După aderarea la NATO și UE, aderarea României la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică este următoarea țintă pe care trebuie să o atingem.
Prim-ministrul României Marcel Ciolacu a prezidat la Palatul Victoria, Comitetul național pentru aderarea României la OCDE, care reunește reprezentanții ministerelor și principalelor instituții publice centrale implicate în proces.
Reuniunea Comitetului național a avut ca obiective evaluarea stadiului procesului de aderare a României la OCDE și trecerea în revistă a priorităților pentru perioada următoare.
Premierul Marcel Ciolacu a arătat că procesul de aderare a României la OCDE contribuie la atingerea obiectivului asumat prin Programul de guvernare, axat pe bunăstarea tuturor cetățenilor. Șeful Executivului a evidențiat expertiza OCDE în definirea politicilor publice și fundamentarea acestora cu date obiective, aspect care sprijină eforturile Guvernului pentru creșterea economică, îmbunătățirea nivelului de trai, crearea unui mediu transparent, corect și predictibil și a unui sistem cu justiție socială mai eficientă.
”Putem atinge obiectivul aderării la OCDE numai printr-un efort comun, printr-o abordare integrată la nivelul întregii administrații. Aștept seriozitate din partea tuturor, dat fiind că suntem evaluați în 26 de domenii și că trebuie să demonstrăm voința și capacitatea de a implementa recomandările OCDE,” a declarat premierul Marcel Ciolacu.
La sediul OCDE din Paris, România a depus instrumentul de ratificare a Convenției OCDE privind combaterea mituirii funcționarilor publici străini în tranzacțiile comerciale internaționale (Convenția Anti-mită). Convenția anti-mită este unul dintre principalele instrumente recunoscute la nivel internațional în domeniu și sprijină eforturile de dezvoltare internă, reducere a sărăciei și îmbunătățire a încrederii în piețele de capital.
România transmite astfel un mesaj ferm față de angajamentul de a menține standarde ridicate privind conduita etică, promovarea transparenței și încurajarea unui mediu caracterizat prin corectitudine și justiție.
Membrii Comitetului Național au făcut o trecere în revistă a domeniilor de acțiune în perspectiva aderării la Organizație, care includ, printre altele, guvernanța publică, guvernanța corporativă, piețele financiare, statistica, mediul, sănătatea, educația, dezvoltarea regională, digitalizarea.
Pentru îndeplinirea priorităților avute în vedere pentru perioada următoare, prim-ministrul Marcel Ciolacu a solicitat realizarea unei coordonări strânse între toate instituțiile implicate în proces, punctând că acesta reprezintă și un test pentru România din punct de vedere al coordonării pe verticală, dar și pe orizontală.
La reuniune a mai participat, în calitate de invitat special, președintele Senatului, Nicolae-Ionel Ciucă, care asigură Președinția Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sprijinirea procesului de aderare a României la OCDE.
România a devenit stat candidat la OCDE în ianuarie 2022, primind Foaia de Parcurs în iunie 2022. Acest document stabilește termenii, condițiile și procesul de desfășurare a aderării la Organizație.
România a depus în decembrie 2022 Memorandum-ul Inițial, care face o autoevaluare a legislației, politicilor și practicilor interne, raportat la instrumentele legislative OCDE.
În prezent, România se află în etapa tehnică a procesului, care constă din transmiterea de informații suplimentare, organizarea de misiuni tematice și susținerea de prezentări în cele 26 de Comitetele sectoriale OCDE.
Comitetul național pentru aderarea României la OCDE este constituit din ministerele, autoritățile și instituțiile publice cu atribuții în cadrul procesului de aderare și este condus de prim-ministru.
Comitetul național stabilește liniile de acțiune în vederea îndeplinirii condițiilor prevăzute în Foaia de Parcurs a României la OCDE, agreează deciziile pentru alinierea legislației, politicilor și practicilor României la cele ale Organizației și formulează propuneri pentru soluționarea blocajelor care ar putea să întârzie procesul de aderare.
DACA TI-A PLĂCUT URMĂREȘTE PAGINA NOASTRA!!
EXCLUSIVE BREAKING NEWS
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna
Polițiștii criminaliști au descins din nou la Spitalul Pantelimon. Au fost ridicate toate telefoanele mobile ale medicilor de la ATI
Coșul minim lunar în 2024 pentru o persoană singură depășeste 3800 de lei. O familie cu doi copii plătește aproape 10.000 de lei
Registrul Auto Român are un nou angajat, Chatbotul RAReș care va răspunde la întrebări 24 de ore din 24
Aproape de comă alcoolică șoferul unui autocar a fost prins pe Autostrada București – Pitești de Poliția Găești
LIFE STYLE
Întrebări pe care să le adresezi copilului tău în loc de ”Cum a fost la școală?”
Bărbații amabili și carismatici în public, agresivi si duri cu familia
Când corpul ne vorbește prin durere sau diverse afecțiuni ne trimite mesaje din subconștient
Psiholog: Nu ai o voce şi nu eşti auzită sau văzută pentru că încerci să rămâi ”fetiță bună”
Atracțiile intime fulgerătoare au la bază foarte multe traume
DESTINATII
Peştera Ialomiţei trece la programul de iarnă din 1 octombrie 2024
România și-a stabilit strategia pentru dezvoltarea turismului
30 de elevi premianți ai Școlii Niculești au participat la o tabără de educație turistică montană pe Valea Ialomiței
Operatorul Ana Hotels sancționat cu amendă de 8000 euro
Te ajutam sa faci bagajul!
SANATATE
Cum s-a vindecat de cancer o femeie din Cluj-Napoca. Tratamentul care i-a salvat viața
”Depistează.Tratează.Vindecă. Învinge cancerul de sân, pas cu pas!”
”Împreună putem găsi soluții și promova bune practici, astfel încât bătrânețea să fie frumoasă!”
La sfârșitul anului 2020, existau 7,8 milioane de femei în viață care au fost diagnosticate cu cancer la sân
36% din tinerii cu vârste cuprinse între 13 și 28 de ani au avut simptome de depresie, în anul 2022
Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Diana Șoșoacă este scoasă din cursa pentru alegerile prezidențiale. CCR i-a respins candidatura la Președinția României
Omraam: Dacă oamenii sunt mereu nemulțumiți, dezamăgiți, este pentru că au prea multă încredere în achizițiile materiale pentru a-i face fericiți
Piperea: 1500 de lire au primit părinții pentru a-și testa copiii cu vaccinul Moderna