" /> Câte greutăţi, rupturi, drame şi divorţuri în familii nu provin doar din lipsa purităţii sau chiar a curăţeniei? | Oficial Media
Published On: Dum, apr. 15th, 2018

Câte greutăţi, rupturi, drame şi divorţuri în familii nu provin doar din lipsa purităţii sau chiar a curăţeniei?

Prima parte AICI

Există mai multe moduri de a purifica sângele; iată aici patru dintre ele (Aceste patru puncte sunt legate de cele patru elemente: pământ, apă, aer, foc):
1. Post (negru), purgaţii şi spălături.
2. Apă fierbinte (de băut cât ţine postul).
3. Exerciţiile respiratorii.
4. Expunerea la razele soarelui la ora răsăritului.

Zorile, momentul când soarele se înalţă la răsărit este acela în care el ne trimite undele lui puternice, care purifică şi curaţă. După ce te-ai scăldat în ele te simţi uşor întreaga zi. Din nefericire, oamenii preferă barurile de noapte şi apoi
se miră că se simt prost, fizic şi psihic. De fapt ei acţionează în felul acesta pentru că lumina îi supără. Oamenii nu ştiu să procedeze altfel; ei suprimă şi serveşte apendicele şi atunci îl suprimă. Să ne întoarcem la puritate, virtute
primordială atunci când vrei să mergi pe drumul perfecţionării, virtute care necesită o stare de spirit minunată. Trebuie să veghem permanent asupra acestui lucru, deci să ne alegem hrana, în toate planurile – alimente, gânduri şi
comportament. Şi mai este un lucru de care puritatea depinde foarte tare, respiraţia. Sângele care străbate toate organele corpului se întoarce mereu la plămâni pentru a se purifica. Daca veţi face cu regularitate şi atenţie exerciţiile de respitaţie, veţi izbuti să vă purificaţi sângele.

O alta metodă: dieta

În mica noastra Fraternitate, ţinem post negru de joi la prânz până vineri la prânz. Am primit scrisori de la unii, care spuneau: “Am postit, dar m-am urâţit.” Da, la început postul poate avea acest efect. Uneori aveţi migrene, ameţeli, pulsaţii ale sângelui în tâmple, dureri, palpitaţii şi chiar leşinuri. E normal. Nimeni nu moare din asta, în afară de cel care ar posti un timp prea îndelungat. În schimb mulţi au murit pentru că au mâncat prea mult!
Primele posturi sau primele zile ale unui post pot fi dificile, e adevarat, dar în loc să intraţi în panică, trebuie să vă întrebaţi de ce. Organismul, care este multă vreme încărcat cu deşeuri, resimte o mare tulburare, un soi de dezordine
interioară, este scos din obiceiurile lui, bietul de el ! Brusc este obligat să evacueze toate materiile pe care le avea în păstrare, este obligat să le reverse în torentul circulator. Acest lucru perturbă în mod necesar sângele, cel puţin pe
moment. Pretutindeni organismul curăţă, mută din loc, spală, purifică. Această dereticare este cea care produce zgomot şi care provoacă senzaţiile neplăcute şi răurile. Aceste stări proaste sunt spre binele vostru, sunt dovada că se
înfăptuieşte o muncă salutară, nu veţi muri din asta, dimpotrivă. Suportaţi-le cu curaj, perseveraţi. Aceste tulburări vă demonstrează că postul este necesar. După o zi sau două veţi constata că această dezordine interioară se domoleşte, făcând loc unui echilibru, unei stări de bine.

Când răurile vor dispărea complet, întregul vostru organism va afla o stare neobişnuită de linişte şi de pace. Dacă răurile ar fi fost semnul unei boli reale, ele nu s-ar fi atenuat, ci ar fi făcut loc unei stări anormale, cu abateri de la starea normală de sănătate. E ridicol ! Dar v-aţi simţit mai bine.
Aşadar, raţionaţi ştiinţific, nu judecaţi după primele observaţii, după aparenţe, pentru a conchide că postul este primejdios. Dimpotrivă, tocmai aceia care suferă cel mai mult la început au cel mai mult nevoie de post şi vor trage
din el cele mai multe foloase. Tulburările lor provin din abundenţa deşeurilor deversate în sânge prin marea curăţire. Aparenţele înşală. Dacă în primele momente suntem puţin slăbiţi, puţin cam galbeni şi avem dureri, curând totul
dispare şi devenim simpatici, plăcuţi, luminoşi şi uşori. Dacă nu cunoaştem limbajul naturii şi nu privim decât ce e trecător, ne speriem, întrerupem postul şi stăvilim munca începută. Zicem: “Am palpitaţii, am să mor…” şi repede
mâncăm, adică reîncărcăm acele organe care speraseră o clipa că vor fi eliberate.

