Oficial Media

Știri din Târgoviște, Dâmbovița, România.

Anul 2024 – un an electoral crucial

                                      Anul 2024 este considerat a fi unul crucial, la nivel mondial și european

Peste două  miliarde de persoane se vor prezenta la urne în 50 de țări.

Printre acestea se află și România care va avea alegeri locale, prezidențiale, parlamentare, europene.

Parlamentul European, conștient de riscul de intensificare a ingerințelor și a activităților de manipulare a informațiilor, cu impact asupra dezbaterii publice privind alegerile și alte procese democratice, asupra capacității cetățenilor de a face alegeri în cunoștință de cauză sau asupra interesului acestora privind participarea politică a adoptat o rezoluție privind ingerințele externe în toate procesele democratice din Uniunea Europeană, inclusiv dezinformarea.

Rezoluția include o serie de acțiuni care trebuie întreprinse în special în următoarele domenii: conștientizarea situației, consolidarea rezilienței, „demascarea prealabilă” și contribuția la un spațiu informațional sănătos, precum și reducerea impactului dezinformării.

Deși procesele electorale sunt fundamentale pentru funcționarea proceselor democratice, promovând stabilitatea și legitimitatea acestora în România instituțiile centrale și locale, inclusiv cele cu rol activ în combaterea dezinformării, nu au planuri concrete pentru anul 2024.

                              CNA trebuie să fie mai preocupată și mai pregătită pentru bătălia dezinformării

Consiliul Național al Audio-Vizualului este una dintre cele mai importante instituţii cu rol în combaterea dezinformării, prin monitorizarea conținuturilor difuzate prin intermediul posturilor de televiziune și de radio, dar și a celor cu format de emisiune dar difuzate online – de exemplu a podcasturilor. Consiliul Naţional al Audiovizualului este autoritatea publică autonomă sub control parlamentar şi garantul interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, fiind și autoritate unică de reglementare în domeniul serviciilor media audiovizuale (Legea audiovizualului nr. 504/2002, Art. 10), iar membrii săi au „îndatorirea, în limitele competențelor legale, de a adopta toate măsurile necesare pentru a preveni lezarea interesului public” (Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului Național Al Audiovizualului, Art. 3).

Activitatea CNA este guvernată de Legea Audiovizualului, nr. 504/2002. Modificată recent (14.07.2023) această lege nu include însă nici un fel de prevedere specifică legată de combaterea dezinformării, fapt care ilustrează lipsa de preocupare a legiuitorilor dar și a Consiliului cu privire la acest fenomen.

Dacă Legea Audiovizualului nu va mai intra în curând în dezbatere, totuși CNA are puterea de a modifica „Codul de reglementare a conținutului audiovizual” precum și „Regulamentul de organizare și funcționare ale Consiliului Național Al Audiovizualului” pentru a-și crește eficiența în prevenirea și combaterea activă a dezinformării și pentru a încuraja și alți factori să participe la acest efort (jurnaliști, patronate din domeniul media, specialiști din domeniul educației, ONG-uri). Având în vedere cele expuse

SOLICITĂM CNA SĂ ADOPTE MĂSURI TRANSPARENTE ȘI PREDICTIBILE PENTRU CREȘTEREA ACTIVITĂȚII PROPRII ÎN DOMENIUL COMBATERII DEZINFORMĂRII ÎN MEDIUL AUDIOVIZUAL     

creșterea capacității proprii de a efectua verificări mai amănunțite ale acurateții informațiilor difuzate în programele de știri și dezbateri; în acest sens solicităm modificări ale documentelor amintite,  astfel încât acestea să includă:

  • măsuri mai eficiente privind sesizarea știrilor cu conținut fals către radiodifuzori și către CNA;
  • scurtarea termenelor de analiză și reacție a CNA la conținuturi fake în perioadele electorale;
  • stabilirea unor criterii de prioritizare a analizei de către CNA a sesizărilor privind știrile false cu impact asupra procesului electoral, în perioada alegerilor;
  • obligarea radiodifuzorilor de a difuza cu promptitudine și cu aceeași expunere a conținuturilor de corectare a unor mesaje dovedite a fi false, mai ales în perioadele electorale;
  • introducerea obligativității prezentării faptelor alături de opinii, în emisiunile de dezbateri;
  • în cazul subiectelor complexe și cu un impact semnificativ, introducerea obligativității prezentării opiniei unor experți independenți alături de cele ale reprezentanților autorităților;
  • întrucât interesul public este servit doar de informații corecte, CNA trebuie să încurajeze furnizorii din media audiovizuală să promoveze jurnalismul de calitate, prin introducerea unor reglementări specifice care să vizeze verificarea informațiilor sau, în mod excepțional, marcarea producțiilor care nu au la bază informații suficient verificate;
  • să stabilească termeni specifici de colaborare cu organizații independente de fact-checking;

–          includerea unor sancțiuni mai drastice pentru furnizorii de conținut (radio, TV și pentru producțiile online care intră sub jurisdicția sa) care încalcă în mod repetat normele de etică și manipulează informațiile în mod intenționat;

–          prioritizarea educației media;

– CNA trebuie să se implice mai activ în implementarea de programe de educație media,  pentru a sprijini cetățenii în dezvoltarea abilităților critice necesare pentru a discerne informațiile corecte de cele false.

Petiția face parte din activitățile proiectului „Fake News – Fake Reality – Reziliență Socială prin Gândire Critică”, derulat de Asociația Alternative Sociale în parteneriat cu Asociația Alianța Internațională a Jurnaliștilor Români și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Iași, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund – Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Mai multe despre proiect aici: https://www.alternativesociale.ro/fake-news-fake-reality

Distribuie acest articol Oficial Media
Share