Mă uit la firul ierbii care crește,
Și la albinele ce joacă-n flori,
Nimic pe lume nu-mi lipsește,
Și mă închin la Creator!
Ascult cum bate tata coasa,
Și cucu ce cântă-ntr-un fag;
S-aude glas la tătă casa,
Și mama, mă strigă din prag!
– Hai, puiu mamii, s-ajunăm,
Că mintenaș luăm straița în spate,
Să n-apucăm să însărăm,
Să him cu clăile gătate!
Ce bună-i zama de picioci,
Făcută clea pe sobă afară;
Mânci ca Haplea’, nu te joci,
Să hii sătul pănă desară’.
Iau grebla făcută de moșu’,
Din tufele de pe pietrar;
Și sâmț pământu’ tăt uscat și roșu’,
De zâci că-i un cuptor cu jar!
Zâce și cucu’ o horă faină,
Da’ el stă tăt la umbră-n fag,
Și io aș hori cu el la umbră,
Numa’ de dor, numa’ de drag!
De ai aduce, Doamne, ploaie mare!
Să stâmpere on pic pământul,
Și țâne-l și pe Sfântu’ Soare,
Astăzi să-l văd numa’ cu gându’!
Să mărg ‘năpoie pe cărare,
Proptită-n greblă și horind;
Să stau cât îi zoua de mare,
Nimnic să nu mai port în gând!
Valea Jiului este binecunoscută pentru tradițiile și obiceiurile ei
Printre ele se află și cositul ierbii. Cositul este unul din obiceiurile cele mai vechi ale românilor. După Sărbătoarea Sânzielelor și Sfântului Petru și Pavel, se începea cositul ierbii și apoi adunatul fânului. Cositul ierbii are o mare importanţă într-o gospodărie, mai ales unde există animale.
Din timp, bărbații își planificau alături de familie pornitul coasei. Se face întotdeauna, clacă.
Flăcăii și bărbații încep să culce iarba la pământ, până să se scuture de rouă. Femeile, dar și mezinii familiilor adunate în clacă întorceau fânul cu furca de lemn pentru a-l prinde soarele amiezii. Tehnicile de pregătire a coasei, alegerea lamei și a lemnului din care se face toporâștea, baterea lamei de coasă pe nicovală, trasul la gresie (sau cute – piatra de ascuțit), dar și poveștile cositului de odinioară sunt momentele pe care le retrăim sus în munte, acolo unde, se păstrează nealterate aceste obiceuri.
Munca femeilor era aceea de a împrastia brazdele cu furca pentru ca iarba să se usuce, iar apoi se clădea în clane.
Munca începea dis de dimineață și se termina aproape de apus.
În timpul cositului și clăditului fânului momârlanii cântă și mai spun bancuri, și seara, când totu-i pus la cale, se încinge hora și distracția.
Iar rezultatul unei zile de clacă, se cunoștea în numărul ce clăni de fân, ridicate, cu care fiecare gospodar, se fălea toamna și iarna, când își hrăneau animalele.
Urmează măsuratul al doilea și coborâtul oilor din munte! Iar de Sfântul Ilie, păstori din mai multe județe se vor întâlni sus, în munte, în Parâng, la Poiana Muierii, iar tradiția organizării acestei nedei se pierde în negura timpului, de pe la 1490.
Te ajutam sa faci bagajul!
URMARITI OFICIAL MEDIA PE CANALELE NOASTRE
AUTORII OFICIAL MEDIA
De ce ne sperie o VIATA NOUA? - Oana Grigore
Ce mai poti citi
Primele proiecte contractate prin Programul Regional Vest pentru modernizarea drumurilor județene, în Arad și Hunedoara: fonduri nerambursabile de 62,7 milioane euro
Tincuța Marin își prezintă cea mai recentă instalație într-un spațiu aparte
Cum s-a vindecat o femeie de cancer cu ajutorul unei plante numită Ciuperca lui Dumnezeu