Tulburările încetează, ce-i drept, şi tragem concluzia că am procedat cu înţelepciune. În realitate am întrerupt un proces de purificare care ne-ar fi scutit de boli ulterior grave. Asta ne place, să ne pregătim boli pentru mai târziu ! Şi
când ele se manifestă, nu mai vedem legătura logică cu modul nostru de a trăi.
Necunoaşterea omenească n-are margini !
Şi alcoolul ? Câţi nu-şi spun: “ Un păhărel acum, încă unul mâine, n-are cum să mi se facă rău. Mă simt bine când am băut.” Ascultaţi-l pe Nastratin Hogea, e foarte competent în materie de fericire: “Dacă vrei să fii fericit o zi,
îmbată-te. Dacă vrei să fii fericit trei zile, însoară-te. Dacă vrei să fii fericit o săptămână, taie porcul. Dacă vrei să fii fericit toată viaţa, fă-te preot.” Nastratin
Hogea ştia prea bine că băutura nu te poate bucura mai mult de douăzeci şi patru de ore. Iar însurătoarea? Lucrurile merg bine trei zile, după care numai Dumnezeu ştie ce se întâmplă. Iar să mănânci mai mult de opt zile carne de
porc, care este grasă şi indigestă, e cum nu se poate mai rău şi mai nociv. Aşa că, în mod evident, nu-ţi rămâne decât să te faci preot.

Cei mai mulţi îşi fundamentează modul de viaţă pe starea de bine în imediat şi judecă totul după plăcerea clipei prezente. Nu văd nimic dincolo de ele şi cu toate acestea se cred plini de înţelepciune. E adevărat că pe moment ceea ce fac este agreabil şi le aduce bucurie , dar ei nu ştiu ce le aduce lucrul acela mai târziu. Nu vă temeţi să suferiţi puţin postind. Încercaţi să înţelegeţi lucrurile mai bine. Nu vă speriaţi că resimţiţi câteva răuri, ci perseveraţi până când ele dispar, ceea ce nu va întârzia să se producă. Ele se datorează faptului că natura lucrează pentru a elimina deşeurile care vă împovărează organele, purificare ce le va descărca şi le va uşura. Vreţi să întrerupeţi această muncă aşa cum încercaţi să faceţi febra să scadă cu anumite medicamente, ca să vă simţiţi imediat mai bine, fără a lua în considerare consecinţele viitoare. Oprim răurile, dar ne pregătim o boală gravă pentru un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat. Ne e teamă că murim dacă mai creşte temperatura. Nu ! Lăsaţi organismul să acţioneze singur.

Dacă veţi colabora cu organismul în loc să-i stingheriţi munca, febra vă va salva şi vă va elibera. Căci organismul încearcă tocmai să destupe canalele, să dizolve şi să topească deşeurile care stânjenesc funcţionarea organelor, curăţă sângele şi această activitate este cea care face temperatura să crească. Trebuie să o suportaţi, chiar dacă creşte. Ea e o dovadă că munca se realizează. Putem s-o suportăm mai uşor şi să ajutăm organismul în eforturile lui bând apă fierbinte, fiartă în prealabil. Beţi mai multe căni una după alta. Temperatura va scădea.
Canalele se vor dilata ceea ce va favoriza şuvoiul circulator, iar atunci sângele va putea să preia şi să antreneze către căile naturale şi către piele toate deşeurile şi toate depozitele dizolvate. Nu opriţi niciodată creşterea temperaturii cu
remedii prosteşti. Boala n-o să vă facă niciodată atâta rău cât vă fac aceste remedii. Natura dispune de o excelentă medicină. Încredeţi-vă ei.

