DEZVĂLURI: România riscă să se facă de rușine la nivel european și internațional, e tardiv și redundant

România a ratificat Convenția privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități (CDPD) din anul 2010 și avea obligația de a depune cel puțin  trei rapoarte într-un interval de aproape 11 ani.

Pentru a răspunde obligației stabilită prin articolul 35 ”Rapoartele statelor părţi”, statul român trebuia să depună un raport cuprinzător asupra măsurilor luate pentru punerea în aplicare a obligaţiilor ce îi revin în conformitate cu CDPD, cu consultarea și implicarea persoanelor cu dizabilități și a organizațiilor neguvernamentale. Rapoartele depuse ar fi evidenţiat factorii şi dificultăţile care afectează gradul de îndeplinire a obligaţiilor în condiţiile Convenției ONU.

Mai mult, UE a ratificat Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu dizabilități, ale cărei dispoziții fac, prin urmare, acum parte integrantă din sistemul de drept al Uniunii Europene.

Până în prezent, Centrul de Resurse Juridice (CRJ) nu a primit un răspuns complet ( n.r. cei care au făcut investigațiile) din partea Ministerului Afacerilor Externe la întrebarea:  ”cui revine responsabilitatea transmiterii Comitetului CDPD a raportului României”???.

În opinia CRJ, obligația elaborării acestor rapoarte revenea Autorității Naționale pentru Drepturile Persoanelor cu Dizabilități, în sarcina căreia prin hotărârea de guvern de organizare și funcționare au fost date atribuțiile de elaborare a acestora și de ducere la îndeplinire a obligațiilor asumate prin CDPD (art 5 alin. 1 și alin. 4, art 6 alin. 1 lit. e). ANPD a fost desemnat și Mecanism de coordonare a implementării CDPD (Legea 8/2016, art. 15). Dacă analizăm statusul fiecărei țări din Europa și din regiune care a ratificat CDPD vom avea o radiografie rece și concisă a interesului pe care România îl arată persoanelor cu dizabilități. Au trecut peste 10 ani de la ratificarea Convenție… 

De ce s-a ajuns aici și de ce nu a depus România niciun raport în aproape 11 ani? 

În rapoartele pe care statele sunt obligate conform art. 35 al Convenției să le depună periodic la ONU trebuie să identifice și să raporteze, pe fiecare articol, care sunt problemele și să identifice soluții pentru fiecare în parte.

Cu alte cuvinte, România ar trebui să spună, printre altele, de ce: 

