Aflat la cea de-a IV-a ediţie, Festivalul Virşlilor, dar decalat cu mai bine de o lună din cauza alegerilor, şi cu o nouă conducere la primărie, acesta v-a avea loc în perioada 29-31 iulie.
Cu toate că vechea conducere care a pierdut primăria, prin prezenţa fostului primar Petru Mărginean au anunţat anularea festivalului .
Se pare că noua conducere a Devei , prin prezenţa actualului primar, nou, dar şi vechi , Mircia Muntean, au optat ca festivalul să continue, fiind programat pentru sfârşitul acestei luni . Acesta nu va mai avea loc în Centrul Vechi al oraşului, ci în parcarea Telecabinei, la poalele Dealului Cetăţii.
Încă nu se ştie ce formaţii vor fi invitate, acum lucrându-se la programul celor trei zile, dar cu siguranţă vor exista şi capete de afiş, iar Berea va curge şiroaie la poalele cetăţii.
Stejarel Ionescu
Jurnalist, scriitor, editor, terapeut
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Carmen Holban: Minunea învierii lui Iisus să dăinuie în inimile voastre!
Dan Alexandru Tică, PNL: Sărbători binecuvântate în pace și lumină
Claudia Gilia, prefectul județului Dâmbovița: Lumina Învierii Domnului să vă aducă pace în suflet!