Să vorbim despre apendice

Apendicele are un creier un reprezentant, o glandă foarte importantă, pregătită să funcţioneze la oameni mai târziu. Când scoate apendicele, fără să ştim suprimăm ceva în creier. Omul n-a fost construit cu organe în plus, pe care să le poată îndepărta fără prejudicii. Credeţi că puteţi muri din cauza acestui apendice şi vă hotărâţi să vă operaţi. Nu, trebuie doar să trăiţi în aşa fel încât el nici să nu se infecteze, nici să nu se inflameze. Nu-i impuneţi asemenea condiţii încât să trebuiască neapărat să-l scoateţi. Nu trebuie să ajutăm natura, nu să ne luptăm impotriva ei. Ea este în stare să facă singură fără ştirea voastră toate operaţiile necesare. Multe din operaţiile practicate în mod curent de chirurgi ar putea fi evitate.
Ascultaţi experienţa doctorului Guiard din Lyon. El a descoperit că apendicita se datorează prezenţei unui vierme care se localizează şi trăieşte în apendice pentru că aici îşi găseşte hrana. Acest medic a vindecat nenumăraţi bolnavi folosind un vermifug puternic, atât. Cand a vrut să-şi împărtăşească observaţiile şi succesele la Facultatea din Lyon, a stârnit indignarea confraţilor, care îl constrânseră să păstreze tăcerea asupra acestui subiect. El preferă să-şi dea demisia şi scrise o carte intitulată “Paraziţii care inoculează boli”. De ce i sa interzis să vorbească ? Pentru că operaţiile – cu deosebire cea de apendicită, care este uşoară şi nu comportă riscuri – sunt profitabile sub aspect financiar.

Iată cazul grăitor al unei bolnave care suferea de apendicită cronică. Văduva de doctor, ea beneficia de înlesnirea de a fi îngrijită gratis de confraţii soţului ei decedat. Ea credea că cel mai bun mijloc de a scăpa de suferinţa ei era operaţia
şi se adresa unui doctor care se număra printre prietenii ei. Acesta consideră că intervenţia nu era necesară. Atunci se duse la un altul, care îi spuse: “Scumpă prietenă, am să fiu sincer cu tine. N-ai vrea sa te operez, ceea ce nu-mi aduce nici un venit, când operaţia este inutilă”. Asta spune multe despre mentalitatea a numeroşi medici.

Meditând asupra problemei purităţii veţi găsi o cheie pe care o veţi păstra mereu în mână pentru a deschide toate uşile şi rezolva toate problemele. Câte greutăţi, rupturi, drame şi divorţuri în familii nu provin doar din lipsa purităţii sau chiar a curăţeniei ! Bărbatul nu se spală pe picioare, femeia miroase urât. În corp există saci, burdufuri pline cu deşeuri respingătoare pe care nu le curăţim şi apoi avem pretenţia să răspândim o mireasmă plăcută. Un pântec nu trebuie să păstreze în el deşeuri care putrezesc.

Vreau să fiu bine înţeles. Nu vorbesc numai de mirosuri fizice, vorbesc, chiar în mai mare măsură, şi de mirosuri psihice, morale, mentale. Puritatea este un paşaport şi o monedă de schimb. Când veţi trece dincolo, va trebui să prezentaţi paşaportul. Sfintele Scripturi spun limpede că numai cei care au inima curată îl vor vedea pe Dumnezeu. Lucrul acesta merită explicat, ca şi puritatea din gânduri, problema încă şi mai profundă. Trebuie să recunoaştem că oamenii obişnuiţi nu deosebesc, în aceste două domenii, ceea ce este pur de ceea ce este impur.
Această necunoaştere se află la originea a numeroase tragedii în relaţii, prietenii, anturaj, legături. Un om care se hrăneşte interior cu tot felul de sentimente inferioare respingătoare seamănă cu o mlaştină în stare de putrefacţie, iar oamenii care se apropie de el se scaldă în ea. Ieşind de la baia publică, Diogene spune: “Şi acum unde să mă duc să mă spăl de această baie ?”

În prietenii şi legături, locuieşti cu cineva, îi strângi mâna, rămâi mult timp lângă el, te cufunzi în mocirla lui. În acelaşi timp te crezi savant, ai pretenţii… Numai puritatea poate să spună dacă avem cunoaşterea adevărată.
Balzac avea pretenţii de grafolog. Într-o zi, o doamnă îi întinse un text, întrebându-l ce putea să prezică băiatului care îl scrisese. Cercetând foaia de hârtie, Balzac spuse: “Este scrisul fiului dvs. ? – Nu. Ce bine, pentru că aceste
câteva rânduri dezvăluie un copil cât se poate de obişnuit, obtuz, uşuratic şi fără viitor”. Doamna izbucni în râs: “Domnule Balzac, am scos această foaie dintr-unul din caietele dvs. De şcolar. Ceea ce tocmai aţi judecat este propriul dvs. scris”. Iată pretenţiile de grafolog ale acestui scriitor care a lăsat atâtea opere remarcabile. Câţi nu au, ca el, pretenţii nejustificate  Câţi, ducând o viaţă foarte impură, asemenea acelor burdufuri pline cu resturi, dar pretind că predică puritatea şi dau învăţătură spirituală?