• între 2012 – 2019, aprox. 50.000 de persoane cu dizabilități au primit o hotărâre judecătorească de punere sub interdicție, și pentru alte aprox 10.000 au fost introduse cereri la instanță sau se așteaptă adoptarea unei legi, ca urmare a declarării neconstituționale a articolului 164 alin. 1 (a se vedea și Amicus Curiae formulat de CRJ în dosar); până la modificarea legislației, guvernul ar fi trebuit să analizeze dacă măsurile de sprijin în luarea deciziilor ar putea fi implementate în locul celor de substituire a deciziei, dar singura acțiune a acestuia a constat în organizarea unui grup de lucru pentru elaborarea unui prim draft de amendamente trimis în dezbatere în parlament la aproape un an și jumătate de la comunicarea deciziei adoptată de CCR, în iulie 2020. Nevoia unei dezbateri extinse, cu implicarea persoanelor vizate de modificările legislative, a fost formulată de organizații, familii și persoane cu dizabilități.
• în centrele rezidențiale mor anual în jur de 1200 -1500 de persoane cu dizabilități, iar anchetele penale, dacă se întâmplă să fie inițiate la presiunea publică, se clasează fără o investigare eficientă a cauzelor care au condus la abuzuri. CRJ a documentat în nenumărate rânduri astfel de cazuri, ultimul este cel de la CRRPH Călinești.
• peste 16.000 de persoane instituționalizate, private de libertate în centre sociale și medicale și pentru niciuna dintre acestea statul nu poate oferi informații concrete despre data, bugetul și tipul de serviciu / traseu pe care îl va accesa în comunitate. MIPE a răspuns că nu a fost dezinstituționalizată măcar o singură persoană cu dizabilități dar ține blocate cel puțin 40 de milioane de euro în proiecte europene pentru a construi instituții de capacitate mai mică cu până la 16-20 de locuri pe care le numește pompos ”locuințe sociale” și alte zeci de milioane de euro în Programe de Interes Național.
• persoanelor cu dizabilități intelectuale și/sau psihosociale li se refuză dreptul la reprezentare și asistență juridică. Domnul Strugurel Matei, prima persoană cu dizabilități, dezinstituționalizată dintr-un centru pentru tineri cu dizabilități, lăsată pe stradă fără adăpost, a ajuns să fie închisă într-un penitenciar pentru că a părăsit spitalul chiar dacă testul COVID-19 a ieșit negativ.  Încarcerarea pe motiv de zădărnicire a combaterii bolilor arată cu cât dispreț este tratată o persoană cu dizabilitate de o serie lungă de instituții, de la serviciile sociale, medicale, la poliție, parchet și instanțele de judecată.
• uneori, atunci când monitorii au acces inopinat în spitalele de psihiatrie, găsesc opt persoane cu dizabilități închise în șase cuști, o persoană cu autism legată cu materiale improvizate de un scaun și un tânăr cu tuberculoză în stare gravă dar fără a avea acces la servicii adecvate, decedând la scurt timp după vizita CRJ.
• accesul la servicii medicale și îngrijiri de specialitate este dificil și aproape inexistent pentru rezidenții centrelor pentru persoanele cu dizabilități din subordinea Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului. Situația doamnei G.S., sesizată echipei CRJ la sfârșitul anului 2021, a demonstrat că este posibil ca o tânără instituționalizată de la naștere, nevăzătoare și cu dizabilități intelectuale și psihosociale, cu aspect cașexic și nonverbală, să rămână imobilizată la pat fără niciun ajutor după ce a fost găsită într-o dimineață cu membrul drept rupt. A fost nevoie de insistența echipei CRJ pentru ca serviciul de ambulanță să o preia pe tânără la spital pentru un prim consult. Mai târziu, a fost nevoie de plângerea penală depusă de CRJ pentru ca tânăra cu dizabilități să fie internată pentru o săptămână în Spitalul Județean de Urgență Vâlcea. Nicio măsură nu a fost luată până prezent, tânăra aflându-se încă în Centrul de Asistență și Îngrijire din Zătreni, județul Vâlcea.
• federațiile sindicale din autoritățile administrației publice locale și centrale au chemat în judecată CRJ și Ministerul Muncii și protecției sociale, cerând Curții de Apel București anularea acordului de colaborare încheiat între cele două, în scopul monitorizării inopinate a drepturilor omului. Condițiile inumane de viață și tratament, privarea de libertate arbitrară a sute de persoane într-un centru amplasat pe un deal, la marginea unui sat din Răcăciuni, județul Bacău, camera de izolare lipsită de lumină naturală, aerisire și cu pereții negrii de mucegai, descrise în raportul CRJ, au motivat reacția din partea sindicatelor.
• adaptările procedurale pentru a asigura participarea persoanelor cu dizabilități la procesul de luare a deciziilor nu au fost puse în aplicare nici la nivelul autorităților publice locale sau centrale și nici la nivelul Parlamentului. Proiectele de lege, hotărârile de guvern nu sunt aplicate în format accesibilizat și ușor de înțeles, persoanele cu dizabilități intelectuale și psihosociale nu beneficiază de o persoană de sprijin care să interpreteze în format ușor de înțeles ceea ce transmit politicienii.
• în contextul pandemiei COVID, România va trebui să explice și în ce fel a respectat și prioritizat testarea, tratarea și prevenirea îmbolnăvirilor. Din datele și exemplele documentate de CRJ, răspunsul statului la nevoile acestei categorii vulnerabile a fost departe de cel necesar.

