A apărut un documentar șocant al unei televiziuni elvețiene. Acesta demonstrează modul în care coronavirusul a fost o înscenare pentru a păcăli întreaga lume. Coronavirus – o inselaciune mondiala!
Acum in Europa, haos! Oamenii nu mai suportă!
Pandemia Covid, un mare fake în care s-au investit sume fabuloase pentru controlul populațiilor
Urmează masca în casă, evitarea interacțiunii cu familia. Ce spune Rafila, reprezentantul OMS.
De ce ies teste fals pozitive? Mii de suedezi sănătoși au ieșit pozitivi. În România aparatele de testare nu au fost avizate
”Dacă televiziunea elvețiană a transmis-o, în timp ce toate celelalte televiziuni au ignorat-o, asta trebuie să însemne ceva, nu-i așa?” citează sursa MONDO TODAY
Coronavirus – O inselaciune mondiala
OMS, așa cum s-a demonstrat în acest documentar, a înșelat deja lumea de mai multe ori, răspândind alarme pandemice care s-au dovedit nefondate, dar, între timp, statele au cumpărat vaccinurile produse de industriile medicamentelor, vaccinuri care au fost apoi lăsate neutilizate. Toate acestea au fost posibile din cauza conflictelor de interese între managerii OMS. Mulți dintre acești capi ai OMS primesc bani de la companiile farmaceutice.
Și în România s-a încercat preuarea unui documentar însă foarte probabil după apariția sa la televiziunea B1, acesta a fost interzis. Documentarul este o anchetă amplă care urmăreşte corupţia din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, opacitatea instituţiei, dar şi jocurile de interese făcute la cel mai înalt nivel.
Scandalurile, pandemiile, radiațiile și corupția OMS
Sănătatea a miliarde de oameni este controlată de către această organizaţie fondată în anul 1948. Orice problemă care apare în cadrul OMS, fie că vorbim despre corupţie, comunicare defectuoasă sau incompetenţă, poate avea consecinţe dramatice pentru omenire. Scandalurile şi acuzaţiile apărute recent în jurul OMS, cu privire la COVID-19, sunt o dovadă în plus a acestui lucru.
Senatorul Scott Jensen a declarat că COVID-19 este doar o gripă și că numărul deceselor este fals
Christian Perronne, șef departament boli infecțioase: „UE vrea să fie raportate cât mai multe teste pozitive posibil. Logica este să vă sperie”
În cadrul acestui documentar apar importanţi reprezentanţi ai OMS (inclusiv Margaret Chan, fostul director al OMS), experţi epidemiologi din întreaga lume, dar şi oficiali guvernamentali (precum Barack Obama, Angela Merkel, Naoto Kan, fost premier al Japoniei, Hermann Grohe, fost ministru al Sănătăţii din Germania), personalităţi (Bill Gates).
Pandemiile, problema radiaţiilor, dar şi interesele producătorilor de tutun sunt printre subiectele abordate în acest film. De asemenea, documentarul scoate la suprafaţă practicile ascunse din cadrul OMS.
Universitatea Oxford dă verdictul final: ”Numărul îmbolnăvirilor de covid este fals!”, relatează BBC
Nou: Documentar cutremurător. Demascarea planului Coronavirus
Pandemia Covid, un mare fake în care s-au investit sume fabuloase pentru controlul populațiilor
Universitatea Oxford dă verdictul final: ”Numărul îmbolnăvirilor de covid este fals!”, relatează BBC
Senatorul Scott Jensen a declarat că COVID-19 este doar o gripă și că numărul deceselor este fals
Christian Perronne, șef departament boli infecțioase: „UE vrea să fie raportate cât mai multe teste pozitive posibil. Logica este să vă sperie”
Au înnebunit de-a binelea! Cum să îți ia copiii în alt spațiu decât domiciliul??? Speriate de această perspectivă, unele familii se ascund
De ce ies teste fals pozitive? Mii de suedezi sănătoși au ieșit pozitivi. În România aparatele de testare nu au fost avizate
Nou: Documentar cutremurător. Demascarea planului Coronavirus
Urmează masca în casă, evitarea interacțiunii cu familia. Ce spune Rafila, reprezentantul OMS.