În învăţatura lui, Maestrul Peter Deunov insista enorm asupra purităţii. Dacă înţelegeţi puritatea, nu poţi trece iniţierile, care se bazează toate pe puritatea perfectă. O iniţiere vă dă drept ţintă o regiune a lumii invizibile, ai cărei locuitori nu vor să fie deranjaţi. Din clipa în care aţi intrat pe domeniul lor, se ridică împotriva voastră – poate nu toţi, dar cei mai mulţi dintre ei – şi vă urmăresc şi vă chinuie cu atât mai mult cu cât sunteţi mai puţin puri interior.

Există oameni care se plâng mereu, care par să atragă nefericirea, fără să ştie de ce. Vă spun eu. Impuritatea e ca un paratrăznet, ea atrage trăznetul. Orice materie are o putere de atracţie care acţionează asupra anumitor forţe. O impuritate stocată undeva în corp atrage, ca un paratrăznet, unde şi vibraţii care sunt în corespondenţă cu ea.
Prezenţa acestui paratrăznet e ca o ipotecă, într-o zi ea va produce în mod inevitabil efecte, poate sub forma unei boli. Pentru a nu atrage nenorocirile, eşecurile, bolile, trebuie în mod prioritar şi neobosit să te cureţi, să te purifici, să te eliberezi de toate deşeurile.

La ce bun să citeşti, să studiezi, să ai bogaţii sau glorie dacă eşti condamnat să pierzi totul din cauza impurităţii ? Atunci când ai puritatea, cunoaşterea poate veni să te inunde într-o clipă. În general norii acoperă inteligenţa şi te impiedică să vezi şi să înţelegi, căci materiile impure din sânge se evaporă şi se depun în creier, care se opreşte la o viziune tulbure, limitată, pământească. Impuritatea sângelui limitează inteligenţa omului. Vinul, alcoolul produc vapori care urcă la creier şi te fac să vezi dublu sau triplu. Beţivul constată, ca Galilei, odinioară, că pământul se învârteşte ! Impurităţile sângelui sunt răspunzătoare de această evaporare care întunecă inteligenţa. Când îţi purifici cu adevărat sângele, cunoaşterea se poate ivi extrem de repede.

Sângele este lichidul corpului nostru fizic. El corespunde apei din natură –apa râurilor, a lacurilor, a mărilor, a oceanelor. Să vedem atunci în ce fel procedează natura pentru a-şi purifica sângele. Ea acţionează folosind fie
pâmântul, fie soarele. În prima metodă, apa este nevoită să coboare, să se afunde în sol, adânc către întuneric, trecând peste obstacole, pentru a urca din nou, mai târziu, la suprafaţă. În a doua metodă, apa se evaporă sub acţiunea soarelui, urcă spre păturile înalte ale atmosferei, apoi, eliberată de toată murdăria pe care a
primit-o pe pământ, coboară din nou, sub formă de ploaie sau ninsoare.
Şi noi ne putem curăţa şi purifica în două feluri, fie prin chin şi suferinţă, prin acele ciocane grele ale existenţei care sunt tristeţile, bolile, regretele, fie expunându-ne la razele soarelui, deschizându-ne către lumina şi căldura lui. Şi
acest lucru l-au ales oamenii de bun simţ. În loc să coboare în întuneric, neştiinţă şi neînţelegere, ei urcă în fiecare zi foarte sus, ca sufletul lor să se purifice şi să devină mai puternici.

Aceia care nu vor să se roage, să mediteze, să se înalţe spiritual vor fi purificaţi cu forţa de către viaţa însăşi, în durere. Ei vor plăti foarte scump faptul că n-au ales să se purifice la razele soarelui care răsare, printr-o hrană vegetariană, prin sentimente dezinteresate, prin gânduri luminoase şi fapte nobile.

De ce a neglijat omenirea această problemă a purificării ?

