ceva, vorbeau cu vocea aia cu ton ridicat cu care vorbeşti cu cel mai puţin la minte”, îşi aminteşte bărbatul.

Un alt moment care l-a marcat pe fostul pacient este acela în care cadrele medicale au încercat să-l lege mai strâns de pat, deoarece delira. El s-a zbătut până a reuşit să rupă o legătură, iar în timp ce se zbătea, a dărâmat un monitor.

„Atunci, un domn, pe care nu îl voi uita toată viaţa, asistent sau mai degrabă infirmier, s-a urcat cu genunchii pe toracele meu. Noroc că sunt un munte de om. Am 1,96 m, fost sportiv, nu sunt vreun ghiocel. I-am simţit greutatea şi locul în care s-a proptit cu genunchii în piept vreo lună. Repeta cu obstinaţie, ca un bătăuş de stradă: «Tu ştii cine sunt eu? Eu sunt…» Îi voi reţine numele cât oi fi”, spune fostul pacient.

La ATI dormi cu moartea alături

La ATI, timpul te doboară „atemporal”. Nu ştii cât e ceasul, nu ştii dacă e zi sau noapte. “Doar dacă salutau cei care intrau, o dată la câteva ore, realizai dacă e dimineaţă, amiază, seară, noapte… Începusem să trag concluzii logice: dacă e iaurt, e 6-7-8 dimineaţa; dacă vine cu perfuzia, e amiază. Cât de greu ar fi să pui un ceas pe perete, vizibil tuturor? Nimeni nu realizează ce confort poate crea unui muribund conştientizarea trecerii timpului”, îşi deapănă coşmarul Gabriel. Iar la ATI dormeai cu moartea alături. Îşi dădeau seama că s-a mai dus unul dintre ei când apăreau panourile mobile în jurul unui pat, şi sacii negri aduşi sub braţ, de un infirmier. „Care mai fredona uneori, fluierând uşor, un cântecel”. Un dreptunghi simplu şi negru, cu lăţimea cam de 30 cm, devenea modalitatea de transport pentru cadavre, dus fiind de patru cosmonauţi albi. „Se strângea lenjeria de pat, se dezinfecta patul. Altul la rând! Alte combinezoane albe… Unele siluete le uram. Vorbeau doar între ele; eram doar un corp în care pâlpâie slab viaţa. Ce conversaţii mi-a fost dat să aud îţi poate sta mintea-n loc. Prefer să nu le redau… Nu. Le voi purta în RAM-ul meu, în memoria mea, probabil toată viaţa”, mai povesteşte Gabriel.

Am fost călcaţi de tren, dar cumva, am supravieţuit !

În urmă cu doar câteva zile, Gabriel Toma s-a vaccinat cu prima doză de vaccin. Acum aşteaptă cu nerăbdare rapelul. Pentru cei care ţin morţiş să se ia la trântă cu boala acasă, are nişte sfaturi.

“Cel mai important element al acestei boli este pulsoximetrul, acel cleştişor care, pus pe deget, îţi arată saturaţia de oxigen. În jurul acestei saturaţii se învârte totul. Dacă ai saturaţia sub 93, TREBUIE să fii într-un spital, nu poţi sta acasă. Starea ta se poate degrada brusc. Iar Covid-19 este o boală care, cu cât mai rapid reuşeşti să o tratezi cu acele medicamente care nu se dau injectabil decât în spital, cu atât mai mari şanse ai să treci elegant prin ea„, conchide fostul sportiv.

sursa: romaniatv.net

Citește și:

Malpraxis în Spitalul Județean Constanța: A murit în chinuri groaznice legată de pat și cu mâncarea aruncată în batjocură

Distribuie acest articol Oficial Media

Oficial Media

Distribuie acest articol Oficial Media

Parerea ta conteaza!Anulează răspunsul

Ministrul Dezvoltării, despre o posibilă dimensiune militară a Aeroportului Brașov: Vom solicita fonduri pentru asta | AUDIO

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației – Adrian Ioan Veștea – a fost invitatul Mădălinei Dobrovolschi în emisiunea „Piața Victoriei” la Europa FM. Despre Aeroportul de la Brașov, ministrul Dezvoltării a spus l[...]