10/05/2021

Vestigiile istorice de la Costești- Blidaru au fost vandalizate

În data de 21 aprilie 2021, Consiliul Județean (CJ) Hunedoara prin Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva, a sesizat Ministerul Culturii, Direcția Județeană pentru Cultură Hunedoara și Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara, cu privire la faptul că pe montanții laterali ai porții cetății dacice Costești – Blidaru au fost desenate două rozete florale cu diametrul de cca. 25-30 cm. Dincolo de natura penală a acestei acțiuni, CJ Hunedoara condamnă actul de vandalism și atrage atenția că acest gest inacceptabil a fost posibil în contextul întârzierii suplimentării personalului necesar bunei administrări a monumentelor.
”În acest context, reamintim demersurile inițiate și susținute de către CJ Hunedoara după promulgarea Legii nr. 23/2020 privind regimul juridic al cetăților dacice din Munții Orăștiei, care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO și unele măsuri privind protejarea acestora.
În urma consultărilor cu Institutul Național al Patrimoniului (INP), prin adresa nr. 9793/22.06.2020, Consiliul Județean Hunedoara a transmis Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA) solicitarea pentru suplimentarea cu 30 de posturi pentru personalul ce trebuie angajat în scopul protejării, conservării şi punerii în valoare a cetăților dacice din Munții Orăștiei, așa cum prevede Legea nr. 23/2020. În 10 iulie 2020, CJ Hunedoara a revenit cu o nouă adresă prin care se prezintă structura organizatorică propusă pentru administrarea cetăților dacice. Urmare a acestui demers, prin adresa nr. 99294/31.07.2020, MLPDA a comunicat CJ Hunedoara că nu poate da curs solicitării privind aprobarea înființării unor posturi suplimentare.
Facem precizarea că Ministerul Culturii, prin adresa nr. 3350/17.06.2020, a comunicat CJ Hunedoara că susține înființarea și funcționarea unei instituții la nivelul administrației județene dedicată activităților de administrare a cetăților dacice.
Prin adresa nr. 6085/08.04.2021, CJ Hunedoara și INP au transmis Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației o adresă comună prin care solicită aprobarea majorării cu 30 de posturi a numărului maxim ce pot fi încadrate la nivelul administrației județene, în contextul preluării în administrare a cetăților Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Luncani – Piatra-Roșie și Bănița. Până în prezent, CJ Hunedoara nu a primit un răspuns.
În ședința CJ Hunedoara din data de 29 ianuarie 2021, prin HCJ nr. 31/2020, a fost înființată Direcția Generală de Administrare Monumente și Promovare Turistică (DGAMPT) a Județului Hunedoara, în urma fuziunii prin contopire a Serviciului Public de Administrare a Monumentelor Istorice cu Agenția de Dezvoltare Economico-Socială a Județului Hunedoara. DGAMPT are în structură un Consiliu Științific, o Direcție de promovare turistică, Serviciul de Administrare a Cetăților Dacice și Serviciul Expoziții și Administrare Monumente.
În ceea ce privește graficul de preluare în administrare a celor patru cetăți dacice, facem precizarea că, până în prezent, au fost identificați majoritatea proprietarilor/administratorilor terenurilor din zona celor patru cetăți dacice și au fost evidențiate parcelele. Au fost parcurși deja pașii pentru atestarea construcțiilor în patrimoniul județului (atestatul a fost primit de la Institutul Național al Patrimoniului) și este întocmită fișa monumentelor. Totodată, se parcurg pașii prevăzuți de Legea nr. 255/ 2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, cu modificările și completările ulterioare.
La încheierea etapei de identificare a tuturor proprietarilor și evidențiere a parcelelor, Consiliul Județean Hunedoara va organiza o ședință publică la care sunt invitați deținătorii de terenuri, urmată de declanșarea procedurii de expropriere efectivă.
Menționăm că, în cadrul ședinței ordinare a CJ Hunedoara din data de 22 aprilie 2021, va fi supus dezbaterii și aprobării bugetul DGAMPT Hunedoara care cuprinde și sumele necesare asigurării serviciilor de pază la toate cele cinci cetăți dacice” se arată în comunicatul de presă al Consilului Județean Hunedoara.
Distribuie acest articol Oficial Media
Share