Nimeni n-a vorbit serios despre ea – şi nici nu-i de mirare. Cum ai putea vorbi despre o calitate pe care nu o ai ? şi practica ce nu cunoşti ? Poate oare fumătorul cu ţigara în gură să vă sfătuiască să nu fumaţi ? Nu, nu are căderea, aşa că nu îndrazneşte s-o facă.
Puţini se încumetă să se aventureze pe terenul purităţii, pentru că ceea ce ar spune ar fi în mod necesar impur într-o anumită măsură.
Oamenii preferă să scrie lucrări peste lucrări pentru a-şi justifica slăbiciunile, ba chiar viciile, mai degrabă decât să înceapă să trăiască în puritate, să gândească gânduri pure şi să se hrănească cu sentimente pure. Citeşti şi auzi
spunându-se că cutare slăbiciune este naturală şi deci ireproşabilă. Celor care aduc nenumărate laude în favoarea consumului de carne le răspund: Voi mâncaţi carne, carnea vă place şi nu vreţi să renunţaţi la ea. Acesta este motivul pentru care citaţi aceste argumente şi nu sunteţi convinşi de adevărul lor”. Fiecare vrea să-şi justifice bulimia, viaţa dezordonată, libertinajul şi să dovedească faptul că slăbiciunile lui sunt cât se poate de fireşti şi de normale. Să mărturisească această slăbiciune, şi-atât ! Un alt argument este că plantele mănâncă minerale, animalele mănâncă plante, deci omul trebuie să mănânce animalele; acesta ar trebui să constituie hrana lui naturală. Acest raţionament nu este corect. Noi, de fapt, trebuie să mâncăm fructele, darurile animalelor, nu trupul lor. Voi mâncaţi copacul care vă dă fructele ? De ce să mâncaţi animalul care vă dă laptele, lâna, ouăle sau mierea lui ? Un alt argument: “Muşchii noştri sunt carne. Ca să facem muşchi, trebuie să mâncăm carne”. Spuneţi-mi, oaia sau vaca trebuie să
mănânce lapte pentru a produce lapte ? Ele mănâncă iarba şi o transformă în lapte în interiorul corpului lor. Iar carnea, boul o fabrică plecând de la iarbă şi fân. Dacă mâncaţi carne, în corpul vostru ea nu se transformă în muşchi. Ea se modifică total.
Avem, în plan fizic, un mare număr de alimente din care să alegem. La fel stau lucrurile şi în plan astral şi mental. Ce înseamnă asta ?

Nu trebuie să acceptăm, să primim a gândi şi a simţi orice

Trebuie să alegem gândurile şi sentimentele cu care ne hrănim. Există sentimente pe care nu trebuie să le “mâncăm”, ca de pildă gelozia, răutatea, ura, ranchiuna, mânia. Pe acestea trebuie să le îndepărtăm. E la fel de primejdios să mâncăm prea mult în planul sentimentelor ca şi în planul fizic. Dincolo de anumite limite, te ameninţă consecinţele cele mai nocive. Când aţi luat o masă copioasă, e adevărat că v-aţi delectat, dar vă simţiţi greoi, prea plini, dormitaţi. Ar fi trebuit să vă opriţi în momentul în care deja aţi mâncat bine, însă v-ar plăcea să continuaţi. Dar oamenii spun: “O, încă puţin, n-are cum să-mi facă rău” şi în scurt timp nu mai pot să respire…
Trebuie să ştiţi un lucru: de ceea ce mâncaţi în plus vor profita alţii şi nu voi. Prea-plinul, surplusul, fie el şi mic, se va depune pe organe undeva în corp pentru a mucezi şi putrezi acolo. Celulele noastre ştiu ce rezerve sunt utile. Nu
trebuie să strângem rezerve superflue, care vor atrage hoţii şi cerşetorii. Acelaşi fenomen se petrece în domeniul sentimental, unde spiritele astrale vin să vă fure trei sferturi din ce-aţi ascuns. Ei atunci cine e cu folosul ? Am cunoscut mâncăi mai slabi ca mine, pentru că hrăneau spirite. Observam adesea că persoanelor care s-au ghiftuit la o masă, după două ore li se face iarăşi foame. De ce ? Spiritele le-au luat ce-aveau. Nu trebuie să atragem spiritele nepoftite. Abundenţa e cea care le atrage, aşa ca să nu facem să se reverse paharul.

Cum se petrec lucrurile atunci când mâncăm cu măsură ?

