Pomul de Crăciun a devenit un simbol universal şi în zilele noastre este înălţat şi decorat de oameni de orice religie, indiferent de clima ţării de baştină.
Originile lui se întind până la păgânism.
În tradiţiile norvegiene şi scandinave, copacii veşnic verzi erau decoraţi, iar bradul lui Wotan/Odin a fost ars în onoarea solstiţiului de iarnă (25 decembrie) pentru a sărbători renaşterea Soarelui, pentru a simboliza puterea vieţii care triumfă chiar şi în lunile plictisitoare de iarnă şi pentru a marca sfârşitul vechiului an şi începerea unui alt an.
În timpul “nopţilor ciudate” din vremurile păgânilor (25 decembrie – 6 ianuarie), ramuri veşnic decorate cu lumânări erau agăţate în locuinţe pentru protecţie.
În antichitate, pinul dedicat lui Attzis şi Cybelei era adesea decorat cu ornamente.
Pomul de Crăciun a devenit un simbol doar în secolul al XIX-lea, simbolizând Naşterea şi Nemurirea
Pomul de Crăciun îl simbolizează pe Cristos ca fiind Pomul Vieţii, în timp ce lumânările îl reprezintă pe Cristos însuşi ca fiind Lumina Lumii – şi uneori sufletele şi Soarele.
Merele (înlocuite de jucării) au fost folosite pentru decor simbolizând mărul Pomului Cunoaşterii.
Dacă tradiţia copacului de Crăciun, bradul, este relativ recentă, ea rezultă totuşi din fuziunea mai multor tradiţii vechi, dintre care credinţa în puterile naturii reprezentate de verdele etern.
Iniţial decorat cu mere roşii, apoi cu flori de hârtie şi ghirlande, el este copacul de sărbătoare şi de speranţă.
În aceeaşi zi, o altă tradiţie, cea a buşteanului aprins în cămin şi destinat să ardă vreme de trei zile, exprimă mai multe credinţe, conjugând simbolul copacului cu cel al focului.
De cele mai multe ori, acest buştean trebuia să provină de la un copac fructifer şi să fie aprins, în mod ritual, de cel mai tânăr membru al familiei, cu o sursă de lumină nouă, deseori udată cu apă sfinţită, vin sau ulei.
Trosnetul acestor flăcări era un mijloc de Divinaţie
În plus, cărbunii şi tăciunii lui aveau calităţi protectoare: îndepărtau de casă şi ogor animalele dăunătoare şi te fereau de farmecele vrăjitoarelor; un cărbune mic pus în sicriul unui defunct facilita călătoria spre lumea de dincolo.
În Europa, pe acest fond de credinţe vechi s-au grefat sărbătorile creştine, producând un calendar festiv unde se amestecă cele două aspecte: conţinutul profan şi conţinutul religios se confruntă deseori în sărbătorile familiale şi comunitare cu caracter mixt.
În spatele sentimentului de sărbătoare se află experienţa sacrului; prin exaltarea colectivă, sărbătoarea ar fi mijlocul cel mai direct şi cel mai comun tuturor pentru atingerea acestei experienţe.
Unul dintre aspectele esenţiale ale timpului sărbătorii – întrucât aceleaşi ritualuri revin la aceleaşi date – este acela de a fi comun unui întreg popor, de a aduna la un loc o întreagă comunitate.
LEGENDA BRADULUI DE CRĂCIUN
Într-un sat îndepărtat, în ajunul CRĂCIUNULUI, un băiat a plecat în pădure în căutarea unui buștean de stejar pe care să-l ardă în șemineu, după cum dicta tradiția, în NOAPTEA SFÂNTĂ. A întârziat mai mult decât se așteptase și, când a venit întunericul, nu a mai găsit drumul înapoi spre casă.
În plus, a început să cadă o zăpadă groasă. Băiatul s-a simțit copleșit și s-a gândit cum, în lunile anterioare, așteptase cu nerăbdare CRĂCIUNUL acela, iar acum că mai lipseau câteva ore, exista posibilitatea să nu-l mai fi putut sărbători niciodată.
În pădurea, acum goală de frunze, a văzut un copac încă verde și s-a adăpostit sub el de zăpada. Era un brad. A stat acolo ore si, cuprins de o mare oboseală a adormit ghemuit la picioarele trunchiului. Bradul, emoționat, și-a coborât ramurile până când au atins pământul pentru a forma o colibă care să protejeze băiatul de zăpadă și de frig. Dimineața s-a trezit, a auzit în depărtare vocile sătenilor care plecaseră în căutarea lui și, ieșind din adăpostul său, a putut cu mare bucurie să-și îmbrățișeze semenii. Abia atunci, toată lumea și-a dat seama de minunatul spectacol care i-a apărut în fața ochilor. Zăpada care căzuse peste noapte, așezându-se pe ramurile înverzite, îndoite până la pământ, formase beteală, decorațiuni de cristal care, în lumina soarelui, păreau lumini scânteietoare, de o splendoare nemaivăzută.
În amintirea acestui fapt, bradul a fost adoptat ca simbol al CRĂCIUNULUI și, de atunci, a fost decorat și luminat în toate casele, pentru a reproduce spectacolul pe care locuitorii din micuțul sat l-au văzut în acea zi îndepărtată de iarnă.
În pădurea, acum goală de frunze, a văzut un copac încă verde și s-a adăpostit sub el de zăpada. Era un brad. A stat acolo ore si, cuprins de o mare oboseală a adormit ghemuit la picioarele trunchiului. Bradul, emoționat, și-a coborât ramurile până când au atins pământul pentru a forma o colibă care să protejeze băiatul de zăpadă și de frig. Dimineața s-a trezit, a auzit în depărtare vocile sătenilor care plecaseră în căutarea lui și, ieșind din adăpostul său, a putut cu mare bucurie să-și îmbrățișeze semenii. Abia atunci, toată lumea și-a dat seama de minunatul spectacol care i-a apărut în fața ochilor. Zăpada care căzuse peste noapte, așezându-se pe ramurile înverzite, îndoite până la pământ, formase beteală, decorațiuni de cristal care, în lumina soarelui, păreau lumini scânteietoare, de o splendoare nemaivăzută.
În amintirea acestui fapt, bradul a fost adoptat ca simbol al CRĂCIUNULUI și, de atunci, a fost decorat și luminat în toate casele, pentru a reproduce spectacolul pe care locuitorii din micuțul sat l-au văzut în acea zi îndepărtată de iarnă.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Primele proiecte contractate prin Programul Regional Vest pentru modernizarea drumurilor județene, în Arad și Hunedoara: fonduri nerambursabile de 62,7 milioane euro
Tincuța Marin își prezintă cea mai recentă instalație într-un spațiu aparte
Cum s-a vindecat o femeie de cancer cu ajutorul unei plante numită Ciuperca lui Dumnezeu