Mai avem o șansă: În Germania a luat ființă o comisie pentru investigarea măsurilor aberante covid
Planul malefic: “Noul Normal”, omul remodelat, de tip neo-comunist și fără Dumnezeu
Este pandemia o repetiție pentru subjugarea oamenilor? Se întreabă unul dintre cei mai mari filozofi francezi
Nu există nicio molimă! Se lucrează la reeditarea omului Nou-Normal, omul 2.0
Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului: Epidemia este folosită pentru a justifica schimbări represive ale legislaţiei împotriva populației
Nimeni nu a murit de coronavirus, este concluzia medicilor patologi din Elveția, Franța, Germania, Italia și Spania
Se caută vedete, persoane influente, care să întrețină frica de coronavirus
Medicul Adina Alberts face dezvăluiri revoltătoare: 99,9% dintre români sunt terorizați de autorități
Ai-nu ai covid, îl iei sigur din spital, declară Laura Zarafin, medic primar la Colentina
“COVID-19 Nu este boală, este un virus gripal! “au declarat doi medici de la institutul Marius Nasta
Edward Snowden: Guvernele se folosesc de COVID-19 pentru a ne „monitoriza așa cum nu au mai făcut-o niciodată”
călător pe la reviste pe la câteva edituri “…spunea mama: fluturii făceau curte florilor şi-atunci am mişcat prima dată, apoi zi de zi pântecu-i zvâcnea aşa cum ţi se zbate ochiul stâng. când m-am născut căzuse bruma. eu n-am vrut sa ucid fluturii” în rest, căţărare liberă
Cred că este adevărat!
Marea maioritate a Specialiștilor Români, Polonezi, Cehi, Olandezi, Englezi , ș. a m . d., știu această înșelăciune , o pot demonsrtra, o analizează și dau verdictul : DA !!! Copronavirusul există, se extinde, este aproape periculos , dar NICIODATĂ n-a depășit nr. de morți pe care le-au provocat indiferența, complicitatea , intereesul meschin , dezinteresul sau Ordonanțele unui guvern NELEGITIM, NEVOTAT , NEVALIDAT de Parlament !
Prostănacilor meritați sa va duceți toți
Este scapat de sub control ,acest /virus/ ! – Multi nu cred despre aselenizarea pe Selena [ astia sunt oamenii ! ]
Concluzia e clară ..strigi Lupul de preamulte ori dejeaba ca sa faci bani ..și când o sa cie ceva grav nimeni nu o sa mai creadă in pandemie ..e deja perimata idea de pandemie când vezi de câte ori sa încercat de fapt crearea unei false pandemii ca sa se vândă milioane de vaccinuri ..iar acum au reușit sa creeze percepția unei pandemii care nu e decât o perdea de fum … toate celelalte tipuri de grupe aviare și porcine erau la fel alte tipuri de Coronavirusuri … acuma devenit msi smekeri au aprobat un test care detectează orice tip de Corona și îl face pozitiv ..e evident ca se joaca a um cartea cea mai mare … toată populația trebuie vaccinată ..sau cel puțin toate țările trebuie sa plătească vaccinul …pentru toți !
Au amendat oameni care au sărutat icoane.. până acum de câte ori le-am sărutat și alții trebuia sa fie morți de mult nu doar de viruși..le pupă și tebecisti de exemplu nu?
Da numele televiziunii elvetiene, ca sa putem controla.
Si, totusi, de ce mor si pacienti si cadre medicale???
Pai te uiti la ea si nu stii sa-i citesti numele? 😀
Eu, una Nu Cred în Coronavirus! Iar de Gripă si de Răceală stim din totdeauna cu Toții, sa ne tratăm! 2. Este o ,, inventie” politica, a ,,Conducătorilor Lumii” de a ,, manipula” Oamenii si de a.i ,,transforma”psihic.3. Iar..referitor la Coronavirus..se ,,moare” de orice ,,altceva”.. în afară de, Coronavirus!
Nu cred in existenta “CORONA VIRUS”
O manipulare la nivel mondial si cu regret spun ca OMS ar fi trebuit sa se opuna cu vehementa acestei transformari de a nu lasa ca o gripa pe care o stim de cand este lumeasa fie transfirmata intr-un “virus ucigas”
Guvernul Romaniei este la mana UE…doctorii se tem sa nu-si piarda postul si joaca cum li se canta…
Daca nu se fac presiuni asupra fiecarui guvern ,in viitorul apropiat vom fi obligati sa purtam masca si in timpul de somn…
Nu le doresc nimic altceva ,celor care au scos pe piata acest CORONA,decat sa aiba si ei parte de a purta mască ptr tot restul vietii lor!!!
Sa nu va primeasca nici pamantu ,sa pice carnea dupa voi zdrentelor si cauciucuri arse ce sunteti…
Iar ptr voi “doctorilor”sa fie scris in de epitaful vostru “MORT DE COVID-19”
Este o manipulare ordinara nu cred in asa ceva.