La sfârşitul mesei simţim o uşoară foame. Dacă nu cedăm acestei dorinţi sau dacă nu mai avem nimic de mâncare, după câteva minute ne simţim, cu uimire, perfect sătui, ghiftuiţi şi mulţumiţi. Ce s-a întâmplat ? Naturii nu-i plac lacunele, lipsurile şi cu atât mai puţin surplusurile. Aşa că s-a grăbit să umple golul care ne supără.
Există în noi o fiinţă menită să vegheze ca organismul nostru să fie în siguranţă. De exemplu, dacă ne dezvelim în somn, ne face să ne tragem inconştient pătura pe noi. E spiritual de conservare, care se ocupă de sănătatea noastră. El veghează în noi de secole şi lucrează pentru noi, opunându-se oricărei distrugeri şi oricărei schimbări. Dacă aspirăm să evoluăm, atunci când am fi foarte spiritualizaţi, acest spirit rezistă energetic şi, pretinzând că ne salvează, că ne apară, crează în noi o tulburare. Voi îl liniştiţi, îi explicaţi intenţiile voastre, dar el se încăpăţânează în dorinţa de a vă menţine în starea voastră actuală. Clarvăzătorii cunosc aceste lucruri. Dacă n-aţi mâncat, această fiinţă protectoare spune tuturor chimiştilor corpului vostru: “Puneţi repede lucrurile la punct” şi el însuşi
captează din atmosferă elementele care vă lipsesc. Iată de ce cumpătarea şi postul lungesc viaţa şi fac să simţim revărsându-se în noi elemente subtile. De ce să hrănim fiinţe astrale ?

Mi s-a spus: “Ne sfătuiţi să mâncăm cu iubire. Atunci o să-i imităm pe cei lacomi sau împătimiţi în ale bucătăriei, ei sunt mai aproape de adevăr decât asceţii”. Răspunsul este simplu. Lacomii sunt apţi pentru o singură muncă. Ce
fac viermii pământului ? Rolul lor este de a trece pământul prin corpul lor, prin digestie, pentru a-l elimina sub o formă mai elaborată, mai fină, mai perfecţionată. Ei spun: “Suntem mici şi neînsemnaţi, dar datorită nouă, pământul
devine digest pentru plante”. Viermii sunt nişte plugari. Cam asta fac oamenii pentru care a mânca este o ocupaţie preferabilă oricărei alta. De fapt, noi avem cu toţii îndatorirea de a lucra asupra materiei pentru a o rafina şi a o înnobila. O ingerăm pentru a o spiritualiza. Este o îndatorire grea. Fiecare regn are drept sarcină să treacă prin el însuşi materia regnului inferior pentru a o face mai fină, mai subtilă. Asta nu înseamnă că faptul de a iubi, de a aprecia şi a respecta hrana să facă din voi un lacom sau un adept al rafinamentului culinar. Lacomul nu se
gândeşte decât la mâncare, iar cel înrobit gustului, la fel. Ei nu trăiesc decât pentru a mânca. Noi mâncăm pentru a trăi, pentru a primi şi păstra viaţa, Este cu totul altceva.

V-am atras deja atenţia asupra unei diferenţe importante într-un alt domeniu. Omul care adoarme şi omul care moare merg amândoi în astral, în lumea de dincolo, dar primul se reîntoarce în corpul fizic dimineaţa, în timp ce
al doilea nu se întoarce. Deşi este vorba de unul şi acelaşi fenomen, o călătorie în astral, între ei este o mică diferenţă !

Puritatea trebuie studiată în toate domeniile, între altele în cel al iubirii. Mă tem întrucâtva să abordez acest subiect în faţa voastră. Aţi înţeles că puritatea este cea care înalţă, care topeşte norii şi împraştie întunericul dinaintea ochilor voştri. Datorită purităţii vedem. Multe probleme rămân pentru voi de nerezolvat din cauza impurităţilor care încarcă anumite regiuni ale fiinţei voastre. Faptul de fi mereu neliniştiţi şi tulburaţi nu este un indiciu prea favorabil; asta înseamnă că aveţi în voi impurităţi. La fel şi dacă sunteţi susceptibili, deosebit de vulnerabili.

Va dau aceste metode foarte simple: repiraţie, cumpătare, post, ingerare de apă fierbinte, expunere la soare care răsare, meditaţii, rugăciuni. Practicaţi-le. În trecut bolnavii erau vindecaţi prin post şi transpiraţie. Se practica şi sângerarea şi… se întamplă ca bolnavul să se ducă pe lumea cealaltă… Ia ascultaţi: un medic venit să vadă un bolnav află că acesta tocmai murise; şi întreabă: “Măcar a transpirat zdravăn ?”