Acestea sunt doar câteva exemple recente din practica CRJ și care ilustrează modul în care guvernul român își respectă obligațiile asumate prin Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități. 

România nu mai este demult preocupată de a construi sau menține o reputație de stat responsabil în raport cu angajamentele pe care și le-a luat ca stat care a ratificat CDPD. Nici față de Comitetul ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități, și cu atât mai puțin față de persoanele cu dizabilități din România. Așa că nu vom spune că România riscă să se facă de rușine la nivel european și internațional, e tardiv și redundant.  Vom spune însă ce riscă România când vine vorba de BANI, pentru că aici știm că există interes. Guvernul român este monitorizat privitor la implementarea și aplicarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități,  atât în domeniul PNRR (Planul Național de Redresare și Reziliență), cât și în cel al fondurilor europene 2021-2017. Convenția privind drepturile persoanelor cu dizabilități a devenit condiție orizontală favorabilă în accesarea fondurilor europene.

Ce se întâmplă dacă nu este îndeplinită condiția orizontală favorabilă – Convenția Organizației Națiunilor Unite privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilități?

Implementarea și aplicarea Convenției privind drepturile persoanelor cu dizabilități (CDPD) a devenit condiție favorabilă orizontală pentru accesarea fondurilor europene aferente perioadei 2021-2027 (Decizia 2010/48/CE a Consiliului). Neîndeplinirea condiției favorabile orizontală va atrage restricționarea finanțării în conformitate cu prevederile Regulamentului privind dispozițiile comune. Aplicarea acesteia va fi monitorizată pe întreaga perioadă de finanțare.

Pentru a nu pierde banii din fondurile europene, guvernul român trebuie să demonstreze că îndeplinește criteriul de îndeplinire, și anume:

”Existența unui cadru național pentru implementarea CDPD cu două componente:

1. Obiective cu ținte măsurabile, un mecanism de colectare și monitorizare a datelor.
2. Asigurarea faptului că politicile, legislația și standardele în materie de accesibilitate se reflectă în mod corespunzător în pregătirea și implementarea programelor” (Anexa III, Regulamentul privind dispozițiile comune)

România a primit o alocare de 29.2 miliarde euro prin PNRR.

„Statele membre ar trebui să explice modul în care reformele și investițiile sprijinite de plan național vor contribui la depășirea provocărilor în materie de egalitate identificate, răspunzând la următoarele întrebări:
Cum asigură PNRR respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilități în conformitate cu Convenția ONU privind drepturile persoanelor cu dizabilități și a drepturilor altor populații defavorizate și marginalizate?
În acest sens, statele membre sunt invitate, de exemplu, să explice cum asigură PNRR că reformele sunt inclusive cu  persoanele cu dizabilități în sectoarele educației, pieței muncii și sănătății, accesibilitatea clădirilor, serviciilor și site-urilor web, precum și tranziția de la serviciile instituționale la cele comunitare.”  – Commission Staff working document guidance to member states recovery and resilience plans.

Guvernul român are cel puțin trei soluții pe masă: publică în dezbatere publică cu persoanele cu dizabilități Raportul de țară și îl transmite Comitetului ONU pentru drepturile persoanelor cu dizabilități; adoptă hotărârea de guvern și bugetul pentru implementarea Strategiei naționale a dizabilității (condiție obligatorie la pct 2, Anexa III, RDC); asigură revizuirea tuturor programelor operaționale aferente perioadei 2021-2017 pentru a fi în acord cu CDPD, Raportul de țară și Strategia națională a dizabilității.

 INCLUSIV consilierul de Stat – Cancelaria Prim-ministrului la Guvernul României, Maria Mădălina Turza, recunoaște MIZERIA DE SUB PREȘ ÎN DIZABILITATE!!!

Iată dezvălurile  și constatările pe care, aceasta le-a făcut publice pe  rețea de socializare!!!

Angella Dumitrascu

Distribuie acest articol Oficial Media