În Bulgaria, un pediatru care era puţin cam fudul de ureche trece să vadă un copil bolnav, dar mama îl anunţă că copilul a murit.
Doctorul îi răspunde: “Bine. Continuaţi să-i daţi aceleaşi pastile. – Doctore, dar v-am spus că copilul a murit ! – Asta nu e treaba mea, asta-l priveşte pe Dumnezeu”. Ei da, medicii cred că dacă bolnavul se însănătoşeşte, e datoria lor,
dar dacă moare, e destinul. Asta-l priveşte pe Dumnezeu. Uneori viaţa sau moartea sunt o problemă de voinţă. Ascultaţi: O femeie tânără şi frumoasă era pe moarte; ea îi spuse soţului: “Iubitule, ştiu că sunt pierdută. Vreau să-ţi cer ceva: promite-mi că n-ai să te recăsătoreşti niciodată”. Soţul, care era tânăr şi iubea viaţa, nu putu să-i facă soţiei această promisiune. Indignată, aceasta exclamă: “Dacă-i pe-aşa, n-am să mor”. Şi trăi… Când o femeie şi-a băgat o
idee în cap, greu i-o mai scoţi.”
Mai am un lucru important să vă spun. În timpul studiilor luaţi notiţe, învăţaţi, memoraţi, vă dezvoltaţi intelectual, dar totul se opreşte aici. Este o poziţie extremă, În Evul Mediu, biserica se opunea ca masele de credincioşi să
primească instruire, spunând că ştiinţa de carte vine de la diavol. Astăzi oamenii bisericii sunt obligaţi să trădeze această veche convingere şi găsesc cu toţii ca e normal să înveţi. Au trecut de la o extremă la cealaltă. Înveţi, înveţi, dar nu devii nici mai bun şi nici mai înţelept. A şti temeinic istorie, geografie etc., etc., nu înfrumuseţează şi nu îmbunătăţeşte viaţa zilnică. Ce e de făcut de-acum înainte ?
Să punem în practică lucrurile pe care le învăţăm, să învăţam lucrurile pe care le vom practica. Timpul care s-a scurs între Evul Mediu şi epoca noastră este un timp al purei intelectualităţi. El nu presupunea aplicarea cunoştinţelor. Vorbesc în general. Au fost, desigur şi excepţii. În anumite locuri, în mânăstiri, în comunităţi iniţiatice, se lucra, se punea în practică. Mulţimea nu. Acum toată lumea învaţă, fără să aplice; nu se face nimic.

Dar a venit vremea să îmbunătăţim viaţa fiinţelor, astfel încât ele să se simtă mai bine, să înflorească şi să fie mai fericite

Nu e nevoie să înveţi atâtea lucruri. Trebuie să le practice pe cele pe care le ştii. Trebuie să te foloseşti de ele. De-aceea vă spun: “Nu vă opriţi aici. Nu vă mulţumiţi să ascultaţi această conferinţă despre puritate, trăiţi-o”.
Credeţi că ştiţi puritatea pe de rost. Nu, n-o ştiţi în sensul în care v-o prezint eu şi n-o practicaţi. Noua epocă cere practicarea cunoştinţelor.
Înainte să plec aş vrea să vă atrag atenţia asupra unui lucru. Când veniţi să ascultaţi o expunere, faceţi eforturi ca vecinii voştri să observe sentimentele pe care le trezeşte în voi ceea ce auziţi. Nimeni nu vrea să se expună criticilor sau remarcilor. Nu vreţi să vă pierdeţi prestigiul ! Dar procedând astfel, distrugeţi în voi ceea ce primiţi, ucideţi emoţiile pe cale să se nască. Pierdeţi fericirea, dilatarea, stingeţi bucuria. În Bulgaria, lângă Maestrul nostru, noi ne simţeam liberi să ne manifestăm încântarea, să lăsăm emoţiile noastre să-şi urmeze cursul, siguri că nimeni nu va voi să le calce în picioare, să le critice sau să râdă de ele. Atenţia fiecăruia era aţintită asupra Maestrului Deunov. Aici, în Franţa, vă înăbuşiţi cele mai bune reacţii, vă distrugeţi emoţiile, din teama de a nu fi observaţi şi de a vă pierde din prestigiu. Ceea ce vă dau se loveşte de răceala voastră. Şi dacă v-aş vorbi în limba Îngerilor, aţi ucide tot. Când vom avea toţi senzaţia că aparţinem unei mari familii, când nimeni nu va mai critica ceea ce sunt şi fac ceilalţi, cuvintele cele mai neînsemnate vor face să se nască în voi o fericire despre care n-aveţi idee, fericire pe care n-o veţi putea gusta nicăieri în altă parte, nici chiar în locurile unde vă credeţi acum fericiţi. Vă este teamă, iar pe cei pe care îi vedeţi acceptând şi apreciind această fericire îi declaraţi sclavi, ţinând înainte de toate la idependenţa, la libertatea voastră. Dar de fapt de ce cer oamenii cu atâta insistenţă să fie liberi ? Pentru a feri de ochii tuturor murdăriile,
slăbiciunile şi mârşeviile lor. Ei nu caută libertatea pentru a trăi experienţe splendide pentru a medita şi a se ruga, ci doar pentru a-şi urma plăcerea, pentru a se distra, pentru a se bălaci în egoismul şi orgoliul lor, pe scurt pentru a face
rău. În Fraternitate, noi vrem sclavia pentru a medita şi a ne ruga, pentru a cânta Gloria lui Dumnezeu şi a-L sluji.
Ca să preîntâmpinăm riscurile de a coborâ în infern, noi creăm o Fraternitate în care fiinţele vor începe să-şi părăsească cochiliile, ca melcii când simt umiditatea.

Oamenii de acum sunt crispaţi, blocaţi, nu îndrăznesc să se arate aşa cum sunt. Ei îşi ascund bucuriile, sentimentele şi virtuţiile şi se mulţumesc să-şi pună în comun defectele şi viciile. Acum câţiva ani am vorbit unor prieteni lyonezi şi am făcut-o simplu, natural, cum mi-e obiceiul, dar toţi au rămas serioşi, închişi, impasibili. Vorbeam de galvanoplastia spirituală, subiect dintre cele mai pasionante, dar fetele acelea imobile şi atitudinea aceea crispată mă îngheţau, mă simţeam neputincios. Am încercat să-i fac să râdă povestindu-le anecdote amuzante, fără succes. Am rămas credincios idealului meu de simplitate şi credeam că nimeni n-a fost mişcat şi că am vorbit degeaba. Ei bine, mă înşelam. În zilele următoare, în discuţii personale, am auzit reflecţii atât de profunde, atât de adânc simţite, încât a trebuit să accept că atitudinea lyonezilor nu era decât o mască. Această descoperire m-a bucurat nespus. De fapt, încă nu mai întâlnisem ascultători atât de atenţi, de profunzi şi de convinşi. Mi-au dovedit-o mai apoi. Lyon-ul este renumit pentru răceala lui. Muzicienii şi actorii se tem de impasibilitatea publicului lyonez. Mie nu-mi plac în mod deosebit aplauzele, dar această atitudine crispată, excesiv de reţinută, acest zid ridicat dinaintea mea ca în faţa unui străin era un lucru cu atât mai surprinzător, cu cât toţi ascultătorii mei făceau parte din învăţământ de multă vreme. Erau fraţi şi surori, se vedeau des, iar acum se făceau că nu se cunosc fiindcă eram eu de faţă ! La sosire nimeni n-a îndrăznit să-şi manifeste deschis prietenia faţă de mine.

O asemenea atitudine te face să pierzi mult, credeţi-mă. Dacă acei fraţi ar fi fost calzi, expansivi şi deschişi, aş fi putut să le fac revelaţii extraordinare şi minunate, dictate de inspiraţie. Dar înfăţişarea lor glaciară îmi îngheaţă
inspiraţia. Obiceiul de a-ţi reprima emoţiile, bucuriile, inspiraţiile, iluminările este deplorabil. Discipolii Maestrului Deunov au o cu totul altă atitudine. Acolo omenirea trăieşte deja noua viaţă care transformă fiinţele, le însufleţeşte, le întinereşte şi le inspiră. Vă invit să trăiţi această viaţă nouă cu bucurie şi dărnicie, vă invit să acceptaţi revelaţia unor fericiri curate şi durabile. Pregătiţi-vă, deschideţi-vă către această nouă viaţă.

 

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Puritatea, rolul şi necesitatea ei
Conferinţa nr. 104 din 16 aprilie 1944

  •  
  •  
  •  
  •  
  • 1
  •  
  •   
  •   
  •  
comments

Leave a comment

You must be Logged in to post comment.

OFICIAL MEDIA

Totul despre lume, totul despre tine – cine esti, ce vrei, ce faci!

ROMANIA CULTURAL

OFICIAL MEDIA

Info Targoviste Complex

Pentru un corp sanatos